Titlul III Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată · Capitolul V Dispoziții speciale privind evenimentele corporative ale emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, precum și privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor și implicarea pe termen lung a acestora în cadrul acestor emitenți · Secțiunea a 2-a Dispoziții privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor, precum și implicarea pe termen lung a acestora în cadrul emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată

Art. 103 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 25.06.2024Formă consolidată la 17.03.2026 3 versiuni

(1) Administratorii de active pun la dispoziție anual investitorului instituțional cu care au încheiat acordurile prevăzute la art. 102 informații privind modul în care strategia de investiții și punerea în aplicare a acesteia respectă acordul și contribuie la performanța pe termen mediu și lung a activelor investitorului instituțional sau a fondului.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) includ:

a) informarea cu privire la riscurile semnificative esențiale pe termen mediu și lung asociate cu investițiile, structura portofoliului, volumul de tranzacționare și costurile aferente volumului de tranzacționare a portofoliului, utilizarea consilierilor de vot în cadrul activităților de implicare și politica lor privind împrumutul de titluri de valoare și punerea în aplicare a acesteia pentru realizarea activităților sale de implicare, dacă este cazul, în special cu ocazia adunării generale a emitenților în care s-a investit;

b) dacă se iau decizii de investiții pe baza unor evaluări a performanței pe termen mediu și lung a emitentului în care s-a investit, inclusiv a performanței nefinanciare, și, în caz afirmativ, modul în care se iau aceste decizii;

c) dacă au apărut conflicte de interese în legătură cu activitățile de implicare și, în caz afirmativ, care sunt acestea și, totodată, modul în care au fost soluționate de către administratorii de active.

(3) Informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se pun la dispoziție împreună cu raportul anual prevăzut la art. 92 din O.U.G. nr. 32/2012 sau la art. 21 din Legea nr. 74/2015 sau în comunicările periodice prevăzute la art. 89 alin. (2)-(6) din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care informațiile dezvăluite în temeiul alin. (1) și (2) sunt deja la dispoziția publicului, administratorul de active nu trebuie să le furnizeze direct investitorului instituțional.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 103 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 25.06.2024 – prezentmodificat prin OUG 71/2024

    (1) Administratorii de active pun la dispoziție anual investitorului instituțional cu care au încheiat acordurile prevăzute la art. 102 informații privind modul în care strategia de investiții și punerea în aplicare a acesteia respectă acordul și contribuie la performanța pe termen mediu și lung a activelor investitorului instituțional sau a fondului.

    (2) Informațiile prevăzute la alin. (1) includ:

    a) informarea cu privire la riscurile semnificative esențiale pe termen mediu și lung asociate cu investițiile, structura portofoliului, volumul de tranzacționare și costurile aferente volumului de tranzacționare a portofoliului, utilizarea consilierilor de vot în cadrul activităților de implicare și politica lor privind împrumutul de titluri de valoare și punerea în aplicare a acesteia pentru realizarea activităților sale de implicare, dacă este cazul, în special cu ocazia adunării generale a emitenților în care s-a investit;

    b) dacă se iau decizii de investiții pe baza unor evaluări a performanței pe termen mediu și lung a emitentului în care s-a investit, inclusiv a performanței nefinanciare, și, în caz afirmativ, modul în care se iau aceste decizii;

    c) dacă au apărut conflicte de interese în legătură cu activitățile de implicare și, în caz afirmativ, care sunt acestea și, totodată, modul în care au fost soluționate de către administratorii de active.

    (3) Informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se pun la dispoziție împreună cu raportul anual prevăzut la art. 92 din O.U.G. nr. 32/2012 sau la art. 21 din Legea nr. 74/2015 sau în comunicările periodice prevăzute la art. 82 alin. (2)-(7)89 alin. (2)-(6) din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care informațiile dezvăluite în temeiul alin. (1) și (2) sunt deja la dispoziția publicului, administratorul de active nu trebuie să le furnizeze direct investitorului instituțional.

  2. 10.08.2021 – 25.06.2024republicare

    Admiterea sau, după caz, înscrierea la tranzacționare a valorilor mobiliare în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacționare se face în conformitate cu reglementările proprii ale operatorului de sistem care administrează respectivul sistem multilateral de tranzacționare sau sistem organizat de tranzacționare, aprobate de A.S.F.(1) Administratorii de active pun la dispoziție anual investitorului instituțional cu care au încheiat acordurile prevăzute la art. 102 informații privind modul în care strategia de investiții și punerea în aplicare a acesteia respectă acordul și contribuie la performanța pe termen mediu și lung a activelor investitorului instituțional sau a fondului.

    (2) Informațiile prevăzute la alin. (1) includ:

    a) informarea cu privire la riscurile semnificative esențiale pe termen mediu și lung asociate cu investițiile, structura portofoliului, volumul de tranzacționare și costurile aferente volumului de tranzacționare a portofoliului, utilizarea consilierilor de vot în cadrul activităților de implicare și politica lor privind împrumutul de titluri de valoare și punerea în aplicare a acesteia pentru realizarea activităților sale de implicare, dacă este cazul, în special cu ocazia adunării generale a emitenților în care s-a investit;

    b) dacă se iau decizii de investiții pe baza unor evaluări a performanței pe termen mediu și lung a emitentului în care s-a investit, inclusiv a performanței nefinanciare, și, în caz afirmativ, modul în care se iau aceste decizii;

    c) dacă au apărut conflicte de interese în legătură cu activitățile de implicare și, în caz afirmativ, care sunt acestea și, totodată, modul în care au fost soluționate de către administratorii de active.

    (3) Informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se pun la dispoziție împreună cu raportul anual prevăzut la art. 92 din O.U.G. nr. 32/2012 sau la art. 21 din Legea nr. 74/2015 sau în comunicările periodice prevăzute la art. 82 alin. (2)-(7) din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care informațiile dezvăluite în temeiul alin. (1) și (2) sunt deja la dispoziția publicului, administratorul de active nu trebuie să le furnizeze direct investitorului instituțional.

  3. 21.03.2017 – 10.08.2021text inițial

    Admiterea sau, după caz, înscrierea la tranzacționare a valorilor mobiliare în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare sau în cadrul unui sistem organizat de tranzacționare se face în conformitate cu reglementările proprii ale operatorului de sistem care administrează respectivul sistem multilateral de tranzacționare sau sistem organizat de tranzacționare, aprobate de A.S.F.

Ai o întrebare despre art. 103 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit