Titlul III Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată · Capitolul V Dispoziții speciale privind evenimentele corporative ale emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, precum și privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor și implicarea pe termen lung a acestora în cadrul acestor emitenți · Secțiunea 1 Dispoziții privind evenimente corporative ale emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată

Art. 86^1 Legea 24/2017

Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar

În vigoare din 16.01.2026Formă consolidată la 17.03.2026

(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 113 lit. l) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența de a aproba emiterea de obligațiuni poate fi delegată consiliului de administrație, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

a) obligațiunile emise să nu fie obligațiuni convertibile în acțiuni;

b) valoarea cumulată a tuturor emisiunilor de obligațiuni pentru care se face delegarea reprezintă cel mult 25% din valoarea activelor nete ale emitentului, potrivit ultimelor situații financiare individuale publicate.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în cazul emisiunilor de obligațiuni, altele decât cele convertibile în acțiuni, care urmează să fie admise la tranzacționare pe piața reglementată, atât în cazul în care societatea are alte valori mobiliare, cum ar fi acțiuni sau alte obligațiuni deja admise la tranzacționare pe piața reglementată, cât și în cazul în care societatea nu are alte valori mobiliare, cum ar fi acțiuni sau alte obligațiuni deja admise la tranzacționare pe piața reglementată.

(3) Consiliul de administrație sau directoratul care aprobă, în baza delegării, emisiunea de obligațiuni conform alin. (1) aprobă inclusiv ca obligațiunile să facă obiectul cererii de admitere la tranzacționare pe piața reglementată, în vederea tranzacționării acestora pe piața reglementată.

(4) Deciziile luate de consiliul de administrație sau directorat în exercitarea atribuțiilor potrivit prevederilor alin. (1)-(3) au același regim ca și hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.

(5) În sensul prevederilor alin. (1), pentru determinarea valorii cumulate a emisiunilor de obligațiuni se cumulează toate emisiunile de obligațiuni care nu au fost încă rambursate de societate, aprobate de către consiliul de administrație, respectiv directorat, pe bază de delegare.

Ai o întrebare despre art. 86^1 din Legea 24/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit