Art. 46 Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile — Nereguli apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile

Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Atunci când s-a comis o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) sau cu articolul 44 alineatul (1), pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum, acestea sunt supuse accizelor, iar accizele sunt exigibile în statul membru în care s-a comis neregula.

(2)   Atunci când s-a constatat o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) sau cu articolul 44 alineatul (1), pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum și nu este posibil să se determine locul în care s-a comis neregula, se consideră că aceasta s-a comis în statul membru în care a fost constatată, iar accizele sunt exigibile în acest stat membru.

Cu toate acestea, dacă statul membru pe teritoriul căruia s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de trei ani de la data achiziționării produselor accizabile, se aplică dispozițiile de la alineatul (1).

(3)   Accizele sunt datorate de persoana care a garantat plata acestora în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) litera (a) sau cu articolul 44 alineatul (4) litera (a) și de orice persoană care a participat la neregulă. Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași acciză, acestea sunt obligate să plătească în solidar respectiva acciză.

Autoritățile competente din statul membru în care produsele accizabile au fost eliberate pentru consum restituie sau remit, la cerere, accizele după perceperea acestora în statul membru în care a fost comisă sau constatată neregula. Autoritățile competente din statul membru de destinație eliberează garanția depusă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) sau în temeiul articolului 44 alineatul (4) litera (a).

(4)   În sensul prezentului articol, „neregulă” înseamnă o situație apărută în cursul unei deplasări de produse accizabile în temeiul articolului 33 alineatul (1) sau al articolului 44 alineatul (1), care nu face obiectul articolului 45, din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat în mod corespunzător.

(5)   Orice lipsă a înregistrării sau certificării uneia sau a tuturor persoanelor implicate în deplasare care contravine articolului 33 alineatul (1) sau articolului 44 alineatul (4) litera (a) sau orice nerespectare a dispozițiilor articolului 35 alineatul (1) se consideră a fi o neregulă. Se aplică alineatele (1)‐(4) în mod corespunzător, cu excepția cazului în care destinatarul are obligația de a plăti accizele în conformitate cu articolul 44 alineatul (3) ultima teză.

Diverse

Marcarea

Ai o întrebare despre art. 46 din Directiva (UE) 2020/262 - Regimul General al Produselor Accizabile?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit