Titlul V Abuzul pe piață · Capitolul V Competențele A.S.F.
Art. 142 Legea 24/2017
Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar
(1) Fără a aduce atingere competențelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică în mod corespunzător, A.S.F. are, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, competențele prevăzute la art. 23 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 exercitate în conformitate cu prevederile acestui regulament.
(2) În scopul îndeplinirii competențelor prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, A.S.F. poate solicita orice informații și documente necesare indicând temeiul legal, scopul, termenele și sancțiunile prevăzute la art. 154 alin. (4). A.S.F. poate audia orice persoană care și-a exprimat consimțământul în acest sens.
(3) În vederea realizării audierii prevăzute la alin. (2), A.S.F. emite o decizie pe care o transmite persoanei ce urmează a fi audiată, indicând temeiul legal, scopul, data și locul derulării audierii, precum și sancțiunile prevăzute la art. 154 alin. (4).
(4) Audierea va fi înregistrată pe suport durabil și consemnată într-un proces-verbal semnat de toți participanții.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 142 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.08.2021 – prezentrepublicare
(1)
A.S.F. stabilește canale de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și asigură confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările și pentru activitățile desfășurate, inclusiv a măsurilor adoptate urmare a acestor încălcări, denumite în continuare canale de comunicare dedicate.(2) Canalele de comunicare dedicate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc toate criteriile următoare:a) sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite;b) sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.;c) permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu prevederile art. 143, pentru a permite investigații suplimentare.Fără a aduce atingere competențelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică în mod corespunzător, A.S.F. are, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, competențele prevăzute la art. 23 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 exercitate în conformitate cu prevederile acestui regulament.(2) În scopul îndeplinirii competențelor prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, A.S.F. poate solicita orice informații și documente necesare indicând temeiul legal, scopul, termenele și sancțiunile prevăzute la art. 154 alin. (4). A.S.F. poate audia orice persoană care și-a exprimat consimțământul în acest sens.
(3)
Canalele de comunicare dedicate permit raportarea încălcărilor efective sau potențiale cel puțin în toate modurile următoare:a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport de hârtie;b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;c) întâlnirea cu angajații specializați ai A.S.F.(4) A.S.F. furnizează informațiile menționate la art. 140 alin. (2) persoanei care efectuează raportarea înainte de a primi raportarea privind încălcarea sau, cel târziu, în momentul primirii acesteia.În vederea realizării audierii prevăzute la alin. (2), A.S.F. emite o decizie pe care o transmite persoanei ce urmează a fi audiată, indicând temeiul legal, scopul, data și locul derulării audierii, precum și sancțiunile prevăzute la art. 154 alin. (4).(5) A.S.F. se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin canalele de comunicare dedicate menționate în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaților specializați ai A.S.F., utilizând canalele de comunicare dedicate.(4) Audierea va fi înregistrată pe suport durabil și consemnată într-un proces-verbal semnat de toți participanții.21.03.2017 – 10.08.2021text inițial
(1) A.S.F. stabilește canale de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și asigură confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările și pentru activitățile desfășurate, inclusiv a măsurilor adoptate urmare a acestor încălcări, denumite în continuare canale de comunicare dedicate.
(2) Canalele de comunicare dedicate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc toate criteriile următoare:
a) sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite;
b) sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.;
c) permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu prevederile art. 143, pentru a permite investigații suplimentare.
(3) Canalele de comunicare dedicate permit raportarea încălcărilor efective sau potențiale cel puțin în toate modurile următoare:
a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport de hârtie;
b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată;
c) întâlnirea cu angajații specializați ai A.S.F.
(4) A.S.F. furnizează informațiile menționate la art. 140 alin. (2) persoanei care efectuează raportarea înainte de a primi raportarea privind încălcarea sau, cel târziu, în momentul primirii acesteia.
(5) A.S.F. se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin canalele de comunicare dedicate menționate în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaților specializați ai A.S.F., utilizând canalele de comunicare dedicate.
Ai o întrebare despre art. 142 din Legea 24/2017?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit