Capitolul I Dispoziții generale · Secțiunea a 3-a Domeniul de aplicare

Art. 11 Legea 100/2016

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii · Drept Administrativ

În vigoare din 04.06.2018Formă consolidată la 17.11.2024 2 versiuni

(1) Procedurile de atribuire prevăzute de prezenta lege se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii a căror valoare, fără TVA, este egală sau mai mare decât pragul valoric de 26 960 556 lei.*

(2) Concesiunile de lucrări sau concesiunile de servicii a căror valoare este mai mică decât pragul valoric prevăzut la alin. (1) se atribuie, cu respectarea principiilor generale prevăzute la art. 2 alin. (2), în condițiile și potrivit procedurilor reglementate prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • * În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din data 23 octombrie 2025, au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2025/2150, nr. 2025/2151, nr. 2025/2152 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/25/UE, 2014/23/UE si 2014/24/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, privitor la cuantumul noilor praguri valorice aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică la nivel național. Aceste modificări ale Directivelor sus-menționate se aplică de la 1 ianuarie 2026 tuturor procedurilor lansate după acest moment. Regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2026 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 - pentru concesiuni de lucrări și/sau de servicii - de la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR) se va reduce la 26 960 556 lei (5 404 000 EUR)
  • Potrivit Comunicării Comisiei privind valorile corespunzătoare ale pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE și 2014/25/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului pentru perioada 2026-2027 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Partea C din 23 octombrie 2025, valorile corespunzătoare pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE exprimate în monede naționale altele decât euro, sunt următoarele:
  • În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2510, nr. 2023/2497, nr. 2023/2495 și nr. 2023/2496 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2009/81/CE, 2014/23/UE, 2014/24/UE si 2014/25/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, privitor la cuantumul noilor praguri valorice aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică la nivel național. Aceste modificări ale Directivelor sus-menționate au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024 și sunt aplicabile tuturor procedurilor lansate după acest moment. Regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2024 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 - pentru concesiuni de lucrări și/sau de servicii - de la 26 093 012 lei (5 382 000 EUR) se va majora la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR)
  • Potrivit Comunicării Comisiei privind valorile corespunzătoare ale pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Partea C nr. 902 din 16 noiembrie 2023, valorile corespunzătoare pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE, și 2009/81/CE, exprimate în alte monede naționale decât euro, sunt următoarele:

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 11 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 04.06.2018 – prezentmodificat prin OUG 45/2018

    (1) Procedurile de atribuire prevăzute de prezenta lege se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii a căror valoare, fără TVA, este egală sau mai mare decât pragul valoric de 23.227.215 lei.26 960 556 lei.*

    (2) Concesiunile de lucrări sau concesiunile de servicii a căror valoare este mai mică decât pragul valoric prevăzut la alin. (1) se atribuie, cu respectarea principiilor generale prevăzute la art. 2 alin. (2), în condițiile și potrivit procedurilor reglementate prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

  2. 19.05.2016 – 04.06.2018text inițial

    (1) Procedurile de atribuire prevăzute de prezenta lege se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii a căror valoare, fără TVA, este egală sau mai mare decât pragul valoric de 23.227.215 lei.

    (2) Concesiunile de lucrări sau concesiunile de servicii a căror valoare este mai mică decât pragul valoric prevăzut la alin. (1) se atribuie, cu respectarea principiilor generale prevăzute la art. 2 alin. (2), în condițiile și potrivit procedurilor reglementate prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Ai o întrebare despre art. 11 din Legea 100/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit