Capitolul III Atribuțiile președintelui și ale vicepreședintelui Autorității naționale de supraveghere
Art. 12 Legea 102/2005
Lege nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal · GDPR & Date Personale
(1) Președintele Autorității naționale de supraveghere își exercită atribuțiile de control din oficiu sau la cerere.
(2) Cererile pot fi adresate de orice persoană fizică, fără deosebire de cetățenie, vârstă, sex, apartenență politică sau convingeri religioase, precum și de persoane juridice.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 12 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
09.11.2018 – prezentrepublicare
(1) Președintele Autorității naționale de supraveghere își exercită atribuțiile de control din oficiu sau la cerere.
(2) Cererile pot fi adresate de orice persoană
fizica,fizică, fără deosebire decetatenie, vârsta, sex, apartenenta politicacetățenie, vârstă, sex, apartenență politică sau convingeri religioase, precum și de persoane juridice.24.06.2018 – 09.11.2018modificat prin Legea 129/2018
(1) Președintele Autorității naționale de supraveghere își exercită atribuțiile de control din oficiu sau la
cererea persoanelor lezate prevăzute la art. 10 lit. e) și f).cerere.(2) Cererile pot fi adresate de orice persoană fizica, fără deosebire de cetatenie, vârsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase, precum și de persoane juridice.
03.05.2005 – 24.06.2018text inițial
(1) Președintele Autorității naționale de supraveghere își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate prevăzute la art. 10 lit. e) și f).
(2) Cererile pot fi adresate de orice persoană fizica, fără deosebire de cetatenie, vârsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase, precum și de persoane juridice.
Ai o întrebare despre art. 12 din Legea 102/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit