Capitolul IV Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune · Secțiunea a 6-a Termene de primire a solicitărilor de participare și a ofertelor pentru concesiunea de lucrări sau concesiunea de servicii

Art. 85 Legea 100/2016

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii · Drept Administrativ

În vigoare din 13.07.2020Formă consolidată la 17.11.2024 3 versiuni

(1) Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei legi referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunțurilor de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii și, pe de altă parte, data-limită pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a stabili perioada respectivă în funcție de complexitatea contractului de concesiune și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor/solicitărilor de participare și pentru pregătirea documentelor de calificare și de selecție care sunt solicitate prin documentația de atribuire.

(2) În situația în care ofertele/solicitările de participare nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentului sau după consultarea la fața locului a unor documente suplimentare pe care se bazează documentele concesiunii, perioada stabilită de autoritatea/entitatea contractantă pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare este mai mare decât perioada minimă prevăzută de prezenta lege pentru procedura de atribuire utilizată și este stabilită astfel încât operatorii economici interesați să aibă posibilitatea reală și efectivă de a obține toate informațiile necesare pentru pregătirea corespunzătoare a ofertelor/solicitărilor de participare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 85 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 13.07.2020 – prezentmodificat prin OUG 114/2020

    (1) Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei legi referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunțurilor de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii și, pe de altă parte, data-limită pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a stabili perioada respectivă în funcție de complexitatea contractului de concesiune și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor/solicitărilor de participare și pentru pregătirea documentelor de calificare și de selecție care sunt solicitate prin documentația de atribuire.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (2) În situația în care ofertele/solicitările de participare nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentului sau după consultarea la fața locului a unor documente suplimentare pe care se bazează documentele concesiunii, perioada stabilită de autoritatea/entitatea contractantă pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare este mai mare decât perioada minimă prevăzută de prezenta lege pentru procedura de atribuire utilizată și este stabilită astfel încât operatorii economici interesați să aibă posibilitatea reală și efectivă de a obține toate informațiile necesare pentru pregătirea corespunzătoare a ofertelor/solicitărilor de participare.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

  2. 12.02.2020 – 13.07.2020formă consolidată

    (1) Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei legi referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunțurilor de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii și, pe de altă parte, data-limită pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, entitateaautoritatea/entitatea contractantă are obligația de a stabili perioada respectivă în funcție de complexitatea contractului de concesiune și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor/solicitărilor de participare și pentru pregătirea documentelor de calificare și de selecție care sunt solicitate prin documentația de atribuire.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

    (2) În situația în care ofertele/solicitările de participare nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentului sau după consultarea la fața locului a unor documente suplimentare pe care se bazează documentele concesiunii, perioada stabilită de entitateaautoritatea/entitatea contractantă pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare este mai mare decât perioada minimă prevăzută de prezenta lege pentru procedura de atribuire utilizată și este stabilită astfel încât operatorii economici interesați să aibă posibilitatea reală și efectivă de a obține toate informațiile necesare pentru pregătirea corespunzătoare a ofertelor/solicitărilor de participare.

    (la 12-02-2020,

    sintagma: entitatea contractantă a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020

    )

  3. 19.05.2016 – 12.02.2020text inițial

    (1) Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei legi referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunțurilor de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii și, pe de altă parte, data-limită pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, entitatea contractantă are obligația de a stabili perioada respectivă în funcție de complexitatea contractului de concesiune și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor/solicitărilor de participare și pentru pregătirea documentelor de calificare și de selecție care sunt solicitate prin documentația de atribuire.

    (2) În situația în care ofertele/solicitările de participare nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentului sau după consultarea la fața locului a unor documente suplimentare pe care se bazează documentele concesiunii, perioada stabilită de entitatea contractantă pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare este mai mare decât perioada minimă prevăzută de prezenta lege pentru procedura de atribuire utilizată și este stabilită astfel încât operatorii economici interesați să aibă posibilitatea reală și efectivă de a obține toate informațiile necesare pentru pregătirea corespunzătoare a ofertelor/solicitărilor de participare.

Ai o întrebare despre art. 85 din Legea 100/2016?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit