Titlul III Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată · Capitolul V Dispoziții speciale privind evenimentele corporative ale emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, precum și privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor și implicarea pe termen lung a acestora în cadrul acestor emitenți · Secțiunea 1 Dispoziții privind evenimente corporative ale emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată

Art. 85 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 15.03.2025Formă consolidată la 17.03.2026 4 versiuni

(1) Membrii consiliului de administrație al emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi aleși prin metoda votului cumulativ. În cazul în care adunarea generală a acționarilor unui emitent ale cărui acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată are pe ordinea de zi numirea membrilor consiliului de administrație, acționarii pot face, în scris, propuneri adresate administratorilor pentru alegerea membrilor consiliului de administrație prin aplicarea metodei votului cumulativ, cu respectarea prevederilor art. 105 alin. (3) lit. a) și alin. (5). Aplicarea acestei metode se face în mod obligatoriu dacă cererea este depusă de un acționar semnificativ.

(1^1) Un acționar minoritar care deține individual ori, după caz, acționarii minoritari care dețin împreună cel puțin 5% din capitalul social poate/pot solicita, prin formularea unei cereri cu respectarea reglementărilor A.S.F., în condițiile art. 105 alin. (23), convocarea unei adunări generale a acționarilor, având pe ordinea de zi alegerea administratorilor, cu aplicarea metodei votului cumulativ. Aplicarea acestei metode se face în mod obligatoriu dacă cererea este depusă de un acționar semnificativ.

(2) În cazul în care alegerea prin metoda votului cumulativ nu este aplicată ca urmare a cererii formulate de un acționar semnificativ, acesta are dreptul de a solicita în instanță convocarea de îndată a unei adunări generale a acționarilor.

(3) Administrarea unui emitent la care se aplică metoda votului cumulativ se realizează de către un consiliu de administrație format din cel puțin 5 membri. Nicio prevedere a actelor constitutive ale emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acționarilor de a solicita și obține aplicarea metodei votului cumulativ în condițiile prezentei legi și ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia. Orice prevedere din actul constitutiv care are ca scop sau ca efect restrângerea dreptului acționarilor de a cere, în condițiile legii, aplicarea metodei votului cumulativ pentru numirea administratorilor este considerată nescrisă.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul alegerii membrilor consiliului de supraveghere, în situația în care emitentul este administrat în sistem dualist.

(5) A.S.F. emite reglementări privind aplicarea metodei votului cumulativ.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 85 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.03.2025 – prezentmodificat prin Legea 11/2025

    (1) Membrii consiliului de administrație al emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi aleși prin metoda votului cumulativ. La cererea unui acționar semnificativ, alegerea pe baza În cazul în care adunarea generală a acționarilor unui emitent ale cărui acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată are pe ordinea de zi numirea membrilor consiliului de administrație, acționarii pot face, în scris, propuneri adresate administratorilor pentru alegerea membrilor consiliului de administrație prin aplicarea metodei votului cumulativ, cu respectarea prevederilor art. 105 alin. (3) lit. a) și alin. (5). Aplicarea acestei metode se face în mod obligatoriu dacă cererea este depusă de un acționar semnificativ.

    (1^1) Un acționar minoritar care deține individual ori, după caz, acționarii minoritari care dețin împreună cel puțin 5% din capitalul social poate/pot solicita, prin formularea unei cereri cu respectarea reglementărilor A.S.F., în condițiile art. 105 alin. (23), convocarea unei adunări generale a acționarilor, având pe ordinea de zi alegerea administratorilor, cu aplicarea metodei votului cumulativ. Aplicarea acestei metode se face în mod obligatoriu.obligatoriu dacă cererea este depusă de un acționar semnificativ.

    (2) În cazul în care alegerea prin metoda votului cumulativ nu este aplicată ca urmare a cererii formulate de un acționar semnificativ, acesta are dreptul de a solicita în instanță convocarea de îndată a unei adunări generale a acționarilor.

    (3) Administrarea unui emitent la care se aplică metoda votului cumulativ se realizează de către un consiliu de administrație format din cel puțin 5 membri. Nicio prevedere a actelor constitutive ale emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acționarilor de a solicita și obține aplicarea metodei votului cumulativ în condițiile prezentei legi și ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia. Orice prevedere din actul constitutiv care are ca scop sau ca efect restrângerea dreptului acționarilor de a cere, în condițiile legii, aplicarea metodei votului cumulativ pentru numirea administratorilor este considerată nescrisă.

    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul alegerii membrilor consiliului de supraveghere, în situația în care emitentul este administrat în sistem dualist.

    (5) A.S.F. emite reglementări privind aplicarea metodei votului cumulativ.

  2. 10.08.2021 – 15.03.2025republicare

    (1) Orice majorare a capitalului social este hotărâtă de adunarea generală extraordinară a acționarilor.

    (2) Actul constitutiv sau hotărârea adunării generale extraordinare pot autoriza majorarea capitalului social până la un nivel maxim. În limitele nivelului fixat, consiliul de administrație poate decide, în urma delegării de atribuții, majorarea capitalului social. Această competență se acordă administratorilor pe o durată de maximum 3 ani și poate fi reînnoită de către adunarea generală pentru o perioadă care, pentru fiecare reînnoire, nu poate depăși 3 ani.

    (2^1) Consiliului de administrație/directoratului îi poate fi delegată prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, pe lângă atribuția de a decide majorarea capitalului social, și cea de ridicare a dreptului de preferință în cadrul respectivei operațiuni, cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute la art. 87. În cazul ridicării dreptului de preferință de către consiliul de administrație/directorat, prevederile art. 87 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

    (3) Hotărârile luate de consiliul de administrație al unui emitent, în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acționarilor, au același regim ca și hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.

    (4) Tarifele percepute acționarilor care solicită eliberarea unor copii ale documentelor emise în aplicarea alin. (3) nu depășesc costurile necesare multiplicării.Membrii consiliului de administrație al emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi aleși prin metoda votului cumulativ. La cererea unui acționar semnificativ, alegerea pe baza acestei metode se face în mod obligatoriu.

    (2) În cazul în care alegerea prin metoda votului cumulativ nu este aplicată ca urmare a cererii formulate de un acționar semnificativ, acesta are dreptul de a solicita în instanță convocarea de îndată a unei adunări generale a acționarilor.

    (3) Administrarea unui emitent la care se aplică metoda votului cumulativ se realizează de către un consiliu de administrație format din cel puțin 5 membri. Nicio prevedere a actelor constitutive ale emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu poate anula, modifica sau restrânge dreptul acționarilor de a solicita și obține aplicarea metodei votului cumulativ în condițiile prezentei legi și ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia. Orice prevedere din actul constitutiv care are ca scop sau ca efect restrângerea dreptului acționarilor de a cere, în condițiile legii, aplicarea metodei votului cumulativ pentru numirea administratorilor este considerată nescrisă.

    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul alegerii membrilor consiliului de supraveghere, în situația în care emitentul este administrat în sistem dualist.

    (5) A.S.F. emite reglementări privind aplicarea metodei votului cumulativ.

  3. 28.08.2020 – 10.08.2021modificat prin Legea 158/2020

    (1) Orice majorare a capitalului social este hotărâtă de adunarea generală extraordinară a acționarilor.

    (2) Actul constitutiv sau hotărârea adunării generale extraordinare pot autoriza majorarea capitalului social până la un nivel maxim. În limitele nivelului fixat, consiliul de administrație poate decide, în urma delegării de atribuții, majorarea capitalului social. Această competență se acordă administratorilor pe o durată de maximum 3 ani și poate fi reînnoită de către adunarea generală pentru o perioadă care, pentru fiecare reînnoire, nu poate depăși 3 ani.

    (2^1) Consiliului de administrație/directoratului îi poate fi delegată prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, pe lângă atribuția de a decide majorarea capitalului social, și cea de ridicare a dreptului de preferință în cadrul respectivei operațiuni, cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute la art. 87. În cazul ridicării dreptului de preferință de către consiliul de administrație/directorat, prevederile art. 87 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

    (3) Hotărârile luate de consiliul de administrație al unui emitent, în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acționarilor, au același regim ca și hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.

    (4) Tarifele percepute acționarilor care solicită eliberarea unor copii ale documentelor emise în aplicarea alin. (3) nu depășesc costurile necesare multiplicării.

  4. 21.03.2017 – 28.08.2020text inițial

    (1) Orice majorare a capitalului social este hotărâtă de adunarea generală extraordinară a acționarilor.

    (2) Actul constitutiv sau hotărârea adunării generale extraordinare pot autoriza majorarea capitalului social până la un nivel maxim. În limitele nivelului fixat, consiliul de administrație poate decide, în urma delegării de atribuții, majorarea capitalului social. Această competență se acordă administratorilor pe o durată de maximum 3 ani și poate fi reînnoită de către adunarea generală pentru o perioadă care, pentru fiecare reînnoire, nu poate depăși 3 ani.

    (3) Hotărârile luate de consiliul de administrație al unui emitent, în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acționarilor, au același regim ca și hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.

    (4) Tarifele percepute acționarilor care solicită eliberarea unor copii ale documentelor emise în aplicarea alin. (3) nu depășesc costurile necesare multiplicării.

Ai o întrebare despre art. 85 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit