Capitolul V Reguli de circulație · Secțiunea a 4-a Reguli pentru alți participanți la trafic
Art. 165 Codului Rutier
HG 1391/2006 Regulamentul de Aplicare al Codului Rutier · Circulație Rutieră & Poliție
(1) Conducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat:
a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuțele cu numărul de înregistrare;
b) să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el și ceilalți participanți la trafic;
c) să nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă a drumului public;
d) pe timpul opririi sau staționării pe acostament ori în afara părții carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
e) să nu conducă vehiculul când se află sub influența alcoolului,a substanțelor psihoactive;
(la 06-10-2021,
sintagma: a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora a fost înlocuită de Litera b), Punctul 40, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.075 din 4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 06 octombrie 2021
)
f) să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure că din față sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasării;
g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea din față un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasate pe partea laterală stânga;
h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
i) să nu transporte obiecte care depășesc în lungime sau în lățime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleț de culoare roșie, iar noaptea sau în condiții de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
j) să nu circule cu animale care însoțesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
(2) Conducătorul de trăsură care efectuează transport public de persoane este obligat să circule în condițiile stabilite în licența de autoritatea competentă.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 165 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
06.10.2021 – prezentformă consolidată
(1) Conducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat:
a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuțele cu numărul de înregistrare;
b) să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el și ceilalți participanți la trafic;
c) să nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă a drumului public;
d) pe timpul opririi sau staționării pe acostament ori în afara părții carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
e) să nu conducă vehiculul când se află sub influența
alcoolului,alcoolului,a substanțelor psihoactive;(la 06-10-2021,
sintagma: a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare
acestora;acestora a fost înlocuită de Litera b), Punctul 40, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.075 din 4 octombrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 06 octombrie 2021)
f) să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure că din față sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasării;
g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea din față un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasate pe partea laterală stânga;
h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
i) să nu transporte obiecte care depășesc în lungime sau în lățime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleț de culoare roșie, iar noaptea sau în condiții de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
j) să nu circule cu animale care însoțesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
(2) Conducătorul de trăsură care efectuează transport public de persoane este obligat să circule în condițiile stabilite în licența de autoritatea competentă.
15.01.2015 – 06.10.2021formă consolidată
(1)
Conducatorul vehiculului cu tractiune animalaConducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat:a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate
placuteleplăcuțele cu numărul de înregistrare;b)
sa conducasă conducă animalele astfel încât acesteasasă nu constituie un pericol pentru el șiceilalti participanticeilalți participanți la trafic;c)
sa nu opreasca sau sa stationeze pe partea carosabilasă nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă a drumului public;d) pe timpul opririi sau
stationariistaționării pe acostament ori în afara părții carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acesteasa nu poatasă nu poată intra pe parteacarosabila;carosabilă;e)
sa nu conducasă nu conducă vehiculul când seaflaaflă sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;f)
sa semnalizeze schimbarea directieisă semnalizeze schimbarea direcției de mers cubratulbrațul și să se asigureca din fațacă din față sau din spate nucirculacirculă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranțadeplasarii;deplasării;g) de la
lasarealăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea esteredusa saredusă să nu circule pe drumurile publice fără a purtaimbracaminteîmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea dinfațafață un dispozitiv culumina alba sau galbena,lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv culumina rosie,lumină roșie, amplasate pe partealaterala stanga;laterală stânga;h)
sasă nu părăsească vehiculul sau animalele orisa doarmasă doarmă în timpul mersului;i)
sasă nu transporte obiecte caredepasescdepășesc în lungime sau înlatime vehiculul, dacă incarcatura nu este semnalizatalățime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu unstegulet de culoare rosie,steguleț de culoare roșie, iar noaptea sau în condiții de vizibilitateredusaredusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate aincarcaturii;încărcăturii;j)
sasă nu circule cu animale care însoțesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia,catcât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;k)
sa nu patrundasă nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;l)
sasă nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;m)
sasă nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.(2)
Conducatorul de trasura care efectueazaConducătorul de trăsură care efectuează transport public de persoane este obligatsasă circule în condițiile stabilite înlicentalicența de autoritatea competentă.04.10.2006 – 15.01.2015text inițial
(1) Conducatorul vehiculului cu tractiune animala este obligat:
a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate placutele cu numărul de înregistrare;
b) sa conduca animalele astfel încât acestea sa nu constituie un pericol pentru el și ceilalti participanti la trafic;
c) sa nu opreasca sau sa stationeze pe partea carosabila a drumului public;
d) pe timpul opririi sau stationarii pe acostament ori în afara părții carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea sa nu poata intra pe partea carosabila;
e) sa nu conduca vehiculul când se afla sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
f) sa semnalizeze schimbarea directiei de mers cu bratul și să se asigure ca din fața sau din spate nu circula vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasarii;
g) de la lasarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusa sa nu circule pe drumurile publice fără a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea din fața un dispozitiv cu lumina alba sau galbena, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumina rosie, amplasate pe partea laterala stanga;
h) sa nu părăsească vehiculul sau animalele ori sa doarma în timpul mersului;
i) sa nu transporte obiecte care depasesc în lungime sau în latime vehiculul, dacă incarcatura nu este semnalizata ziua cu un stegulet de culoare rosie, iar noaptea sau în condiții de vizibilitate redusa cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a incarcaturii;
j) sa nu circule cu animale care însoțesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cat mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
k) sa nu patrunda pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
l) sa nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
m) sa nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
(2) Conducatorul de trasura care efectueaza transport public de persoane este obligat sa circule în condițiile stabilite în licenta de autoritatea competentă.
Ai o întrebare despre art. 165 din Codului Rutier?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit