Art. 42 Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile

Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Deplasarea mărfurilor eliberate pentru consum între două locuri de pe teritoriul aceluiași stat membru traversând teritoriul unui alt stat membru

(1)   În cazul în care produsele accizabile deja eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru sunt deplasate către o destinație de pe teritoriul acelui stat membru prin traversarea teritoriului altui stat membru, se aplică următoarele cerințe:

(a)

deplasarea se face pe baza documentului administrativ simplificat electronic menționat la articolul 35 alineatul (1) urmând un itinerariu corespunzător;

(b)

destinatarul certificat atestă faptul că a primit produsele în conformitate cu cerințele stabilite de autoritățile competente din locul de destinație;

(c)

expeditorul certificat și destinatarul certificat acceptă orice control care permite respectivelor autorități competente să se asigure că produsele au fost efectiv primite.

(2)   În cazul în care produsele accizabile se deplasează în mod frecvent și regulat în condițiile prevăzute la alineatul (1), statele membre în cauză pot, de comun acord, în condițiile stabilite de acestea, să simplifice cerințele specificate la alineatul (1).

Ai o întrebare despre art. 42 din Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit