Capitolul IV Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune · Secțiunea a 3-a Dialogul competitiv

Art. 59 Legea 100/2016

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii · Drept Administrativ

În vigoare din 13.07.2020Formă consolidată la 17.11.2024 3 versiuni

(1) În urma finalizării primei etape, autoritatea/entitatea contractantă transmite simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua.

(2) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și un document descriptiv.

(3) Documentul descriptiv prevăzut la alin. (2) conține detalii referitoare la necesitățile și cerințele autorității/entității contractante, criteriile de atribuire alese, modul de repartizare a riscurilor, termenul orientativ pentru desfășurarea procedurii de atribuire, precum și, dacă este cazul, primele care vor fi acordate participanților la dialog.

(4) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu numărul minim de candidați indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2).

(5) În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2), autoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a continua procedura de atribuire numai cu acei candidați care îndeplinesc cerințele solicitate sau de a anula procedura.

(6) Autoritatea/entitatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit criteriile de calificare și de selecție solicitate.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 59 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 13.07.2020 – prezentmodificat prin OUG 114/2020

    (1) În urma finalizării primei etape, autoritatea/entitatea contractantă transmite simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (2) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și un document descriptiv.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: Entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (3) Documentul descriptiv prevăzut la alin. (2) conține detalii referitoare la necesitățile și cerințele autorității/entității contractante, criteriile de atribuire alese, modul de repartizare a riscurilor, termenul orientativ pentru desfășurarea procedurii de atribuire, precum și, dacă este cazul, primele care vor fi acordate participanților la dialog.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entității contractante a fost înlocuită de Punctul 4, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (4) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu numărul minim de candidați indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2).

    (la 12-02-2020,

    sintagma: Entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (5) În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2), autoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a continua procedura de atribuire numai cu acei candidați care îndeplinesc cerințele solicitate sau de a anula procedura.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (6) Autoritatea/entitatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit criteriile de calificare și de selecție solicitate.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: Entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

  2. 12.02.2020 – 13.07.2020formă consolidată

    (1) În urma finalizării primei etape, entitateaautoritatea/entitatea contractantă transmite simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua.

    (2) Entitatea(la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (2) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și un document descriptiv.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: Entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (3) Documentul descriptiv prevăzut la alin. (2) conține detalii referitoare la necesitățile și cerințele entitățiiautorității/entității contractante, criteriile de atribuire alese, modul de repartizare a riscurilor, termenul orientativ pentru desfășurarea procedurii de atribuire, precum și, dacă este cazul, primele care vor fi acordate participanților la dialog.

    (4) Entitatea(la 12-02-2020,

    sintagma: entității contractante a fost înlocuită de Punctul 4, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (4) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu numărul minim de candidați indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2).

    (la 12-02-2020,

    sintagma: Entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (5) În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2), entitateaautoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a continua procedura de atribuire numai cu acei candidați care îndeplinesc cerințele solicitate sau de a anula procedura.

    (6) Entitatea(la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (6) Autoritatea/entitatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit criteriile de calificare și de selecție solicitate.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: Entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

  3. 19.05.2016 – 12.02.2020text inițial

    (1) În urma finalizării primei etape, entitatea contractantă transmite simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua.

    (2) Entitatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și un document descriptiv.

    (3) Documentul descriptiv prevăzut la alin. (2) conține detalii referitoare la necesitățile și cerințele entității contractante, criteriile de atribuire alese, modul de repartizare a riscurilor, termenul orientativ pentru desfășurarea procedurii de atribuire, precum și, dacă este cazul, primele care vor fi acordate participanților la dialog.

    (4) Entitatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu numărul minim de candidați indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2).

    (5) În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de concesionare, conform dispozițiilor art. 58 alin. (2), entitatea contractantă are dreptul de a continua procedura de atribuire numai cu acei candidați care îndeplinesc cerințele solicitate sau de a anula procedura.

    (6) Entitatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit criteriile de calificare și de selecție solicitate.

Ai o întrebare despre art. 59 din Legea 100/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit