Capitolul IV Semnalizarea rutieră · Secțiunea a 2-a Indicatoarele
Art. 65 Codului Rutier
HG 1391/2006 Regulamentul de Aplicare al Codului Rutier · Circulație Rutieră & Poliție
(1) Indicatoarele se instalează, de regula, pe partea dreaptă a sensului de mers. În cazul în care condițiile locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori repeta pe partea stânga, în zona mediană a drumului, pe un refugiu ori spațiu interzis circulației vehiculelor, deasupra părții carosabile sau de cealaltă parte a intersecției, în loc vizibil pentru toți participanții la trafic.
(2) Indicatoarele pot fi însoțite de panouri cu semne adiționale conținând inscripții sau simboluri care le precizează, completează ori limitează semnificația.
(3) Semnele adiționale se pot aplica pe panouri ce includ indicatoare ori chiar pe indicatoare, dacă înțelegerea semnificației acestora nu este afectata.
(4) Pentru a fi vizibile și pe timp de noapte, indicatoarele rutiere trebuie să fie reflectorizante, luminoase ori iluminate.
(5) În locuri periculoase, pentru a spori vizibilitatea și a evidenția semnificația unor indicatoare, acestea pot figura grupat pe un panou cu folie fluorescent-retroreflectorizantă cu reflexie ridicata. Aceste indicatoare pot fi însoțite, după caz, de dispozitive luminoase.
Ai o întrebare despre art. 65 din Codului Rutier?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit