Capitolul III Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională · Secțiunea a 5-a Termenul de soluționare a contestației
Art. 24 Legea 101/2016
Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică · Drept Administrativ
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de 20 de zile de la data primirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.
(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 24 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
13.07.2020 – prezentmodificat prin OUG 114/2020
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de
15 zile lucrătoare20 de zile de la data primirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zilelucrătoareîn situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
12.02.2020 – 13.07.2020modificat prin OUG 23/2020
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de
5 zile10 zile lucrătoare în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
04.06.2018 – 12.02.2020modificat prin OUG 45/2018
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de
20 de zile lucrătoare15 zile de la data primirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de10 zile lucrătoare5 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
22.12.2017 – 04.06.2018modificat prin OUG 107/2017
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de 20 de zile lucrătoare de la data
primiriiprimirii, în condițiile art. 18 alin. (2), a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile lucrătoare în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
19.05.2016 – 22.12.2017text inițial
(1) Consiliul soluționează pe fond contestația în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.
(2) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante.
(3) Nerespectarea cu vinovăție a termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
Ai o întrebare despre art. 24 din Legea 101/2016?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit