Capitolul V Reguli de circulație · Secțiunea a 3-a Reguli pentru circulația vehiculelor
Art. 118 Codului Rutier
HG 1391/2006 Regulamentul de Aplicare al Codului Rutier · Circulație Rutieră & Poliție
(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat:
a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus;
b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficienta față de vehiculul depășit;
d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
(2) Pentru asigurarea distanței laterale de siguranță, la depășirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 118 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
06.10.2021 – prezentmodificat prin Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.075 din 4 oct…
(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat:
a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus;
b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficienta față de vehiculul depășit;
d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
(2)
Se recomandă caPentru asigurarea distanței laterale de siguranță, la depășirea unei bicicletedistanța laterală să fie de minimum 1,5 m.sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.21.01.2017 – 06.10.2021modificat prin Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 965 din 15 decem…
(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat:
a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus;
b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficienta față de vehiculul depășit;
d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
(2) Se recomandă ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de minimum 1,5 m.
15.01.2015 – 21.01.2017formă consolidată
ConducatorulConducătorul de vehicul careefectueazaefectuează depășirea este obligat:a) să se asigure
cacă acela care îlurmeaza sau îl precedaurmează sau îl precedă nu a semnalizatintentiaintenția începerii unei manevre similare șicacă poate depăși fără a pune în pericol sau fără astanjeni circulatiastânjeni circulația din sens opus;b)
sa semnalizeze intentiasă semnalizeze intenția de efectuare adepasirii;depășirii;c)
sa pastreze în timpul depasirii o distanta lateralasă păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficienta față de vehicululdepasit;depășit;d)
sasă reintre pe banda sau însirul de circulatie initialșirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asiguratca poate efectua aceasta manevracă poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehicululdepasit și pentru ceilalti participantidepășit și pentru ceilalți participanți la trafic.26.01.2007 – 15.01.2015formă consolidată
ConducătorulConducatorul de vehicul careefectueazăefectueaza depășirea este obligat:a) să se asigure ca acela care îl
urmeazăurmeaza sau îl preceda nu a semnalizatintențiaintentia începerii unei manevre similare și ca poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stanjenicirculațiacirculatia din sens opus;b) sa semnalizeze
intențiaintentia de efectuare adepășirii;depasirii;c) sa
păstreze în timpul depășiriipastreze în timpul depasirii o distanta laterala suficienta față de vehicululdepășit;depasit;d) sa reintre pe banda sau în sirul de
circulație inițialcirculatie initial după ce a semnalizat și s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în condiții de siguranță pentru vehicululdepășit și pentru ceilalți participanțidepasit și pentru ceilalti participanti la trafic.04.10.2006 – 26.01.2007text inițial
Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat:
a) să se asigure ca acela care îl urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și ca poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stanjeni circulația din sens opus;
b) sa semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
c) sa păstreze în timpul depășirii o distanta laterala suficienta față de vehiculul depășit;
d) sa reintre pe banda sau în sirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
Ai o întrebare despre art. 118 din Codului Rutier?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit