Capitolul V Reguli de circulație · Secțiunea a 4-a Reguli pentru alți participanți la trafic

Art. 162 Codului Rutier

HG 1391/2006 Regulamentul de Aplicare al Codului Rutier · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 04.10.2006Formă consolidată la 19.07.2024

(1) Animalele de povară, de tracțiune ori de călărie, precum și animalele în turma nu pot fi conduse pe autostrăzi, pe drumurile naționale, în municipii și orașe, precum și pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care le interzic accesul. Animalele de călărie aparținând poliției, jandarmeriei ori Ministerului Apărării pot fi conduse pe drumurile publice din localități, atunci când participa la executarea unor misiuni.

(2) Atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărțite în grupuri bine separate intre ele pentru a nu îngreuna circulația celorlalți participanți la trafic, fiecare grup având cel puțin un conducător.

(3) Atunci când sunt conduse pe drumul public, animalele și însoțitorii acestora trebuie să circule pe acostamentul din partea stânga a drumului, în sensul de mers, iar când acesta nu există, cât mai aproape de marginea din stânga a părții carosabile.

Ai o întrebare despre art. 162 din Codului Rutier?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit