Capitolul V Reguli privind executarea contractelor de concesiune · Secțiunea a 2-a Modificarea contractului de concesiune

Art. 101 Legea 100/2016

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii · Drept Administrativ

În vigoare din 19.05.2016Formă consolidată la 17.11.2024

(1) Contractele de concesiune pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent dacă sunt sau nu evaluabile în bani și indiferent de valoarea acestora, au fost prevăzute în documentele inițiale ale concesiunii de lucrări sau ale concesiunii de servicii sub forma unor clauze de revizuire clare, precise și fără echivoc, care pot include clauze de revizuire a valorii sau orice alte opțiuni.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), clauzele de revizuire precizează obiectul, limitele și natura eventualelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea, și nu pot stabili modificări sau opțiuni care ar afecta caracterul general al contractului de concesiune.

Ai o întrebare despre art. 101 din Legea 100/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit