Art. 35 Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2) — Încălcări care implică o încălcare a securității datelor cu caracter personal

Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   În cazul în care, în cursul supravegherii sau al asigurării respectării legii, autoritățile competente iau cunoștință de faptul că încălcarea de către o entitate esențială sau de către o entitate importantă a obligațiilor prevăzute la articolele 21 și 23 din prezenta directivă poate atrage după sine o încălcare a securității datelor cu caracter personal, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (12) din Regulamentul (UE) 2016/679, care trebuie notificată în temeiul articolului 33 din regulamentul respectiv, acestea informează fără întârzieri nejustificate autoritățile de supraveghere menționate la articolele 55 sau 56 din regulamentul respectiv.

(2)   În cazul în care autoritățile de supraveghere menționate la articolele 55 sau 56 din Regulamentul (UE) 2016/679 aplică o amendă administrativă în temeiul articolului 58 alineatul (2) litera (i) din regulamentul respectiv, autoritățile competente nu aplică o amendă administrativă în conformitate cu articolul 34 din prezenta directivă pentru o încălcare menționată la alineatul (1) din prezentul articol rezultată în urma aceluiași comportament care a făcut obiectul amenzii administrative în temeiul articolului 58 alineatul (2) litera (i) din Regulamentul (UE) 2016/679. Cu toate acestea, autoritățile competente pot aplica măsurile de asigurare a respectării legii prevăzute la articolul 32 alineatul (4) literele (a)-(h), la articolul 32 alineatul (5) și la articolul 33 alineatul (4) literele (a)-(g) din prezenta directivă.

(3)   În cazul în care autoritatea de supraveghere competentă în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 este stabilită într-un alt stat membru decât autoritatea competentă, autoritatea competentă informează autoritatea de supraveghere stabilită în statul său membru cu privire la potențiala încălcare a securității datelor menționată la alineatul (1).

Ai o întrebare despre art. 35 din Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit