Capitolul I Dispoziții generale

Art. 6 Legea 10/2001

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 · Drept Civil

În vigoare din 20.05.2013Formă consolidată la 20.07.2024 6 versiuni

(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în acest construcții.

(2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afara de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

(3) În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.

(4) În situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entității implicate în privatizare se va propune acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.

(5) În situația prevăzută la alin. (4), în vederea emiterii deciziei de restituire în echivalent, la solicitarea entității implicate în privatizare, societățile comerciale privatizate vor transmite informațiile privind existenta și valoarea utilajelor și instalațiilor, în termen de maximum 15 zile de la data primirii adresei de solicitare*).

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Decizie de admitere: RIL nr. 6/2013 , publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 29 aprilie 2013: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 , cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
  • Potrivit lit. b) a art. 50 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 6 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 20.05.2013 – prezentmodificat prin Legea 165/2013

    (1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără constructii,construcții, cu oricare dintre destinatiiledestinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în acest constructii.încorporare în acest construcții.

    (2) MasurileMăsurile reparatorii privesc și utilajele și instalatiileinstalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odataodată cu imobilul, în afarăafara de cazul în care au fost inlocuite,înlocuite, casate sau distruse.

    (3) În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în naturanatură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității detinatoare.deținătoare.

    (4) În situația în care utilajele și instalatiile solicitate sunt evidentiateinstalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decatdecât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entitatiientității implicate în privatizare se va propune acordarea de despăgubiri măsuri compensatorii în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv.abuziv, în perioada regimului comunist în România.

    (5) În situația prevăzută la alin. (4), în vederea emiterii deciziei de restituire în echivalent, la solicitarea entitatiientității implicate în privatizare, societățile comerciale privatizate vor transmite informațiile privind existenta și valoarea utilajelor și instalațiilor, în termen de maximum 15 zile de la data primirii adresei de solicitare.solicitare*).

  2. 30.12.2005 – 20.05.2013modificat prin OUG 209/2005

    (1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții,constructii, cu oricare dintre destinațiiledestinatiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în acest construcții.incorporare în acest constructii.

    (2) MăsurileMasurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiileinstalatiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odatăodata cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite,inlocuite, casate sau distruse.

    (3) În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în naturănatura se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.detinatoare.

    (4) În situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiateinstalatiile solicitate sunt evidentiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decâtdecat cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entitățiientitatii implicate în privatizare se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și platăplata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

    (5) În situația prevăzută la alin. (4), în vederea emiterii deciziei de restituire în echivalent, la solicitarea entitatii implicate în privatizare, societățile comerciale privatizate vor transmite informațiile privind existenta și valoarea utilajelor și instalațiilor, în termen de maximum 15 zile de la data primirii adresei de solicitare.

  3. 02.09.2005 – 30.12.2005republicare

    (1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în acesteacest construcții.

    (2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o datăodată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

    (3) În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.

    (4) În situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 2021 alin. (1) și (2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entității implicate în privatizare se vorva propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

    Alin. (3) și (4) ale art. 6 au fost introduse de pct. 11 al art. I din Titlul I din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005.

  4. 25.07.2005 – 02.09.2005modificat prin Legea 247/2005

    (1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțelegeînțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora.construcții.

    (2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

    (3) În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.

    (4) În situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entității implicate în privatizare se vor propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

    Alin. (3) și (4) ale art. 6 au fost introduse de pct. 11 al art. I din Titlul I din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005.

  5. 04.04.2005 – 25.07.2005republicare

    (1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțelege terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora.

    (2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o datadată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

  6. 08.02.2001 – 04.04.2005text inițial

    (1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțelege terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora.

    (2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o data cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Ai o întrebare despre art. 6 din Legea 10/2001?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit