Titlul III Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată · Capitolul VII Atribuții și competențe ale A.S.F.
Art. 117 Legea 24/2017
Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar
(1) În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă atunci când România este stat membru gazdă pentru un emitent ale cărui valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, constată că emitentul sau un deținător de acțiuni ori alte instrumente financiare sau persoana menționată la art. 73 a comis nereguli sau și-a încălcat obligațiile, aceasta aduce la cunoștință aceste constatări autorității competente a statului membru de origine și ESMA.
(2) În cazul în care, în ciuda măsurilor luate de autoritatea competentă a statului membru de origine sau dacă aceste măsuri se dovedesc inadecvate, emitentul sau deținătorul de valori mobiliare continuă să nu își respecte obligațiile ce îi revin, A.S.F., în calitate de autoritate competentă atunci când România este stat membru gazdă, după informarea autorității competente a statului membru de origine, ia toate măsurile necesare pentru protejarea investitorilor, în conformitate cu prevederile legale privind obligațiile de raportare și transparență în legătură cu emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, informând în acest sens, în cel mai scurt timp, Comisia Europeană și ESMA.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 117 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.08.2021 – prezentrepublicare
(1)
Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate are loc în cazul în care persoana deține informații privilegiate și:a) pe baza informațiilor respective, recomandă unei alte persoane să achiziționeze sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informațiile sau determină persoana respectivă să realizeze o astfel de achiziție sau înstrăinare; saub) pe baza informațiilor respective, recomandă unei alte persoane să anuleze sau să modifice un ordin privind un instrument financiar la care se referă informațiile respective sau convinge persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea respectivă.(2) Prevederile art. 116 alin. (2), (3) și (7) se aplică în mod corespunzător.În cazul în care A.S.F., în calitate de autoritate competentă atunci când România este stat membru gazdă pentru un emitent ale cărui valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, constată că emitentul sau un deținător de acțiuni ori alte instrumente financiare sau persoana menționată la art. 73 a comis nereguli sau și-a încălcat obligațiile, aceasta aduce la cunoștință aceste constatări autorității competente a statului membru de origine și ESMA.(2) În cazul în care, în ciuda măsurilor luate de autoritatea competentă a statului membru de origine sau dacă aceste măsuri se dovedesc inadecvate, emitentul sau deținătorul de valori mobiliare continuă să nu își respecte obligațiile ce îi revin, A.S.F., în calitate de autoritate competentă atunci când România este stat membru gazdă, după informarea autorității competente a statului membru de origine, ia toate măsurile necesare pentru protejarea investitorilor, în conformitate cu prevederile legale privind obligațiile de raportare și transparență în legătură cu emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, informând în acest sens, în cel mai scurt timp, Comisia Europeană și ESMA.
21.03.2017 – 10.08.2021text inițial
(1) Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate are loc în cazul în care persoana deține informații privilegiate și:
a) pe baza informațiilor respective, recomandă unei alte persoane să achiziționeze sau să înstrăineze instrumentele financiare la care se referă informațiile sau determină persoana respectivă să realizeze o astfel de achiziție sau înstrăinare; sau
b) pe baza informațiilor respective, recomandă unei alte persoane să anuleze sau să modifice un ordin privind un instrument financiar la care se referă informațiile respective sau convinge persoana respectivă să realizeze anularea sau modificarea respectivă.
(2) Prevederile art. 116 alin. (2), (3) și (7) se aplică în mod corespunzător.
Ai o întrebare despre art. 117 din Legea 24/2017?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit