Titlul VII Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 177 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 10.08.2021Formă consolidată la 17.03.2026

La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:

(3^2) A.S.F. este autoritatea competentă în sensul:

a) art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor nr. 98/26/CE și nr. 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

b) art. 4 pct. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352 din 9 decembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.

2. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 38, cu următorul cuprins:produs de investiții individuale structurat și bazat pe asigurări sau PRIIP - produsul definit la art. 4 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.

3. La articolul 272 alineatul (1) la litera h), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

2. nerespectarea prevederilor privind reglementările emise de operatorii de piață prevăzute la art. 134 alin. (1) și (2) și la art. 141;

4. După articolul 272 se introduc două noi articole, articolele 272^1 și 272^2, cu următorul cuprins:Articolul 272^1

(1) Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, faptele săvârșite de către depozitarul central, persoanele fizice responsabile având calitatea de membri ai consiliilor de administrație, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere și membri ai directoratului, respectiv reprezentant al compartimentului de control intern al acestuia, administrator de risc în legătură cu:

a) obținerea autorizațiilor prevăzute la art. 16 și 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 prin declarații false sau prin orice alt mijloc ilicit, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) lit. b) și la art. 57 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

b) nedeținerea de către depozitarul central a capitalului necesar, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

c) nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor organizatorice, prevăzute la art. 26-30 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

d) nerespectarea de către depozitarul central a normelor de conduită, prevăzute la art. 32-35 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

e) nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor aplicabile serviciilor specifice depozitarului central, prevăzute la art. 37-41 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

f) nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor prudențiale, prevăzute la art. 43-47 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

g) nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor aplicabile conexiunilor dintre depozitarii centrali prevăzute la art. 48 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;refuzul abuziv al depozitarului central de a acorda diverse tipuri de acces, cu încălcarea prevederilor art. 49-53 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

i) nerespectarea de către instituțiile de credit desemnate a cerințelor prudențiale specifice legate de riscurile de credit prevăzute la art. 59 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

j) nerespectarea de către instituțiile de credit desemnate a cerințelor prudențiale specifice legate de riscurile de lichiditate, prevăzute la art. 59 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, A.S.F., în calitate de autoritate competentă pentru depozitarul central, poate aplica sancțiuni și/sau dispune măsuri administrative în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 pentru încălcările prevăzute la alin. (1):

a) o declarație publică în care se indică persoana responsabilă de încălcare și natura încălcării, în conformitate cu art. 62 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

b) o decizie prin care se solicită persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament și să se abțină de la repetarea acestuia;

c) retragerea autorizațiilor acordate în temeiul art. 16 sau 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, în conformitate cu art. 20 sau 57 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, după caz;

d) sancționarea oricărui membru al organului de conducere al depozitarului central sau a oricărei alte persoane fizice considerate responsabile prin interzicerea temporară sau, în cazul unor încălcări grave repetate, interzicerea permanentă a exercitării unor funcții de conducere în cadrul depozitarului central;

e) amenzi în cuantum de până la două ori cuantumul profitului obținut ca rezultat al unei încălcări, atunci când cuantumul respectiv poate fi stabilit;

f) în cazul persoanelor fizice, amenzi de la 1.000 lei până la 22.150.000 lei;

g) în cazul unei persoane juridice, amenzi de la 10.000 lei până la 88.600.000 lei sau de până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice, conform ultimelor conturi disponibile aprobate de organul de conducere; în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societățiimamă care trebuie să întocmească conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală aplicabilă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător, conform prevederilor legale relevante, pe baza ultimei situații disponibile a conturilor consolidate, aprobate de organul de conducere al societății-mamă principale.

(3) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor potențiale sau reale ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

(4) A.S.F. instituie, pentru raportarea încălcărilor stabilite la alin. (3), mecanisme eficace care includ cel puțin următoarele:

a) proceduri specifice de primire și investigare a rapoartelor privind încălcările potențiale sau reale și măsurile luate ca reacție la acestea, inclusiv stabilirea de canale de comunicare sigure pentru asemenea rapoarte;

b) protecție adecvată pentru angajații entităților care raportează încălcări potențiale sau reale comise în cadrul entității, cel puțin împotriva represaliilor, discriminării sau altor tipuri de tratament inechitabil;

c) protecția datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcările potențiale sau reale, precum și ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de o încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Legea nr. 677/2001*) pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;

(5) Depozitarul central și participanții la sistemul depozitarului central trebuie să dețină proceduri adecvate privind raportarea de către angajați a încălcărilor reale sau potențiale, la nivel intern, prin intermediul unui canal specific, independent și autonom.Articolul 272^2

(1) Constituie contravenții nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6 și 7, art. 8 alin. (1)-(3), art. 9, art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (3) și (4), precum și ale art. 14 și art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica sancțiuni și/sau dispune măsuri administrative, după cum urmează:

a) interzicerea tranzacționării unui PRIIP;

b) suspendarea tranzacționării unui PRIIP;

c) un avertisment public care indică persoana responsabilă și natura încălcării;

d) interzicerea furnizării unui document cu informații esențiale care nu respectă cerințele prevăzute la art. 6-8 sau 10, după caz, din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 și prin care se impune publicarea unei noi versiuni a unui document cu informații esențiale;

e) amendă:

(i) în cuantum de la 10.000 lei până la 22.450.000 lei sau până la 3% din cifra de afaceri anuală totală a respectivei entități, conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere sau până la dublul profiturilor obținute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele juridice;

(ii) în cuantum de la 1.000 lei până la 3.150.000 lei sau dublul profiturilor obținute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele fizice.

(3) În cazul în care entitatea menționată la alin. (2) lit. e) pct. (i) este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă, care are obligația de a întocmi conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele conturi consolidate disponibile aprobate de organul statutar al societății-mamă principale.

5. La articolul 273 alineatul (1), părțile introductive ale literelor a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) în cazul contravențiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. a)-f), lit. h), i), lit. j) pct. 1-9 și 11-17, lit. k) pct. 2 și 3 și la alin. (2) lit. e), h), i), k) și l):

.................................................................................................

b) în cazul contravențiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. j) pct. 10, lit. k) pct. 1 și alin. (2) lit. a), b), f) și j):

6. Articolul 273^1 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 273^1

Desfășurarea fără autorizație a oricăror activități sau operațiuni pentru care prezenta lege și Regulamentul (UE) nr. 909/2014 cer autorizarea constituieinfracțiune și se sancționează potrivit legii penale, cu excepția activităților și serviciilor de investiții prevăzute la art. 5 alin. (1) desfășurate de S.S.I.F. și instituțiile de credit, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 273 alin. (1) lit. a).

Decizii ÎCCJ / CCR

  • *) A se vedea nota de la art. 172 alin. (2). d) protecția identității atât a persoanei care raportează încălcările, cât și a persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în toate etapele procedurilor, cu excepția cazului în care legislația națională impune dezvăluirea identității sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare. ...

Ai o întrebare despre art. 177 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit