Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 51 Legea 10/2001

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 · Drept Civil

În vigoare din 19.10.2014Formă consolidată la 20.07.2024 6 versiuni

În vederea organizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat să emită norme metodologice de aplicare unitară a acesteia.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 51 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 19.10.2014 – prezentformă consolidată

    În vederea organizarii executariiorganizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat sa emitasă emită norme metodologice de aplicare unitaraunitară a acesteia.

  2. 02.09.2005 – 19.10.2014republicare

    (1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

    (2) În cazul acțiunilor formulate potrivit art. 50 și 52, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art. 21 alin. (1).

    (3) În cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 21 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.În vederea organizarii executarii prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat sa emita norme metodologice de aplicare unitara a acesteia.

  3. 04.04.2005 – 02.09.2005republicare

    (1) Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau întabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

    (2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.

    (3) Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecatorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

    Alin. (2) și (3) ale art. 51 au fost introduse de pct. 5 al art. 1 din Titlul I al ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 184 din 12 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 18 decembrie 2002.În cazul acțiunilor formulate potrivit art. 50 și 52, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art. 21 alin. (1).

    (3) În cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 21 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.

  4. 28.03.2004 – 04.04.2005modificat prin Legea 48/2004

    (1) Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau întabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

    (2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.

    (3) Plata sumelor prevăzute la alin. (2) Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecatorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.112/1995, cu modificările ulterioare.

    Alin. (2) și (3) ale art. 51 au fost introduse de pct. 5 al art. 1 din Titlul I al ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 184 din 12 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 18 decembrie 2002.

  5. 18.12.2002 – 28.03.2004formă consolidată

    (1) Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau întabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

    (2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.

    (3) Plata sumelor prevăzute la alin. (2) se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.

    Alin. (2) și (3) ale art. 51 au fost introduse de pct. 5 al art. 1 din Titlul I al ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 184 din 12 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 18 decembrie 2002.

  6. 08.02.2001 – 18.12.2002text inițial

    Cererile sau acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau întabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

Ai o întrebare despre art. 51 din Legea 10/2001?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit