Titlul III Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată · Capitolul III Informarea periodică · Secțiunea 1 Dispoziții generale

Art. 63 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 16.01.2026Formă consolidată la 17.03.2026 5 versiuni

(1) Emitenții întocmesc, pun la dispoziția publicului și transmit A.S.F. și operatorului de piață rapoarte trimestriale, semestriale și anuale.

(2) Rapoartele sunt puse la dispoziția publicului de către emitent prin publicarea pe pagina proprie de internet, precum și pe suport durabil, la cerere, și sunt transmise, în același timp, A.S.F. și operatorului de piață, cu respectarea prevederilor art. 81 și 83.

(3) Raportarea include orice informație semnificativă, pentru ca investitorii să facă o evaluare fundamentată privind activitatea societății, a profitului sau pierderii și indică orice factor special care a influențat aceste activități. Situația financiară este prezentată comparativ cu situația financiară existentă în aceeași perioadă a anului financiar precedent. A.S.F. emite reglementări privind conținutul acestor rapoarte.

(4) Abrogat.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 63 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 16.01.2026 – prezentmodificat prin Legea 238/2025

    (1) Emitenții întocmesc, pun la dispoziția publicului și transmit A.S.F. și operatorului de piață rapoarte trimestriale, semestriale și anuale.

    (2) Rapoartele sunt puse la dispoziția publicului de către emitent prin publicarea pe site-ul propriu, pagina proprie de internet, precum și pe suport durabil, la cerere.cerere, și sunt transmise, în același timp, A.S.F. și operatorului de piață, cu respectarea prevederilor art. 81 și 83.

    (3) Raportarea include orice informație semnificativă, pentru ca investitorii să facă o evaluare fundamentată privind activitatea societății, a profitului sau pierderii și indică orice factor special care a influențat aceste activități. Situația financiară este prezentată comparativ cu situația financiară existentă în aceeași perioadă a anului financiar precedent. A.S.F. emite reglementări privind conținutul acestor rapoarte.

    (4) Abrogat.

  2. 15.03.2025 – 16.01.2026modificat prin Legea 11/2025

    (1) Emitenții întocmesc, pun la dispoziția publicului și transmit A.S.F. și operatorului de piață rapoarte trimestriale, semestriale și anuale.

    (2) Rapoartele sunt puse la dispoziția publicului în scris sau în orice alt mod aprobat de A.S.F. Emitentul publică un comunicat de presă cel puțin într-un cotidian de circulație națională, prin care investitorii sunt informați cu privire la disponibilitatea acestor rapoarte care sunt transmise spre publicare în termen de 5 zile de la data aprobării.de către emitent prin publicarea pe site-ul propriu, precum și pe suport durabil, la cerere.

    (3) Raportarea include orice informație semnificativă, pentru ca investitorii să facă o evaluare fundamentată privind activitatea societății, a profitului sau pierderii și indică orice factor special care a influențat aceste activități. Situația financiară este prezentată comparativ cu situația financiară existentă în aceeași perioadă a anului financiar precedent. A.S.F. emite reglementări privind conținutul acestor rapoarte.

    (4) Dacă emitentul întocmește atât situații financiare individuale, cât și consolidate, acestea sunt puse la dispoziția publicului.Abrogat.

  3. 10.08.2021 – 15.03.2025republicare

    (1) Emitentul publică un raport financiar anual cel târziu la 4 luni după sfârșitul fiecărui exercițiu financiar și asigură disponibilitatea publică a acestuia pentru cel puțin 10 ani.Emitenții întocmesc, pun la dispoziția publicului și transmit A.S.F. și operatorului de piață rapoarte trimestriale, semestriale și anuale.

    (2) Raportul financiar anual este compus din:

    a) situațiile financiare anuale auditate;

    b) raportul consiliului de administrație;

    c) declarația persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume și funcții vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoștințele lor, situația financiar-contabilă anuală care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea activelor, obligațiilor, poziției financiare, contului de profit și pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situațiilor financiare și că raportul prevăzut la lit. b) cuprinde o analiză corectă a dezvoltării și performanțelor emitentului, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini specifice activității desfășurate;

    d) raportul integral al auditorului financiar/firmei de audit.

    (la 28-08-2020,

    sintagma: auditorului financiar a fost înlocuită de Punctul 65, Articolul I, Capitolul I din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020

    )

    (3) În cazul în care emitentul întocmește conturi consolidate, situațiile financiare auditate, prevăzute la alin. (2) lit. a), cuprind aceste conturi consolidate întocmite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, precum și conturile anuale ale societății-mamă, întocmite în conformitate cu reglementările naționale ale statului membru în care societatea-mamă este înregistrată.Rapoartele sunt puse la dispoziția publicului în scris sau în orice alt mod aprobat de A.S.F. Emitentul publică un comunicat de presă cel puțin într-un cotidian de circulație națională, prin care investitorii sunt informați cu privire la disponibilitatea acestor rapoarte care sunt transmise spre publicare în termen de 5 zile de la data aprobării.

    (3) Raportarea include orice informație semnificativă, pentru ca investitorii să facă o evaluare fundamentată privind activitatea societății, a profitului sau pierderii și indică orice factor special care a influențat aceste activități. Situația financiară este prezentată comparativ cu situația financiară existentă în aceeași perioadă a anului financiar precedent. A.S.F. emite reglementări privind conținutul acestor rapoarte.

    În situația în care emitentul nu este obligat să întocmească conturi consolidate, situațiile financiare auditate conțin situațiile financiare individuale ale emitentului.

    (4) Situațiile financiare, inclusiv cele consolidate, ale emitenților sunt auditate de auditori financiari/firme de audit, în conformitate cu reglementările privind activitatea de audit financiar.

    (la 28-08-2020,

    sintagma: auditori financiari a fost înlocuită de Punctul 65, Articolul I, Capitolul I din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020

    )(4) Dacă emitentul întocmește atât situații financiare individuale, cât și consolidate, acestea sunt puse la dispoziția publicului.

  4. 28.08.2020 – 10.08.2021formă consolidată

    (1) Emitentul publică un raport financiar anual cel târziu la 4 luni după sfârșitul fiecărui exercițiu financiar și asigură disponibilitatea publică a acestuia pentru cel puțin 10 ani.

    (2) Raportul financiar anual este compus din:

    a) situațiile financiare anuale auditate;

    b) raportul consiliului de administrație;

    c) declarația persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume și funcții vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoștințele lor, situația financiar-contabilă anuală care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea activelor, obligațiilor, poziției financiare, contului de profit și pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situațiilor financiare și că raportul prevăzut la lit. b) cuprinde o analiză corectă a dezvoltării și performanțelor emitentului, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini specifice activității desfășurate;

    d) raportul integral al auditorului financiar.financiar/firmei de audit.

    (la 28-08-2020,

    sintagma: auditorului financiar a fost înlocuită de Punctul 65, Articolul I, Capitolul I din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020

    )

    (3) În cazul în care emitentul întocmește conturi consolidate, situațiile financiare auditate, prevăzute la alin. (2) lit. a), cuprind aceste conturi consolidate întocmite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, precum și conturile anuale ale societății-mamă, întocmite în conformitate cu reglementările naționale ale statului membru în care societatea-mamă este înregistrată.

    În situația în care emitentul nu este obligat să întocmească conturi consolidate, situațiile financiare auditate conțin situațiile financiare individuale ale emitentului.

    (4) Situațiile financiare, inclusiv cele consolidate, ale emitenților sunt auditate de auditori financiari, financiari/firme de audit, în conformitate cu reglementările privind activitatea de audit financiar.

    (la 28-08-2020,

    sintagma: auditori financiari a fost înlocuită de Punctul 65, Articolul I, Capitolul I din LEGEA nr. 158 din 27 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 29 iulie 2020

    )

  5. 21.03.2017 – 28.08.2020text inițial

    (1) Emitentul publică un raport financiar anual cel târziu la 4 luni după sfârșitul fiecărui exercițiu financiar și asigură disponibilitatea publică a acestuia pentru cel puțin 10 ani.

    (2) Raportul financiar anual este compus din:

    a) situațiile financiare anuale auditate;

    b) raportul consiliului de administrație;

    c) declarația persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume și funcții vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoștințele lor, situația financiar-contabilă anuală care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea activelor, obligațiilor, poziției financiare, contului de profit și pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situațiilor financiare și că raportul prevăzut la lit. b) cuprinde o analiză corectă a dezvoltării și performanțelor emitentului, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini specifice activității desfășurate;

    d) raportul integral al auditorului financiar.

    (3) În cazul în care emitentul întocmește conturi consolidate, situațiile financiare auditate, prevăzute la alin. (2) lit. a), cuprind aceste conturi consolidate întocmite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, precum și conturile anuale ale societății-mamă, întocmite în conformitate cu reglementările naționale ale statului membru în care societatea-mamă este înregistrată.

    În situația în care emitentul nu este obligat să întocmească conturi consolidate, situațiile financiare auditate conțin situațiile financiare individuale ale emitentului.

    (4) Situațiile financiare, inclusiv cele consolidate, ale emitenților sunt auditate de auditori financiari, în conformitate cu reglementările privind activitatea de audit financiar.

Ai o întrebare despre art. 63 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit