Titlul II Oferta publică · Capitolul II Oferta publică de vânzare

Art. 20 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 10.08.2021Formă consolidată la 17.03.2026 3 versiuni

În cazul ofertelor publice de vânzare de valori mobiliare, dreptul investitorilor de a-și retrage acceptul, în situația în care au acceptat deja să achiziționeze sau să subscrie valori mobiliare, se exercită în condițiile și în limitele prevăzute în prospect, ofertantul având posibilitatea de a stabili că acceptul poate fi retras numai în situațiile prevăzute la art. 8 alin. (11), art. 17 alin. (1) lit. a) și/sau, după caz, art. 23 alin. (2)-(4) din Regulamentul (UE) 2017/1.129.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 20 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.08.2021 – prezentrepublicare

    Conținutul informațiilor pe care trebuie să le cuprindă prospectele sau alte documente legate de ofertele și operațiunile prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1.129, formatul de prezentare a acestora, precum și, după caz, documentele însoțitoare ale acestora sunt prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1.129 și regulamentele europene emise în legătură cu acesta sau, după caz, prin reglementări ale A.S.F.În cazul ofertelor publice de vânzare de valori mobiliare, dreptul investitorilor de a-și retrage acceptul, în situația în care au acceptat deja să achiziționeze sau să subscrie valori mobiliare, se exercită în condițiile și în limitele prevăzute în prospect, ofertantul având posibilitatea de a stabili că acceptul poate fi retras numai în situațiile prevăzute la art. 8 alin. (11), art. 17 alin. (1) lit. a) și/sau, după caz, art. 23 alin. (2)-(4) din Regulamentul (UE) 2017/1.129.

  2. 28.08.2020 – 10.08.2021modificat prin Legea 158/2020

    Prospectul conține informații privind emitentul și valorile mobiliare care se oferă public sau se admit la tranzacționare pe o piață reglementată. Conținutul minim al Conținutul informațiilor pe care trebuie să le cuprindă prospectul, forma de prezentare a acestora, în funcție de tipul de valori mobiliare care fac obiectul ofertei și documentele ce trebuie să însoțească prospectul, condițiile în care pot fi emise valori mobiliare în cadrul unui program de ofertă sunt stabilite prin reglementările europene aplicabile referitoare la conținutul și publicarea prospectelor, precum și la difuzarea comunicatelor cu caracter publicitarprospectele sau alte documente legate de ofertele și operațiunile prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1.129, formatul de prezentare a acestora, precum și, după caz, documentele însoțitoare ale acestora sunt prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1.129 și regulamentele europene emise în legătură cu acesta sau, după caz, prin reglementări ale A.S.F.

  3. 21.03.2017 – 28.08.2020text inițial

    Prospectul conține informații privind emitentul și valorile mobiliare care se oferă public sau se admit la tranzacționare pe o piață reglementată. Conținutul minim al informațiilor pe care trebuie să le cuprindă prospectul, forma de prezentare a acestora, în funcție de tipul de valori mobiliare care fac obiectul ofertei și documentele ce trebuie să însoțească prospectul, condițiile în care pot fi emise valori mobiliare în cadrul unui program de ofertă sunt stabilite prin reglementările europene aplicabile referitoare la conținutul și publicarea prospectelor, precum și la difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar sau, după caz, prin reglementări ale A.S.F.

Ai o întrebare despre art. 20 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit