Titlul II Oferta publică · Capitolul II Oferta publică de vânzare
Art. 17 Legea 24/2017
Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar
Oferta publică de vânzare este făcută printr-un intermediar sau printr-un sindicat de intermediere. Prin sindicat de intermediere se înțelege asocierea a doi sau mai mulți intermediari în vederea derulării operațiunilor aferente unei oferte publice, ale căror responsabilități sunt expres prevăzute în contractele încheiate între ofertant și managerul sindicatului de intermediere, respectiv între manager și membrii sindicatului de intermediere.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 17 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.08.2021 – prezentrepublicare
(1) Abrogat.(2) Abrogat.(3) Abrogat.(4) Abrogat.(5) Abrogat.(6) Prevederile privind subscripția publică din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990, nu sunt aplicabile în cazul unei oferte publice de vânzare desfășurate ca urmare a majorării capitalului social al emitentului.Oferta publică de vânzare este făcută printr-un intermediar sau printr-un sindicat de intermediere. Prin sindicat de intermediere se înțelege asocierea a doi sau mai mulți intermediari în vederea derulării operațiunilor aferente unei oferte publice, ale căror responsabilități sunt expres prevăzute în contractele încheiate între ofertant și managerul sindicatului de intermediere, respectiv între manager și membrii sindicatului de intermediere.28.08.2020 – 10.08.2021modificat prin Legea 158/2020
(1)
Prospectul de ofertă conține informațiile care, potrivit caracteristicilor emitentului și valorilor mobiliare oferite publicului, sunt necesare investitorilor, pentru a realiza o evaluare în cunoștință de cauză privind: situația activelor și pasivelor, situația financiară, profitul sau pierderea, perspectivele emitentului și ale entității care garantează îndeplinirea obligațiilor asumate de emitent, dacă este cazul, precum și a drepturilor aferente respectivelor valori mobiliare.Abrogat.(2)
Prospectul de ofertă este valabil 12 luni după aprobarea sa de către A.S.F., putând fi folosit în cazul mai multor emisiuni de valori mobiliare, în acest interval, cu condiția actualizării acestuia conform prevederilor art. 12.Abrogat.(3)
Prospectul cuprinde și un rezumat prin care se prezintă, într-un mod concis și într-un limbaj nontehnic, informații esențiale în limba în care s-a întocmit inițial prospectul. Forma și conținutul rezumatului prospectului furnizează, împreună cu prospectul, informații corespunzătoare privind elementele esențiale ale valorilor mobiliare în cauză pentru a ajuta investitorii să decidă dacă să investească în astfel de valori mobiliare.Abrogat.(4)
Rezumatul este întocmit într-un format stabilit prin reglementările emise de A.S.F. pentru a facilita comparabilitatea cu rezumatele aferente unor valori mobiliare similare și cuprinde informații esențiale privind valorile mobiliare în cauză pentru a ajuta investitorii să decidă dacă să investească în astfel de valori mobiliare. Rezumatul trebuie să conțină și o avertizare a potențialilor investitori, cu privire la faptul că:a) trebuie citit ca o introducere la prospect;b) orice decizie de investire în valorile mobiliare respective trebuie să se fundamenteze pe informațiile cuprinse în prospect, considerat de către investitor în integralitatea lui;c) înainte de începerea procedurii judiciare, având ca obiect informațiile cuprinse într-un prospect, reclamantul va trebui să suporte costurile aferente traducerii prospectului în limba română;d) răspunderea civilă revine persoanelor care au întocmit rezumatul, inclusiv traducerea acestuia, precum și persoanelor care notifică cu privire la oferte publice transfrontaliere, dar numai în cazul în care conținutul rezumatului induce în eroare, este inexact sau contradictoriu în raport cu alte părți ale prospectului.Abrogat.(5)
În cazul în care prospectul se referă la admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată a unor titluri, altele decât cele de capital, cu o valoare nominală care reprezintă cel puțin echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro, nu este obligatorie furnizarea unui rezumat, cu excepția cazului în care un stat membru solicită acest lucru, în conformitate cu legislația aplicabilă a respectivului stat membru. În cazul în care admiterea se realizează pe o piață reglementată din România, se redactează un rezumat în limba română.Abrogat.(6) Prevederile privind subscripția publică din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990, nu sunt aplicabile în cazul unei oferte publice de vânzare desfășurate ca urmare a majorării capitalului social al emitentului.
21.03.2017 – 28.08.2020text inițial
(1) Prospectul de ofertă conține informațiile care, potrivit caracteristicilor emitentului și valorilor mobiliare oferite publicului, sunt necesare investitorilor, pentru a realiza o evaluare în cunoștință de cauză privind: situația activelor și pasivelor, situația financiară, profitul sau pierderea, perspectivele emitentului și ale entității care garantează îndeplinirea obligațiilor asumate de emitent, dacă este cazul, precum și a drepturilor aferente respectivelor valori mobiliare.
(2) Prospectul de ofertă este valabil 12 luni după aprobarea sa de către A.S.F., putând fi folosit în cazul mai multor emisiuni de valori mobiliare, în acest interval, cu condiția actualizării acestuia conform prevederilor art. 12.
(3) Prospectul cuprinde și un rezumat prin care se prezintă, într-un mod concis și într-un limbaj nontehnic, informații esențiale în limba în care s-a întocmit inițial prospectul. Forma și conținutul rezumatului prospectului furnizează, împreună cu prospectul, informații corespunzătoare privind elementele esențiale ale valorilor mobiliare în cauză pentru a ajuta investitorii să decidă dacă să investească în astfel de valori mobiliare.
(4) Rezumatul este întocmit într-un format stabilit prin reglementările emise de A.S.F. pentru a facilita comparabilitatea cu rezumatele aferente unor valori mobiliare similare și cuprinde informații esențiale privind valorile mobiliare în cauză pentru a ajuta investitorii să decidă dacă să investească în astfel de valori mobiliare. Rezumatul trebuie să conțină și o avertizare a potențialilor investitori, cu privire la faptul că:
a) trebuie citit ca o introducere la prospect;
b) orice decizie de investire în valorile mobiliare respective trebuie să se fundamenteze pe informațiile cuprinse în prospect, considerat de către investitor în integralitatea lui;
c) înainte de începerea procedurii judiciare, având ca obiect informațiile cuprinse într-un prospect, reclamantul va trebui să suporte costurile aferente traducerii prospectului în limba română;
d) răspunderea civilă revine persoanelor care au întocmit rezumatul, inclusiv traducerea acestuia, precum și persoanelor care notifică cu privire la oferte publice transfrontaliere, dar numai în cazul în care conținutul rezumatului induce în eroare, este inexact sau contradictoriu în raport cu alte părți ale prospectului.
(5) În cazul în care prospectul se referă la admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată a unor titluri, altele decât cele de capital, cu o valoare nominală care reprezintă cel puțin echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro, nu este obligatorie furnizarea unui rezumat, cu excepția cazului în care un stat membru solicită acest lucru, în conformitate cu legislația aplicabilă a respectivului stat membru. În cazul în care admiterea se realizează pe o piață reglementată din România, se redactează un rezumat în limba română.
(6) Prevederile privind subscripția publică din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990, nu sunt aplicabile în cazul unei oferte publice de vânzare desfășurate ca urmare a majorării capitalului social al emitentului.
Ai o întrebare despre art. 17 din Legea 24/2017?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit