Capitolul I Dispoziții generale · Secțiunea a 3-a Domeniul de aplicare
Art. 6 Legea 100/2016
Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii · Drept Administrativ
(1) Atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părți semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor și/sau a serviciilor respective.
(2) Se consideră că o parte semnificativă a riscului de operare a fost transferată atunci când pierderea potențială estimată suportată de concesionar nu este una neglijabilă.
(3) Riscul de operare este riscul care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) este generat de evenimente care nu se află sub controlul părților la contractul de concesiune;
b) implică expunerea la fluctuațiile pieței;
c) ca efect al asumării riscului de operare, concesionarului nu i se garantează, în condiții normale de exploatare, recuperarea costurilor investițiilor efectuate și a costurilor în legătură cu exploatarea lucrărilor sau a serviciilor.
(4) În sensul alin. (3), riscul de operare poate consta în:
a) fie riscul de cerere - riscul privind cererea reală pentru lucrările sau serviciile care fac obiectul concesiunii de lucrări sau de servicii;
b) fie riscul de ofertă - riscul legat de furnizarea lucrărilor sau a serviciilor care fac obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii, în special riscul că furnizarea serviciilor nu va corespunde cererii. Riscul de ofertă poate fi împărțit în riscul de lucrare și riscul operațional legat de disponibilitatea serviciilor atunci când lucrarea și operarea constituie cele două mari faze ale proiectului de concesiune;
c) fie ambele riscuri, de cerere și de ofertă.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 6 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
28.07.2022 – prezentmodificat prin Legea 256/2022
(1) Atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părți semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor și/sau a serviciilor respective.
(2) Se consideră că o parte semnificativă a riscului de operare a fost transferată atunci când pierderea potențială estimată suportată de concesionar nu este una neglijabilă.
(3) Riscul de operare este riscul care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) este generat de evenimente care nu se află sub controlul părților la contractul de concesiune;
b) implică expunerea la fluctuațiile pieței;
c) ca efect al asumării riscului de operare, concesionarului nu i se garantează, în condiții normale de exploatare, recuperarea costurilor investițiilor efectuate și a costurilor în legătură cu exploatarea lucrărilor sau a serviciilor.
(4) În sensul alin. (3), riscul de operare poate consta în:
a) fie riscul de cerere - riscul privind cererea reală pentru lucrările sau serviciile care fac obiectul concesiunii de lucrări sau de servicii;
b) fie riscul de ofertă - riscul legat de furnizarea lucrărilor sau a serviciilor care fac obiectul concesiunii de lucrări sau
aal concesiunii de servicii, în special riscul că furnizarea serviciilor nu va corespunde cererii. Riscul de ofertă poate fi împărțit în riscul deconstrucțielucrare și riscul operațional legat de disponibilitatea serviciilor atunci cândconstrucțialucrarea și operarea constituie cele două mari faze ale proiectului de concesiune;c) fie ambele riscuri, de cerere și de ofertă.
19.05.2016 – 28.07.2022text inițial
(1) Atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părți semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor și/sau a serviciilor respective.
(2) Se consideră că o parte semnificativă a riscului de operare a fost transferată atunci când pierderea potențială estimată suportată de concesionar nu este una neglijabilă.
(3) Riscul de operare este riscul care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) este generat de evenimente care nu se află sub controlul părților la contractul de concesiune;
b) implică expunerea la fluctuațiile pieței;
c) ca efect al asumării riscului de operare, concesionarului nu i se garantează, în condiții normale de exploatare, recuperarea costurilor investițiilor efectuate și a costurilor în legătură cu exploatarea lucrărilor sau a serviciilor.
(4) În sensul alin. (3), riscul de operare poate consta în:
a) fie riscul de cerere - riscul privind cererea reală pentru lucrările sau serviciile care fac obiectul concesiunii de lucrări sau de servicii;
b) fie riscul de ofertă - riscul legat de furnizarea lucrărilor sau a serviciilor care fac obiectul concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii, în special riscul că furnizarea serviciilor nu va corespunde cererii. Riscul de ofertă poate fi împărțit în riscul de construcție și riscul operațional legat de disponibilitatea serviciilor atunci când construcția și operarea constituie cele două mari faze ale proiectului de concesiune;
c) fie ambele riscuri, de cerere și de ofertă.
Ai o întrebare despre art. 6 din Legea 100/2016?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit