Titlul VI Răspunderi și sancțiuni · Capitolul III Mecanisme de raportare a încălcărilor în conformitate cu prevederile art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014
Art. 166 Legea 24/2017
Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar
(1) A.S.F. păstrează evidența fiecărei raportări privind o încălcare primită.
(2) A.S.F. confirmă fără întârziere primirea raportărilor scrise privind încălcări la adresa poștală sau electronică indicată de persoana care efectuează raportarea, cu excepția cazului în care persoana care efectuează raportarea solicită în mod explicit să nu i se trimită o confirmare de primire sau A.S.F. consideră, în mod rezonabil, că trimiterea unei confirmări de primire a unei raportări scrise ar pune în pericol protecția identității persoanei care efectuează raportarea.
(3) În cazul în care pentru raportarea încălcărilor se utilizează o linie telefonică înregistrată, A.S.F. are dreptul de a documenta raportarea orală sub forma:
a) unei înregistrări audio a convorbirii într-o formă durabilă și accesibilă; sau
b) unei transcrieri complete și exacte a convorbirii, pregătite de angajații specializați ai A.S.F. În cazurile în care persoana care efectuează raportarea și-a dezvăluit identitatea, A.S.F. îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica și a-și exprima acordul cu privire la transcrierea convorbirii, prin semnarea acesteia.
(4) În cazul în care pentru raportarea încălcărilor se utilizează o linie telefonică neînregistrată, A.S.F. are dreptul de a documenta raportarea orală sub forma unui proces-verbal exact al convorbirii, întocmit de angajații specializați ai A.S.F. În cazurile în care persoana care efectuează raportarea și-a dezvăluit identitatea, A.S.F. îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica și a-și exprima acordul cu privire la procesul-verbal al convorbirii, prin semnarea acestuia.
(5) În cazul în care o persoană solicită o întâlnire cu angajații specializați ai A.S.F. pentru raportarea unei încălcări în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (3) lit. c), A.S.F. se asigură că se păstrează o evidență completă și exactă a întâlnirii într-o formă durabilă și accesibilă. A.S.F. are dreptul de a documenta evidența întâlnirii sub forma:
a) unei înregistrări audio a convorbirii într-o formă durabilă și accesibilă; sau
b) unui proces-verbal exact al întâlnirii, întocmit de angajații specializați ai A.S.F. În cazurile în care persoana care efectuează raportarea și-a dezvăluit identitatea, A.S.F. îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica și a-și exprima acordul cu privire la procesul-verbal al întâlnirii, prin semnarea acestuia.
Ai o întrebare despre art. 166 din Legea 24/2017?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit