Art. 81 Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) — Suspendarea procedurilor
Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) · GDPR & Date Personale
(1) În cazul în care o instanță competentă a unui stat membru are informații că pe rolul unei instanțe dintr-un alt stat membru se află o acțiune având același obiect în ceea ce privește activitățile de prelucrare ale aceluiași operator sau ale aceleași persoane împuternicite de operator, instanța respectivă contactează instanța din celălalt stat membru pentru a confirma existența unor astfel de acțiuni.
(2) Atunci când pe rolul unei instanțe dintr-un alt stat membru se află o acțiune având același obiect în ceea ce privește activitățile de prelucrare ale aceluiași operator sau ale aceleași persoane împuternicite de operator, orice altă instanță competentă decât instanța sesizată inițial poate suspenda acțiunea aflată la ea pe rol.
(3) În cazul în care o astfel de acțiune se judecă în primă instanță, orice instanță sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să-și decline competența, cu condiția ca respectiva acțiune să fie de competența primei instanțe sesizate și ca dreptul aplicabil acesteia să permită conexarea acțiunilor.
Ai o întrebare despre art. 81 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit