Titlul III Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată · Capitolul V Dispoziții speciale privind evenimentele corporative ale emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, precum și privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor și implicarea pe termen lung a acestora în cadrul acestor emitenți · Secțiunea a 2-a Dispoziții privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor, precum și implicarea pe termen lung a acestora în cadrul emitenților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
Art. 98 Legea 24/2017
Legea nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă · Bancar & Financiar
(1) Intermediarii publică tarifele aplicabile pentru serviciile furnizate în temeiul art. 95-97 și art. 99, separat pentru fiecare serviciu.
(2) Orice tarife care pot fi percepute de către un intermediar acționarilor, emitenților și altor intermediari sunt nediscriminatorii și proporționale cu costurile reale suportate pentru furnizarea serviciilor.
(3) Diferențele dintre tarifele percepute pentru exercitarea drepturilor la nivel național și cele percepute pentru exercitarea transfrontalieră a drepturilor sunt permise numai dacă sunt justificate în mod corespunzător și dacă reflectă variația costurilor efective suportate pentru prestarea serviciilor.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 98 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.08.2021 – prezentrepublicare
(1)
Fără a aduce atingere competențelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică corespunzător, A.S.F. are, în scopul exercitării atribuțiilor ce îi revin în vederea aplicării prevederilor prezentului titlu, următoarele competențe:a) să solicite din partea auditorilor, emitenților, deținătorilor de acțiuni sau alte instrumente financiare sau a persoanelor menționate la art. 70 sau art. 73, precum și din partea persoanelor care îi controlează sau care sunt controlate de aceștia furnizarea de informații și documente;b) să solicite ca emitentul să facă publice informațiile prevăzute la lit. a) prin modalitățile și în termenele considerate necesare de către A.S.F. În cazul în care emitentul sau persoanele care îl controlează sau care sunt controlate de acesta nu publică informațiile, A.S.F. poate, după audierea emitentului, să publice din proprie inițiativă informațiile respective;c) să solicite din partea conducerii emitenților și a conducerii deținătorilor de acțiuni sau alte instrumente financiare sau din partea persoanelor menționate la art. 70 sau art. 73 să notifice informațiile impuse de prezenta lege sau de reglementările A.S.F. și, după caz, să furnizeze informații și documente suplimentare;d) să suspende sau să solicite pieței reglementate în cauză suspendarea tranzacționării instrumentelor financiare pentru o perioadă de cel mult 10 zile, în cazul în care aceasta are motive întemeiate să considere că emitentul nu a respectat dispozițiile prezentului titlu sau ale reglementărilor A.S.F. sau dacă consideră că situația emitentului este de așa natură încât tranzacționarea ar fi în detrimentul investitorilor;e) să interzică tranzacționarea pe o piață reglementată în cazul în care constată că nu au fost respectate dispozițiile prezentului titlu sau ale reglementărilor A.S.F. sau în cazul în care A.S.F. prezumă, pe baza unor motive întemeiate, că dispozițiile prezentului titlu au fost încălcate;Intermediarii publică tarifele aplicabile pentru serviciile furnizate în temeiul art. 95-97 și art. 99, separat pentru fiecare serviciu.f) să ia măsuri astfel încât emitentul să facă publice informațiile la timp în vederea garantării unui acces optim și egal al publicului din toate statele membre în care se tranzacționează valorile mobiliare sau să ia măsuri adecvate, în cazul în care situația se prezintă altfel;g) să facă public faptul că un emitent sau un deținător de acțiuni sau alte instrumente financiare sau una dintre persoanele menționate la art. 70 sau 73 nu se conformează obligațiilor care îi revin;h) să verifice dacă obligațiile de raportare și transmitere de informații prevăzute de prezentul titlu sunt îndeplinite cu respectarea formatelor și a condițiilor stabilite prin lege și să ia măsurile necesare, în cazul în care constată existența unor nereguli; șii) să efectueze inspecții la fața locului în teritoriu, la sediul entităților reglementate sau supravegheate și/sau, în cooperare cu alte autorități, la sediul altor entități ce intră sub incidența prevederilor prezentei legi, cu respectarea legislației naționale aplicabile, în scopul de a verifica respectarea dispozițiilor prezentului titlu și a reglementărilor emise în aplicarea acestuia;j) să decidă ca valorile mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată să fie retrase de la tranzacționare, în condițiile în care consideră că, datorită unor circumstanțe speciale, nu se mai poate menține o piață ordonată pentru respectivele valori mobiliare.(2) Orice tarife care pot fi percepute de către un intermediar acționarilor, emitenților și altor intermediari sunt nediscriminatorii și proporționale cu costurile reale suportate pentru furnizarea serviciilor.(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), A.S.F. este învestită cu toate puterile de investigare necesare pentru exercitarea competențelor sale.(3) Comunicarea către A.S.F., de către un auditor a oricăror informații și/sau documente ca urmare a solicitărilor formulate în acest sens de A.S.F. conform alin. (1) lit. a) nu constituie o încălcare a vreunei restricții referitoare la dezvăluirea de informații impusă printr-un contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ și nu angajează responsabilitatea auditorului respectiv.(3) Diferențele dintre tarifele percepute pentru exercitarea drepturilor la nivel național și cele percepute pentru exercitarea transfrontalieră a drepturilor sunt permise numai dacă sunt justificate în mod corespunzător și dacă reflectă variația costurilor efective suportate pentru prestarea serviciilor.21.03.2017 – 10.08.2021text inițial
(1) Fără a aduce atingere competențelor prevăzute la art. 2 alin. (9), care se aplică corespunzător, A.S.F. are, în scopul exercitării atribuțiilor ce îi revin în vederea aplicării prevederilor prezentului titlu, următoarele competențe:
a) să solicite din partea auditorilor, emitenților, deținătorilor de acțiuni sau alte instrumente financiare sau a persoanelor menționate la art. 70 sau art. 73, precum și din partea persoanelor care îi controlează sau care sunt controlate de aceștia furnizarea de informații și documente;
b) să solicite ca emitentul să facă publice informațiile prevăzute la lit. a) prin modalitățile și în termenele considerate necesare de către A.S.F. În cazul în care emitentul sau persoanele care îl controlează sau care sunt controlate de acesta nu publică informațiile, A.S.F. poate, după audierea emitentului, să publice din proprie inițiativă informațiile respective;
c) să solicite din partea conducerii emitenților și a conducerii deținătorilor de acțiuni sau alte instrumente financiare sau din partea persoanelor menționate la art. 70 sau art. 73 să notifice informațiile impuse de prezenta lege sau de reglementările A.S.F. și, după caz, să furnizeze informații și documente suplimentare;
d) să suspende sau să solicite pieței reglementate în cauză suspendarea tranzacționării instrumentelor financiare pentru o perioadă de cel mult 10 zile, în cazul în care aceasta are motive întemeiate să considere că emitentul nu a respectat dispozițiile prezentului titlu sau ale reglementărilor A.S.F. sau dacă consideră că situația emitentului este de așa natură încât tranzacționarea ar fi în detrimentul investitorilor;
e) să interzică tranzacționarea pe o piață reglementată în cazul în care constată că nu au fost respectate dispozițiile prezentului titlu sau ale reglementărilor A.S.F. sau în cazul în care A.S.F. prezumă, pe baza unor motive întemeiate, că dispozițiile prezentului titlu au fost încălcate;
f) să ia măsuri astfel încât emitentul să facă publice informațiile la timp în vederea garantării unui acces optim și egal al publicului din toate statele membre în care se tranzacționează valorile mobiliare sau să ia măsuri adecvate, în cazul în care situația se prezintă altfel;
g) să facă public faptul că un emitent sau un deținător de acțiuni sau alte instrumente financiare sau una dintre persoanele menționate la art. 70 sau 73 nu se conformează obligațiilor care îi revin;
h) să verifice dacă obligațiile de raportare și transmitere de informații prevăzute de prezentul titlu sunt îndeplinite cu respectarea formatelor și a condițiilor stabilite prin lege și să ia măsurile necesare, în cazul în care constată existența unor nereguli; și
i) să efectueze inspecții la fața locului în teritoriu, la sediul entităților reglementate sau supravegheate și/sau, în cooperare cu alte autorități, la sediul altor entități ce intră sub incidența prevederilor prezentei legi, cu respectarea legislației naționale aplicabile, în scopul de a verifica respectarea dispozițiilor prezentului titlu și a reglementărilor emise în aplicarea acestuia;
j) să decidă ca valorile mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată să fie retrase de la tranzacționare, în condițiile în care consideră că, datorită unor circumstanțe speciale, nu se mai poate menține o piață ordonată pentru respectivele valori mobiliare.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), A.S.F. este învestită cu toate puterile de investigare necesare pentru exercitarea competențelor sale.
(3) Comunicarea către A.S.F., de către un auditor a oricăror informații și/sau documente ca urmare a solicitărilor formulate în acest sens de A.S.F. conform alin. (1) lit. a) nu constituie o încălcare a vreunei restricții referitoare la dezvăluirea de informații impusă printr-un contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ și nu angajează responsabilitatea auditorului respectiv.
Ai o întrebare despre art. 98 din Legea 24/2017?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit