Titlul VI Răspunderi și sancțiuni · Capitolul I Răspunderea contravențională

Art. 152 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 16.01.2026Formă consolidată la 17.03.2026 3 versiuni

(1) A.S.F. aplică sancțiuni contravenționale adecvate și măsuri administrative eficace, proporționale și disuasive, cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129 și a prezentei legi, persoanelor care săvârșesc faptele prevăzute la art. 146 alin. (2) lit. f).

(2) Limitele amenzilor prevăzute în prezentul articol sunt stabilite prin derogare de la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

(3) În cazul încălcărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129. Limitele sancțiunii prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129 sunt cuprinse între o dată și până la dublul cuantumului profiturilor obținute sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi calculate;

b) pentru persoanele fizice, amendă de la 10.000 lei până la 9.000.000 lei;

c) pentru persoanele juridice amendă de la 15.000 lei până la 45.000.000 lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

(3^1) În cazul încălcării obligațiilor prevăzute la art. 21a alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/1.129, cu excepția celor referitoare la art. 17 alin. (2) din regulamentul european, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) 2017/1.129;

b) pentru persoanele fizice, avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 250.000 lei;

c) pentru persoanele juridice, avertisment sau amendă de la 5.000 lei până la 2.500.000 lei sau 0,5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective, conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

(4) În cazul încălcărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129;

b) pentru persoanele fizice, avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 2.000.000 lei;

c) pentru persoanele juridice, avertisment sau amendă de la 7.000 lei până la 4.000.000 lei sau 1% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

(5) În cazul aplicării sancțiunilor prevăzute la alin. (3) lit. c), alin. (3^1) lit. c), respectiv la alin. (4) lit. c), prevederile art. 38 alin. (2) lit. d) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) 2017/1.129 se aplică în mod corespunzător.

(6) În luarea unei decizii cu privire la tipul și nivelul sancțiunilor contravenționale și măsurilor administrative aplicate potrivit prezentului articol, A.S.F. ține cont de toate circumstanțele relevante, respectiv cooperează și își coordonează activitățile, în cazurile aplicabile, cu celelalte autorități competente, în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

(7) A.S.F. are competența de a coopera cu autoritățile judiciare naționale relevante, sens în care primește de la acestea informații specifice în legătură cu anchete sau proceduri penale inițiate cu privire la cazuri care sunt susceptibile a intra sub incidența art. 157 alin. (1) și care ar constitui încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129, precum și prerogativa de a oferi același tip de informații altor autorități competente și ESMA, în sensul aplicării art. 33 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

(8) A.S.F. publică orice decizie de aplicare a unei sancțiuni contravenționale sau a unei alte măsuri administrative potrivit prezentului articol, precum și informații în legătură cu aceasta, în conformitate cu prevederile art. 42 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

(9) A.S.F. transmite ESMA, în conformitate cu art. 43 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, informații privind sancțiunile contravenționale și măsurile administrative aplicate potrivit prezentului articol, respectiv privind anchetele penale efectuate și sancțiunile penale aplicate în cazuri care intră sub incidența art. 157 alin. (1) și care constituie o încălcare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129, prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din același regulament.

(10) În sensul aplicării art. 43 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. are acces la informațiile și hotărârea finală în legătură cu orice sancțiune penală prevăzută la alin. (9) și le transmite ESMA.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 152 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 16.01.2026 – prezentmodificat prin Legea 238/2025

    (1) A.S.F. aplică sancțiuni contravenționale adecvate și măsuri administrative eficace, proporționale și disuasive, cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129 și a prezentei legi, persoanelor care săvârșesc faptele prevăzute la art. 146 alin. (2) lit. f).

    (2) Limitele amenzilor prevăzute în prezentul articol sunt stabilite prin derogare de la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

    (3) În cazul încălcărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

    a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129. Limitele sancțiunii prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129 sunt cuprinse între o dată și până la dublul cuantumului profiturilor obținute sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi calculate;

    b) pentru persoanele fizice, amendă de la 10.000 lei până la 9.000.000 lei;

    c) pentru persoanele juridice amendă de la 15.000 lei până la 45.000.000 lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

    (3^1) În cazul încălcării obligațiilor prevăzute la art. 21a alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/1.129, cu excepția celor referitoare la art. 17 alin. (2) din regulamentul european, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

    a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) 2017/1.129;

    b) pentru persoanele fizice, avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 250.000 lei;

    c) pentru persoanele juridice, avertisment sau amendă de la 5.000 lei până la 2.500.000 lei sau 0,5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective, conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

    (4) În cazul încălcărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

    a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129;

    b) pentru persoanele fizice, avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 2.000.000 lei;

    c) pentru persoanele juridice, avertisment sau amendă de la 7.000 lei până la 4.000.000 lei sau 1% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

    (5) În cazul aplicării sancțiunilor prevăzute la alin. (3) lit. c), alin. (3^1) lit. c), respectiv la alin. (4) lit. c), prevederile art. 38 alin. (2) lit. d) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129 se aplică în mod corespunzător.

    (6) În luarea unei decizii cu privire la tipul și nivelul sancțiunilor contravenționale și măsurilor administrative aplicate potrivit prezentului articol, A.S.F. ține cont de toate circumstanțele relevante, respectiv cooperează și își coordonează activitățile, în cazurile aplicabile, cu celelalte autorități competente, în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

    (7) A.S.F. are competența de a coopera cu autoritățile judiciare naționale relevante, sens în care primește de la acestea informații specifice în legătură cu anchete sau proceduri penale inițiate cu privire la cazuri care sunt susceptibile a intra sub incidența art. 157 alin. (1) și care ar constitui încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129, precum și prerogativa de a oferi același tip de informații altor autorități competente și ESMA, în sensul aplicării art. 33 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

    (8) A.S.F. publică orice decizie de aplicare a unei sancțiuni contravenționale sau a unei alte măsuri administrative potrivit prezentului articol, precum și informații în legătură cu aceasta, în conformitate cu prevederile art. 42 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

    (9) A.S.F. transmite ESMA, în conformitate cu art. 43 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, informații privind sancțiunile contravenționale și măsurile administrative aplicate potrivit prezentului articol, respectiv privind anchetele penale efectuate și sancțiunile penale aplicate în cazuri care intră sub incidența art. 157 alin. (1) și care constituie o încălcare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129, prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din același regulament.

    (10) În sensul aplicării art. 43 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. are acces la informațiile și hotărârea finală în legătură cu orice sancțiune penală prevăzută la alin. (9) și le transmite ESMA.

  2. 10.08.2021 – 16.01.2026republicare

    Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, a căror definiție se abrogă conform prevederilor art. 155 alin. (1), au înțelesul prevăzut la art. 2 alin. (1).(1) A.S.F. aplică sancțiuni contravenționale adecvate și măsuri administrative eficace, proporționale și disuasive, cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129 și a prezentei legi, persoanelor care săvârșesc faptele prevăzute la art. 146 alin. (2) lit. f).

    (2) Limitele amenzilor prevăzute în prezentul articol sunt stabilite prin derogare de la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

    (3) În cazul încălcărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

    a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129. Limitele sancțiunii prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129 sunt cuprinse între o dată și până la dublul cuantumului profiturilor obținute sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi calculate;

    b) pentru persoanele fizice, amendă de la 10.000 lei până la 9.000.000 lei;

    c) pentru persoanele juridice amendă de la 15.000 lei până la 45.000.000 lei sau 5% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

    (4) În cazul încălcărilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. poate aplica următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri administrative:

    a) sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129;

    b) pentru persoanele fizice, avertisment sau amendă de la 1.000 lei până la 2.000.000 lei;

    c) pentru persoanele juridice, avertisment sau amendă de la 7.000 lei până la 4.000.000 lei sau 1% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice respective conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere.

    (5) În cazul aplicării sancțiunilor prevăzute la alin. (3) lit. c), respectiv la alin. (4) lit. c), prevederile art. 38 alin. (2) lit. d) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129 se aplică în mod corespunzător.

    (6) În luarea unei decizii cu privire la tipul și nivelul sancțiunilor contravenționale și măsurilor administrative aplicate potrivit prezentului articol, A.S.F. ține cont de toate circumstanțele relevante, respectiv cooperează și își coordonează activitățile, în cazurile aplicabile, cu celelalte autorități competente, în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

    (7) A.S.F. are competența de a coopera cu autoritățile judiciare naționale relevante, sens în care primește de la acestea informații specifice în legătură cu anchete sau proceduri penale inițiate cu privire la cazuri care sunt susceptibile a intra sub incidența art. 157 alin. (1) și care ar constitui încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129, precum și prerogativa de a oferi același tip de informații altor autorități competente și ESMA, în sensul aplicării art. 33 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

    (8) A.S.F. publică orice decizie de aplicare a unei sancțiuni contravenționale sau a unei alte măsuri administrative potrivit prezentului articol, precum și informații în legătură cu aceasta, în conformitate cu prevederile art. 42 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129.

    (9) A.S.F. transmite ESMA, în conformitate cu art. 43 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, informații privind sancțiunile contravenționale și măsurile administrative aplicate potrivit prezentului articol, respectiv privind anchetele penale efectuate și sancțiunile penale aplicate în cazuri care intră sub incidența art. 157 alin. (1) și care constituie o încălcare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 2017/1.129, prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) din același regulament.

    (10) În sensul aplicării art. 43 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, A.S.F. are acces la informațiile și hotărârea finală în legătură cu orice sancțiune penală prevăzută la alin. (9) și le transmite ESMA.

  3. 21.03.2017 – 10.08.2021text inițial

    Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, a căror definiție se abrogă conform prevederilor art. 155 alin. (1), au înțelesul prevăzut la art. 2 alin. (1).

Ai o întrebare despre art. 152 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit