Art. 26 Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2) — Jurisdicție și teritorialitate

(1)   Entitățile care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive sunt considerate ca fiind sub jurisdicția statului membru în care sunt stabilite, cu următoarele excepții:

(a)

furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice accesibile publicului, care se consideră că intră sub jurisdicția statului membru în care își prestează serviciile;

(b)

furnizorii de servicii DNS, registrele de nume TLD, entitățile care furnizează servicii de înregistrare a numelor de domenii, furnizorii de servicii de cloud computing, furnizorii de servicii de centre de date, furnizorii de rețele de furnizare de conținut, furnizorii de servicii gestionate, furnizorii de servicii de securitate gestionate, precum și furnizorii de piețe online, de motoare de căutare online și de platforme de servicii de socializare în rețea, care se consideră că se află sub jurisdicția statului membru în care își au sediul principal în Uniune în temeiul alineatului (2);

(c)

entitățile administrației publice, care se consideră că intră sub jurisdicția statului membru care le-a instituit.

(2)   În sensul prezentei directive, se consideră că o entitate, astfel cum este menționată la alineatul (1) litera (b), își are sediul principal din Uniune în statul membru în care se iau în mod predominant deciziile legate de măsurile de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică. Dacă un astfel de stat membru nu poate fi stabilit sau dacă astfel de decizii nu sunt luate în Uniune, sediul principal este considerat a fi în statul membru în care se desfășoară operațiunile de securitate cibernetică. Dacă un astfel de stat membru nu poate fi stabilit, sediul principal este considerat a fi în statul membru în care entitatea în cauză își are sediul cu cel mai mare număr de angajați din Uniune.

(3)   În cazul în care o entitate, astfel cum este menționată la alineatul (1) litera (b), nu este stabilită în Uniune, dar oferă servicii în Uniune, aceasta desemnează un reprezentant în Uniune. Reprezentantul se stabilește în unul dintre statele membre în care se oferă serviciile. O astfel de entitate se consideră a fi sub jurisdicția statului membru în care este stabilit reprezentantul. În absența unui reprezentant în Uniune desemnat în temeiul prezentului alineat, orice stat membru în care entitatea prestează servicii poate introduce acțiuni în justiție împotriva entității pentru încălcarea prezentei directive.

(4)   Desemnarea unui reprezentant de către o entitate, astfel cum este menționată la alineatul (1) litera (b), nu aduce atingere acțiunilor în justiție care ar putea fi inițiate împotriva entității înseși.

(5)   Statele membre care au primit o cerere de asistență reciprocă în legătură cu o entitate, astfel cum este menționată la alineatul (1) litera (b), pot, în limitele cererii respective, să ia măsuri adecvate de supraveghere și de asigurare a respectării legii în ceea ce privește entitatea în cauză care furnizează servicii sau care are o rețea și un sistem informatic pe teritoriul lor.