Capitolul II Retrocedarea terenurilor agricole
Art. 23 Legea 1/2000
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere · Drept Civil
(1) Structurile reprezentative ale unităților de cult pot dobandi în proprietate, prin reconstituire, suprafete de teren agricol pe care le-au avut, astfel:
a) centre eparhiale, până la 100 ha;
b) protoierii, până la 50 ha;
c) manastiri și schituri, până la 50 ha;
d) parohii și filii, până la 10 ha.
(1^1) Structurile reprezentative ale unităților de cult, înființate până la data intrarii în vigoare a prezentei legi, pot dobandi în proprietate, prin constituire, suprafete agricole în limitele prevăzute la alin. (1), din terenurile disponibile ale consiliului local respectiv, după aplicarea prevederilor prezentei legi.
(1^2) Unitatile de cult prevăzute la alin. (1), dacă au avut în proprietate suprafete mai mari decat cele retrocedate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafața deținută în 1945.
(2) Pentru persoanele juridice, unități de cult recunoscute de lege, din mediul rural și din mediul urban, prevăzute la alin. (1), sunt și rămân aplicabile, de asemenea, dispozitiile art. 3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.
(3) Unităților de invatamant preuniversitar cu profil agricol sau silvic, scolilor generale din mediul rural și instituțiilor publice de ocrotire a copiilor li se restituie suprafetele de teren pe care le-au avut în proprietate, în limita a 50 ha.
(4) Unităților de invatamant preuniversitar cu profil agricol sau silvic, care nu au detinut în proprietate terenuri agricole, li se atribuie, în folosință, suprafete de teren agricol până la 50 ha, dacă astfel de terenuri exista în rezerva comisiilor locale.
(5) Unitățile administrativ-teritoriale care au deținut în proprietate terenuri agricole pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață deținută în anul 1945.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 23 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
22.07.2010 – prezentmodificat prin Legea 160/2010

25.07.2005 – 22.07.2010modificat prin Legea 247/2005
(1) Structurile reprezentative ale unităților de cult pot
dobândidobandi în proprietate, prin reconstituire,suprafețesuprafete de teren agricol pe care le-au avut, astfel:a) centre eparhiale, până la 100 ha;
b) protoierii, până la 50 ha;
c) manastiri și schituri, până la 50 ha;
d) parohii și filii, până la 10 ha.
(1^1) Structurile reprezentative ale unităților de cult, înființate până la data
intrăriiintrarii în vigoare a prezentei legi, potdobândidobandi în proprietate, prin constituire,suprafețesuprafete agricole în limitele prevăzute la alin. (1), din terenurile disponibile ale consiliului local respectiv, după aplicarea prevederilor prezentei legi.(1^2) Unitatile de cult prevăzute la alin. (1), dacă au avut în proprietate suprafete mai mari decat cele retrocedate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafața deținută în 1945.
(2) Pentru persoanele juridice, unități de cult recunoscute de lege, din mediul rural și din mediul urban, prevăzute la alin. (1), sunt și rămân aplicabile, de asemenea,
dispozițiiledispozitiile art. 3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.(3) Unităților de
învățământinvatamant preuniversitar cu profil agricol sau silvic,școlilorscolilor generale din mediul rural și instituțiilor publice de ocrotire a copiilor li se restituiesuprafețelesuprafetele de teren pe care le-au avut în proprietate, în limita a 50 ha.(4) Unităților de
învățământinvatamant preuniversitar cu profil agricol sau silvic, care nu audeținutdetinut în proprietate terenuri agricole, li se atribuie, în folosință,suprafețesuprafete de teren agricol până la 50 ha, dacă astfel de terenuri exista în rezerva comisiilor locale.09.07.2002 – 25.07.2005modificat prin OUG 102/2001, Legea 400/2002
(1)
OrganeleStructurile reprezentative ale unităților decult, constituite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, dobândesc prin reconstituirecult pot dobândi în proprietate, prin reconstituire, suprafețe de teren agricoldin fondul bisericesc al cultului căruia îi aparțin,pe care le-au avut, astfel:a) centre eparhiale, până la 100 ha;
b) protoierii, până la 50 ha;
c) manastiri și schituri, până la 50 ha;
d) parohii și filii, până la 10 ha.
(1^1) Structurile reprezentative ale unităților de cult, înființate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pot dobândi în proprietate, prin constituire, suprafețe agricole în limitele prevăzute la alin. (1), din terenurile disponibile ale consiliului local respectiv, după aplicarea prevederilor prezentei legi.
(2) Pentru persoanele juridice, unități de cult recunoscute de lege, din mediul rural și din mediul urban, prevăzute la alin. (1), sunt și rămân aplicabile, de asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.
(3)
LiceelorUnităților de învățământ preuniversitar cu profil agricol sausilvic și instituțiilor publice de ocrotire a copiilor, care nu au primit teren agricol până la data intrării în vigoare a prezentei legi,silvic, școlilor generale din mediul rural și instituțiilor publice de ocrotire a copiilor li se restituie suprafețele de teren pe care le-au avut înproprietate.(4) În condițiile prezentei legi unitățileproprietate, în limita a 50 ha.(4) Unităților de învățământ preuniversitar
dobândesc, prin reconstituire, suprafețe de teren agricol în limita celor pe care le-au avut în proprietate. Unităților de învățământ preuniversitarcu profil agricol sau silvic, care nu au deținut în proprietate terenuriagricole li se atribuie în folosințăagricole, li se atribuie, în folosință, suprafețe de teren agricol până la5 ha, din rezerva consiliilor50 ha, dacă astfel de terenuri exista în rezerva comisiilor locale.11.01.2000 – 09.07.2002text inițial
(1) Organele reprezentative ale unităților de cult, constituite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, dobândesc prin reconstituire suprafețe de teren agricol din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparțin, astfel:
a) centre eparhiale, până la 100 ha;
b) protoierii, până la 50 ha;
c) manastiri și schituri, până la 50 ha;
d) parohii și filii, până la 10 ha.
(2) Pentru persoanele juridice, unități de cult recunoscute de lege, din mediul rural și din mediul urban, prevăzute la alin. (1), sunt și rămân aplicabile, de asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.
(3) Liceelor cu profil agricol sau silvic și instituțiilor publice de ocrotire a copiilor, care nu au primit teren agricol până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li se restituie suprafețele de teren pe care le-au avut în proprietate.
(4) În condițiile prezentei legi unitățile de învățământ preuniversitar dobândesc, prin reconstituire, suprafețe de teren agricol în limita celor pe care le-au avut în proprietate. Unităților de învățământ preuniversitar care nu au deținut în proprietate terenuri agricole li se atribuie în folosință suprafețe de teren agricol până la 5 ha, din rezerva consiliilor locale.
Ai o întrebare despre art. 23 din Legea 1/2000?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit