Capitolul VII Sancțiuni contravenționale și măsuri tehnico-administrative · Secțiunea a 3-a Sancțiuni contravenționale complementare
Art. 212 Codului Rutier
HG 1391/2006 Regulamentul de Aplicare al Codului Rutier · Circulație Rutieră & Poliție
(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reținut ca urmare a săvârșirii de către titular a unei contravenții pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și pentru care s-a eliberat dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției, se trimite de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta autorității străine emitente în termen de 5 zile, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției.
(2) În situația respingerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, documentele prevăzute la alin. (1) se transmit autorității străine emitente în termen de 5 zile de la predarea permisului de conducere potrivit art. 118 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Până la împlinirea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, titularul permisului de conducere prevăzut la alin. (1) poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, pentru a-i fi restituit. Despre această posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
(4) În situația în care autoritatea străină care a eliberat permisul de conducere prevăzut la alin. (1) se află pe teritoriul unuia dintre statele care sunt părți contractante la Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr. 126/1997, iar fapta săvârșită este una dintre cele prevăzute la anexa nr. 1 la această convenție, serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta trimite o copie a raportului de reținere, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției, în termen de 5 zile începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române pentru notificarea autorității străine emitente cu privire la suspendarea exercitării dreptului de a conduce. În situația în care a fost introdusă plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, iar ulterior aceasta a fost respinsă, copia raportului de reținere a permisului de conducere împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției se transmit în termen de 5 zile începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de predare a permisului de conducere.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 212 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
06.10.2021 – prezentmodificat prin Punctul 35, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.075 din 4 oct…
(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reținut ca urmare a
încălcăriisăvârșirii de către titular a uneinorme rutierecontravenții pentru care legea prevedesuspendareasancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și pentru care s-a eliberat dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare acontravenției se trimit, după expirareacontravenției, se trimite de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta autorității străine emitente în termen de 5 zile, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare acontravenției, poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.(2) Abrogat.contravenției.(2) În situația respingerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, documentele prevăzute la alin. (1) se transmit autorității străine emitente în termen de 5 zile de la predarea permisului de conducere potrivit art. 118 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Până la împlinirea termenului prevăzut
la alin. (1),de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, titularul permisului de conducereeliberat de o autoritate străinăprevăzut la alin. (1) poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fostsăvărșităsăvârșită fapta, pentru a-i fi restituit. Despreaceastaaceastă posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.(4) În situația în care autoritatea străină care a eliberat permisul de conducere prevăzut la alin. (1) se află pe teritoriul unuia dintre statele care sunt părți contractante la Convenția europeană cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr. 126/1997, iar fapta săvârșită este una dintre cele prevăzute la anexa nr. 1 la această convenție, serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta trimite o copie a raportului de reținere, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției, în termen de 5 zile începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române pentru notificarea autorității străine emitente cu privire la suspendarea exercitării dreptului de a conduce. În situația în care a fost introdusă plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, iar ulterior aceasta a fost respinsă, copia raportului de reținere a permisului de conducere împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției se transmit în termen de 5 zile începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de predare a permisului de conducere.
19.03.2020 – 06.10.2021modificat prin Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 182 din 10 ma…, Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 182 din 10 ma…
(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reținut ca urmare a încălcării de către titular a unei norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și pentru care s-a eliberat
dovada înlocuitoare cudovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției setrimit poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în termen de 15 zile de la aplicarea sancțiunii contravenționale complementare.(2) Când dovada înlocuitoare este eliberată fără drept de circulație, permisul de conducere și copiatrimit, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare acontravenției se trimit unității de poliție prevăzute la alin. (1) în cel mult o zi lucrătoare de la data constatării faptei.contravenției, poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.(2) Abrogat.
(3) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvărșită fapta, pentru a-i fi restituit. Despre aceasta posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
04.10.2006 – 19.03.2020text inițial
(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reținut ca urmare a încălcării de către titular a unei norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și pentru care s-a eliberat dovada înlocuitoare cu drept de circulație, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției se trimit poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în termen de 15 zile de la aplicarea sancțiunii contravenționale complementare.
(2) Când dovada înlocuitoare este eliberată fără drept de circulație, permisul de conducere și copia procesului-verbal de constatare a contravenției se trimit unității de poliție prevăzute la alin. (1) în cel mult o zi lucrătoare de la data constatării faptei.
(3) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvărșită fapta, pentru a-i fi restituit. Despre aceasta posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Ai o întrebare despre art. 212 din Codului Rutier?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit