Capitolul IV Răspunderi și sancțiuni

Art. 38 Legea 10/2001

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 · Drept Civil

În vigoare din 20.05.2013Formă consolidată la 20.07.2024 7 versiuni

(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravențională a conducătorului autorității administrației publice locale sau centrale, al instituției sau, după caz, al societății regiei autonome ori al organizației cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligații.

(2) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite;

b) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (2) teza a II-a;

c) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (3);

d) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5);

e) încălcarea interdicției de înstrăinare, prevăzută la art. 21 alin. (5).

f) încălcarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (5);

g) încălcarea obligației prevăzute la art. 6 alin. (5);

h) încălcarea interdicției prevăzute la art. 10 alin. (11).

(2^1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât potrivit legii să fie considerate infracțiune: împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.

(2^2) În cazul în care organul de control consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul pentru obținerea datelor și informațiilor necesare desfășurării activității de control, precum și pentru îndeplinirea oricăror alte activități necesare în acest scop.

(3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancționează cu amendă de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancționează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. f) și g) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), iar faptele prevăzute la alin. (2) lit. h) se sancționează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

(4) În cazul regiilor autonome, societăților comerciale prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), organizațiilor cooperatiste, ministerelor și altor instituții publice centrale, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

(5) În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritoriala a județului, respectiv a municipiului București, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau prefectului județului ori al municipiului București sau persoanelor desemnate de aceștia din cadrul instituției prefectului.

(6) Activitatea prefectului județului, respectiv al municipiului București, prevăzută la alin. (5) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute la alin. (5) va propune ministrului administrației și internelor* măsurile corespunzătoare.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • *) Potrivit art. 16 alin. (1) lit. d) din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 6 noiembrie 2019, în cuprinsul actelor normative în vigoare sintagmele ""Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice" și "Institutul Național de Administrație" se înlocuiesc cu "Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației".

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 38 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 20.05.2013 – prezentmodificat prin Legea 165/2013

    (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta lege atrage raspunderea contraventionala a răspunderea contravențională a conducătorului autorității administrației publice centrale sau locale, a institutieilocale sau centrale, al instituției sau, după caz, a societatii,al societății regiei autonome ori a organizației cooperatiste careia îi incumbaal organizației cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligații.

    (2) Constituie contraventii urmatoarelecontravenții următoarele fapte:

    a) tergiversarea nejustificata a solutionarii notificarii persoanei indreptatite;nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite;

    b) incalcareaîncălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (2) teza a II-a;

    c) incalcareaîncălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (3);

    d) incalcareaîncălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5);

    e) incalcarea interdicției de instrainare,încălcarea interdicției de înstrăinare, prevăzută la art. 21 alin. (5).

    f) incalcareaîncălcarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (5);

    g) incalcareaîncălcarea obligației prevăzute la art. 6 alin. (5);

    h) incalcareaîncălcarea interdicției prevăzute la art. 10 alin. (11).

    (2^1) Constituie contraventiecontravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) urmatoareleurmătoarele fapte, dacă nu au fost savarsitesăvârșite în astfel de condiții încât potrivit legii să fie considerate infractiune: impiedicareainfracțiune: împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.

    (2^2) În cazul în care organul de control consideraconsideră necesar, organele de politie, jandarmerie sau alti agentipoliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligatiobligați să-i acorde concursul pentru obtinereaobținerea datelor și informațiilor necesare desfășurării activității de control, precum și pentru indeplinireaîndeplinirea oricăror alte activități necesare în acest scop.

    (3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancționează cu amendă de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancționează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. f) și g) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), iar faptele prevăzute la alin. (2) lit. h) se sancționează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

    (4) În cazul regiilor autonome, societatilorsocietăților comerciale prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), organizațiilor cooperatiste, ministerelor și altor institutiiinstituții publice centrale, constatarea contraventiilor și aplicarea sanctiunilorcontravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

    (5) În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritoriala a județului, respectiv a municipiului București, constatarea contraventiilor și aplicarea sanctiunilorcontravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau prefectului județului ori al municipiului București sau persoanelor desemnate de acestia din cadrul institutieiaceștia din cadrul instituției prefectului.

    (6) Activitatea prefectului județului, respectiv al municipiului București, prevăzută la alin. (5) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constata neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoareconstată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute la alin. (5) va propune ministrului administrației și internelor masurileinternelor* măsurile corespunzătoare.

  2. 06.07.2006 – 20.05.2013modificat prin Legea 263/2006

    (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravenționalăraspunderea contraventionala a autorității administrației publice centrale sau locale, a instituțieiinstitutiei sau, după caz, a societății,societatii, regiei autonome ori a organizației cooperatiste căreia îi incumbăcareia îi incumba aceste obligații.

    (2) Constituie contravenții următoarelecontraventii urmatoarele fapte:

    a) tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite;nejustificata a solutionarii notificarii persoanei indreptatite;

    b) încălcareaincalcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (2) teza a II-a;

    c) încălcareaincalcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (3);

    d) încălcareaincalcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5);

    e) încălcarea interdicției de înstrăinare,incalcarea interdicției de instrainare, prevăzută la art. 21 alin. (5).

    f) încălcareaincalcarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (5);

    g) încălcareaincalcarea obligației prevăzute la art. 6 alin. (5);

    h) încălcareaincalcarea interdicției prevăzute la art. 10 alin. (11).

    (2^1) Constituie contravențiecontraventie și se sancționează cu amendaamendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) următoareleurmatoarele fapte, dacă nu au fost săvârșitesavarsite în astfel de condiții încât potrivit legii să fie considerate infracțiune: împiedicareainfractiune: impiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.

    (2^2) În cazul în care organul de control considerăconsidera necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agențipolitie, jandarmerie sau alti agenti ai forței publice, după caz, sunt obligațiobligati să-i acorde concursul pentru obținereaobtinerea datelor și informațiilor necesare desfășurării activității de control, precum și pentru îndeplinireaindeplinirea oricăror alte activități necesare în acest scop.

    (3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancționează cu amendaamendă de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancționează cu amendaamendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. f) și g) se sancționează cu amendaamendă de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), iar faptele prevăzute la alin. (2) lit. h) se sancționează cu amendaamendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

    (4) În cazul regiilor autonome, societățilorsocietatilor comerciale prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), organizațiilor cooperatiste, ministerelor și altor instituțiiinstitutii publice centrale, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilorcontraventiilor și aplicarea sanctiunilor revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

    (5) În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritorialăteritoriala a județului, respectiv a municipiului București, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revinecontraventiilor și aplicarea sanctiunilor revin organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și/sau prefectului județului, respectiv prefectului municipiului București,sau prefectului județului ori al municipiului București sau persoanelor desemnate de prefecți în acest sens.acestia din cadrul institutiei prefectului.

    (6) Activitatea prefectului județului, respectiv al municipiului București, prevăzută la alin. (5) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoareconstata neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligațiilor prevăzute la alin. (5) va propune ministrului administrației și internelor măsurilemasurile corespunzătoare.

  3. 30.12.2005 – 06.07.2006modificat prin OUG 209/2005

    (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravențională a autorității administrației publice centrale sau locale, a instituției sau, după caz, a societății, regiei autonome ori a organizației cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligații.

    (2) Constituie contravenții următoarele fapte:

    a) tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite;

    b) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (2) teza a II-a;

    c) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (3);

    d) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5);

    e) încălcarea interdicției de înstrăinare, prevăzută la art. 21 alin. (5).

    f) încălcarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (5);

    g) încălcarea obligației prevăzute la art. 6 alin. (5);

    h) încălcarea interdicției prevăzute la art. 10 alin. (11).

    (2^1) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât potrivit legii să fie considerate infracțiune: împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.

    (2^2) În cazul în care organul de control consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul pentru obținerea datelor și informațiilor necesare desfășurării activității de control, precum și pentru îndeplinirea oricăror alte activități necesare în acest scop.

    (3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancționează cu amendăamenda de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancționează cu amendăamenda de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. f) și g) se sancționează cu amenda de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), iar faptele prevăzute la alin. (2) lit. h) se sancționează cu amenda de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

    (4) În cazul regiilor autonome, societăților comerciale prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), organizațiilor cooperatiste, ministerelor și altor instituții publice centrale, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

    (5) În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritorială a județului, respectiv a municipiului București, constatarea contravențiilor revine și aplicarea sancțiunilor revine organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și/sau prefectului județului, respectiv prefectului municipiului București, iar aplicarea sancțiunilor revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.sau persoanelor desemnate de prefecți în acest sens.

    (6) Activitatea prefectului județului, respectiv al municipiului București, prevăzută la alin. (5) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute la alin. (5) va propune ministrului administrației și internelor măsurile corespunzătoare.

  4. 02.09.2005 – 30.12.2005republicare

    Abrogat.(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravențională a autorității administrației publice centrale sau locale, a instituției sau, după caz, a societății, regiei autonome ori a organizației cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligații.

    (2) Constituie contravenții următoarele fapte:

    a) tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite;

    b) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (2) teza a II-a;

    c) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (3);

    d) încălcarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5);

    e) încălcarea interdicției de înstrăinare, prevăzută la art. 21 alin. (5).

    (3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancționează cu amendă de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancționează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).

    (4) În cazul regiilor autonome, societăților comerciale prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), organizațiilor cooperatiste, ministerelor și altor instituții publice centrale, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

    (5) În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritorială a județului, respectiv a municipiului București, constatarea contravențiilor revine prefectului județului, respectiv prefectului municipiului București, iar aplicarea sancțiunilor revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

    (6) Activitatea prefectului județului, respectiv al municipiului București, prevăzută la alin. (5) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute la alin. (5) va propune ministrului administrației și internelor măsurile corespunzătoare.

  5. 25.07.2005 – 02.09.2005modificat prin Legea 247/2005

    Pentru evaluarea despăgubirilor bănești care urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației și Internelor.Abrogat.

  6. 04.04.2005 – 25.07.2005republicare

    Pentru evaluarea despăgubirilor bănești care urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației Publice.și Internelor.

  7. 08.02.2001 – 04.04.2005text inițial

    Pentru evaluarea despăgubirilor bănești care urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației Publice.

Ai o întrebare despre art. 38 din Legea 10/2001?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit