Art. 21 Directiva (UE) 2022/2523 - Impozitare Minimă Globală Pillar 2 (15%) — Impozitele acoperite ajustate

Directiva (UE) 2022/2523 - Impozitare Minimă Globală Pillar 2 (15%) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Impozitele acoperite ajustate ale unei entități constitutive pentru un exercițiu financiar se determină prin ajustarea sumei cheltuielilor actuale cu impozitele datorate în cadrul profitului net sau al pierderii nete din contabilitatea sa financiară, în ceea ce privește impozitele acoperite pentru exercițiul financiar, cu:

(a)

valoarea netă a adaosurilor și reducerilor la impozitele acoperite pentru exercițiul financiar, astfel cum se prevede la alineatele (2) și (3);

(b)

valoarea totală a ajustărilor impozitului amânat, astfel cum se prevede la articolul 22; și

(c)

orice creștere sau reducere a impozitelor acoperite înregistrate în capitalurile proprii sau în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu sumele incluse în calculul profitului sau al pierderii calificate care vor face obiectul impozitării în temeiul normelor fiscale locale.

(2)   Adaosurile la impozitele acoperite ale unei entități constitutive pentru exercițiul financiar includ:

(a)

orice valoare a impozitelor acoperite înregistrate în contabilitate drept cheltuială în profitul calculat înainte de impozitare;

(b)

orice valoare a creanței privind impozitul amânat asociată pierderii calificate, care a fost utilizată în conformitate cu articolul 23 alineatul (2);

(c)

orice valoare a impozitelor acoperite legate de o situație fiscală incertă, excluse anterior în temeiul alineatului (3) litera (d), care este plătită în exercițiul financiar respectiv; și

(d)

orice valoare a creditului sau a rambursării în ceea ce privește un credit fiscal rambursabil calificat care a fost înregistrat ca o reducere a cheltuielilor curente cu impozitul.

(3)   Reducerile impozitelor acoperite ale unei entități constitutive pentru exercițiul financiar includ:

(a)

valoarea cheltuielilor curente cu impozitul în ceea ce privește profitul exclus din calculul profitului sau pierderii calificate în conformitate cu capitolul III;

(b)

orice valoare a creditului sau a rambursării în ceea ce privește un credit fiscal rambursabil necalificat care nu a fost înregistrat ca o reducere a cheltuielilor curente cu impozitul;

(c)

orice valoare a impozitelor acoperite rambursate sau creditate către o entitate constitutivă care nu au fost tratate ca o ajustare a cheltuielilor curente cu impozitul înregistrat în contabilitate, cu excepția cazului în care se referă la un credit fiscal rambursabil calificat;

(d)

valoarea cheltuielilor curente cu impozitul care se referă la o situație fiscală incertă; și

(e)

orice valoare a cheltuielilor curente cu impozitul care nu se preconizează că vor fi plătite în termen de trei ani de la sfârșitul exercițiului financiar.

(4)   În scopul calculării impozitelor acoperite ajustate, în cazul în care o valoare a impozitului acoperit este descrisă la mai multe puncte de la alineatele (1), (2) și (3), aceasta este luată în considerare o singură dată.

(5)   În cazul în care, pentru un exercițiu financiar, nu există un profit net calificat într-o jurisdicție, iar valoarea impozitelor acoperite ajustate pentru jurisdicția respectivă este negativă și mai mică decât o sumă egală cu pierderea netă calificată înmulțită cu cota minimă de impozitare („impozitele acoperite ajustate estimate”), suma egală cu diferența dintre valoarea impozitelor acoperite ajustate și valoarea impozitelor acoperite ajustate estimate este tratată drept impozit suplimentar adițional pentru exercițiul financiar respectiv. Valoarea impozitului suplimentar adițional se alocă fiecărei entități constitutive din jurisdicția respectivă, în conformitate cu articolul 29 alineatul (3).

Ai o întrebare despre art. 21 din Directiva (UE) 2022/2523 - Impozitare Minimă Globală Pillar 2 (15%)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit