Capitolul II Retrocedarea terenurilor agricole

Art. 20 Legea 1/2000

Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere · Drept Civil

Abrogat din 10.12.2016Formă consolidată la 19.05.2022 3 versiuni

Abrogat.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 20 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.12.2016 – prezentmodificat prin Legea 247/2005

    (1) În localitățile în care rămân terenuri agricole după aplicarea prevederilor prezentei legi consiliile locale pot atribui în folosință loturi de până la 5 ha de familie familiilor fără pământ, familiilor ținere nou-întemeiate, specialiștilor care lucrează în agricultura, cadrelor medicale, personalului didactic, slujitorilor cultelor religioase legal recunoscute.

    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de aceste drepturi numai dacă domiciliază, locuiesc efectiv și profeseaza în localitatea respectiva, nu au în proprietate alte terenuri agricole și numai pe durata îndeplinirii cumulative a acestor condiții.

    (3) În localitățile în care nu exista rezerva de terenuri agricole consiliile locale pot cumpara asemenea terenuri din resurse proprii pentru a le atribui categoriilor de persoane prevăzute la alin. (1).Abrogat.

  2. 29.06.2001 – 10.12.2016modificat prin OUG 102/2001

    Prin lege specială se stabilesc, pentru terenurile agricole ce constituie proprietate privată a statului, modalitățile de atribuire în folosință ori în proprietatea familiilor ținere, (1) În localitățile în care rămân terenuri agricole după aplicarea prevederilor prezentei legi consiliile locale pot atribui în folosință loturi de până la 5 ha de familie familiilor fără pământ, familiilor ținere nou-întemeiate, specialiștilor care lucrează în agricultura din mediul rural, personalului didactic, veteranilor de război, prevăzuți la art. V din Legea nr. 169/1997, sau altor categorii de persoane îndreptățite, potrivit legii, precum și familiilor fără pământ.agricultura, cadrelor medicale, personalului didactic, slujitorilor cultelor religioase legal recunoscute.

    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de aceste drepturi numai dacă domiciliază, locuiesc efectiv și profeseaza în localitatea respectiva, nu au în proprietate alte terenuri agricole și numai pe durata îndeplinirii cumulative a acestor condiții.

    (3) În localitățile în care nu exista rezerva de terenuri agricole consiliile locale pot cumpara asemenea terenuri din resurse proprii pentru a le atribui categoriilor de persoane prevăzute la alin. (1).

  3. 11.01.2000 – 29.06.2001text inițial

    Prin lege specială se stabilesc, pentru terenurile agricole ce constituie proprietate privată a statului, modalitățile de atribuire în folosință ori în proprietatea familiilor ținere, specialiștilor care lucrează în agricultura din mediul rural, personalului didactic, veteranilor de război, prevăzuți la art. V din Legea nr. 169/1997, sau altor categorii de persoane îndreptățite, potrivit legii, precum și familiilor fără pământ.

Ai o întrebare despre art. 20 din Legea 1/2000?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit