Capitolul I Dispoziții generale

Art. 2 Legea 114/1996 — Termenii utilizați în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:

Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele · Drept Civil

În vigoare din 30.07.2022Formă consolidată la 30.07.2022 7 versiuni

a) Locuința

Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

b) Locuința convenabilă

Locuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihna, preparare a hranei, educație și igiena, asigurând exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

c) Locuința socială

Locuința care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuința în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

d) Locuința de serviciu

Locuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordata în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

e) Locuința de intervenție

Locuința destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgență în cadrul unităților economice.

f) Locuință de necesitate

Locuință destinată cazării temporare:

(i) a persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror locuințe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari;

(ii) victimelor violenței domestice, ca măsură complementară celor prevăzute de lege în domeniul asistenței sociale și protecției victimelor violenței domestice.

f^1) Locuință de sprijin

Locuință cu o suprafață utilă de cel mult 100 mp, care se atribuie cu chirie unor persoane sau familii care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuințele proprietate personală, în urma neachitării obligațiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar, și a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

g) Locuința de protocol

Locuința destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnități publice, exclusiv pe durata exercitării acestora.

h) Casa de vacanță

Locuința ocupată temporar, ca reședință secundara, destinată odihnei și recreerii.

i) Condominiu

Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz. Constituie condominiu:

– un corp de clădire multietajat sau, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună, fiecare tronson cu una sau mai multe scări din cadrul acestuia;

– un ansamblu rezidențial format din locuințe și construcții cu altă destinație, individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care proprietățile individuale sunt interdependențe printr-o proprietate comună forțată și perpetuă.

j) Unitate individuală

Unitate funcțională, componentă a unui condominiu, formată din una sau mai multe camere de locuit și/sau spații cu altă destinație situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, având acces direct și intrare separată, și care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită, de regulă, de o singură gospodărie. În cazul în care accesul la unitatea funcțională sau la condominiu nu se face direct dintr-un drum public, acesta trebuie să fie asigurat printr-o cale de acces sau servitute de trecere, menționate obligatoriu în actele juridice și înscrise în cartea funciară.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 2 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 30.07.2022 – prezentmodificat prin Legea 253/2022

    Termenii utilizați în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:

    a) Locuința

    Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuința convenabilă

    Locuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihna, preparare a hranei, educație și igiena, asigurând exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) Locuința socială

    Locuința care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuința în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    d) Locuința de serviciu

    Locuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordata în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) Locuința de intervenție

    Locuința destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgență în cadrul unităților economice.

    f) LocuințaLocuință de necesitate

    Locuința destinată cazării temporareLocuință destinată cazării temporare:

    (i) a persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente,accidente sau ale căror locuințe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari.locatari;

    (ii) victimelor violenței domestice, ca măsură complementară celor prevăzute de lege în domeniul asistenței sociale și protecției victimelor violenței domestice.

    f^1) Locuință de sprijin

    Locuință cu o suprafață utilă de cel mult 100 mp, care se atribuie cu chirie unor persoane sau familii care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuințele proprietate personală, în urma neachitării obligațiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar, și a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    g) Locuința de protocol

    Locuința destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnități publice, exclusiv pe durata exercitării acestora.

    h) Casa de vacanță

    Locuința ocupată temporar, ca reședință secundara, destinată odihnei și recreerii.

    i) Condominiu

    Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz. Constituie condominiu:

    – un corp de clădire multietajat sau, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună, fiecare tronson cu una sau mai multe scări din cadrul acestuia;

    – un ansamblu rezidențial format din locuințe și construcții cu altă destinație, individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care proprietățile individuale sunt interdependențe printr-o proprietate comună forțată și perpetuă.

    j) Unitate individuală

    Unitate funcțională, componentă a unui condominiu, formată din una sau mai multe camere de locuit și/sau spații cu altă destinație situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, având acces direct și intrare separată, și care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită, de regulă, de o singură gospodărie. În cazul în care accesul la unitatea funcțională sau la condominiu nu se face direct dintr-un drum public, acesta trebuie să fie asigurat printr-o cale de acces sau servitute de trecere, menționate obligatoriu în actele juridice și înscrise în cartea funciară.

  2. 23.06.2017 – 30.07.2022modificat prin Legea 143/2017

    Termenii utilizați în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:

    a) Locuința

    Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuința convenabilă

    Locuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihna, preparare a hranei, educație și igiena, asigurând exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) Locuința socială

    Locuința care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuința în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    d) Locuința de serviciu

    Locuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordata în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) Locuința de intervenție

    Locuința destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgență în cadrul unităților economice.

    f) Locuința de necesitate

    Locuința destinată cazării temporare a persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale căror locuințe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari.

    f^1) Locuință de sprijin

    Locuință cu o suprafață utilă de cel mult 100 mp, care se atribuie cu chirie unor persoane sau familii care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuințele proprietate personală, în urma neachitării obligațiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar, și a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    g) Locuința de protocol

    Locuința destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnități publice, exclusiv pe durata exercitării acestora.

    h) Casa de vacanță

    Locuința ocupată temporar, ca reședință secundara, destinată odihnei și recreerii.

    i) Condominiu

    Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz. Constituie condominiu:

    -– un corp de clădire multietajat sau, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună, fiecare tronson cu una sau mai multe scări din cadrul acestuia;

    -– un ansamblu rezidențial format din locuințe și construcții cu altă destinație, individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care proprietățile individuale sunt interdependențe printr-o proprietate comună forțată și perpetuă.

    j) Unitate individuală

    Unitate funcțională, componentă a unui condominiu, formată din una sau mai multe camere de locuit și/sau spații cu altă destinație situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, având acces direct și intrare separată, și care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită, de regulă, de o singură gospodărie. În cazul în care accesul la unitatea funcțională sau la condominiu nu se face direct dintr-un drum public, acesta trebuie să fie asigurat printr-o cale de acces sau servitute de trecere, menționate obligatoriu în actele juridice și înscrise în cartea funciară.

  3. 12.10.2009 – 23.06.2017modificat prin Legea 310/2009

    Termenii utilizatiutilizați în cuprinsul prezentei legi au urmatorulurmătorul înțeles:

    a) LocuintaLocuința

    Construcție alcatuitaalcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile și utilitatiledependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuinta convenabilaLocuința convenabilă

    LocuintaLocuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acopera necesitatile esentiale de odihnă,acoperă necesitățile esențiale de odihna, preparare a hranei, educatie și igiena, asigurandeducație și igiena, asigurând exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) Locuinta socialaLocuința socială

    LocuintaLocuința care se atribuie cu chirie subventionatasubvenționată unor persoane sau familii, a caror situație economicacăror situație economică nu le permite accesul la o locuintalocuința în proprietate sau inchirierea unei locuinteînchirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    d) LocuintaLocuința de serviciu

    Locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordatăLocuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordata în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) Locuinta de interventieLocuința de intervenție

    Locuinta destinata cazariiLocuința destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, indeplineste activități sau functiiîndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgentaurgență în cadrul unităților economice.

    f) LocuintaLocuința de necesitate

    Locuinta destinata cazariiLocuința destinată cazării temporare a persoanelor și familiilor ale caror locuintecăror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale caror locuinte sunt supuse demolariicăror locuințe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrarilucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în cladiriclădiri ocupate de locatari.

    g) LocuintaLocuința de protocol

    Locuinta destinata utilizariiLocuința destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele functii ori demnitatifuncții ori demnități publice, exclusiv pe durata exercitariiexercitării acestora.

    h) Casa de vacantavacanță

    Locuinta ocupata temporar, ca reședința secundara, destinataLocuința ocupată temporar, ca reședință secundara, destinată odihnei și recreerii.

    i) Condominiu

    Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcții, dindintre care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz. Constituie condominiu:

    - un corp de clădire sau un tronson cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii de locuit multietajate, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună;multietajat sau, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună, fiecare tronson cu una sau mai multe scări din cadrul acestuia;

    - un ansamblu rezidențial format din locuințe și construcții cu altă destinație, individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care există proprietăți comune și proprietăți individuale.proprietățile individuale sunt interdependențe printr-o proprietate comună forțată și perpetuă.

    j) Unitate individuală

    Unitate funcțională, componentă a unui condominiu, formată din una sau mai multe camere de locuit și/sau spații cu altă destinație situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, având acces direct și intrare separată, și care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită, de regulă, de o singură gospodărie, pentru satisfacerea cerințelor de locuit.gospodărie. În cazul în care accesul la locuința individualăunitatea funcțională sau la condominiu nu se face direct dintr-un drum public, acesta se va asigura trebuie să fie asigurat printr-o cale de acces sau servitute de trecere, menționate obligatoriu în actele juridice și înscrise în cartea funciară.

  4. 11.12.2008 – 12.10.2009modificat prin OUG 210/2008

    Termenii utilizati în cuprinsul prezentei legi au urmatorul înțeles:

    a) Locuinta

    Construcție alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile și utilitatile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuinta convenabila

    Locuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acopera necesitatile esentiale de odihnă, preparare a hranei, educatie și igiena, asigurand exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) Locuinta sociala

    Locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situație economica nu le permite accesul la o locuinta în proprietate sau inchirierea unei locuinte în condițiile pieței.

    d) Locuinta de serviciu

    Locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) Locuinta de interventie

    Locuinta destinata cazarii personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, indeplineste activități sau functii ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgenta în cadrul unităților economice.

    f) Locuinta de necesitate

    Locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor și familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii în vederea realizării de lucrari de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în cladiri ocupate de locatari.

    g) Locuinta de protocol

    Locuinta destinata utilizarii de către persoanele care sunt alese sau numite în unele functii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora.

    h) Casa de vacanta

    Locuinta ocupata temporar, ca reședința secundara, destinata odihnei și recreerii.

    i) Condominiu

    Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcții, din care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz. Constituie condominiu:

    - un corp de clădire sau un tronson cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii de locuit multietajate, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună;

    - un ansamblu rezidențial format din locuințe individuale, amplasate izolat, înșiruit sau cuplat, în care există proprietăți comune și proprietăți individuale.

    j) Unitate individuală

    Unitate funcțională, componentă a unui condominiu, formată din una sau mai multe camere de locuit situate la același nivel al clădirii sau la niveluri diferite, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, având acces direct și intrare separată, și care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită, de regulă, de o singură gospodărie, pentru satisfacerea cerințelor de locuit. În cazul în care accesul la locuința individuală sau la condominiu nu se face direct dintr-un drum public, acesta se va asigura printr-o cale de acces sau servitute de trecere, menționate obligatoriu în actele juridice și înscrise în cartea funciară.

  5. 01.09.2001 – 11.12.2008formă consolidată

    Termenii utilizațiutilizati în cuprinsul prezentei legi au următorulurmatorul înțeles:

    a) LocuințăLocuinta

    Construcție alcătuităalcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățiledependintele, dotarile și utilitatile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuință convenabilăLocuinta convenabila

    LocuințaLocuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențialeacopera necesitatile esentiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă, asigurând exigențeleeducatie și igiena, asigurand exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) Locuință socialăLocuinta sociala

    LocuințaLocuinta care se atribuie cu chirie subvenționatăsubventionata unor persoane sau familii, a căror situație economicăcaror situație economica nu le permite accesul la o locuințălocuinta în proprietate sau închirierea unei locuințeinchirierea unei locuinte în condițiile pieței.

    d) LocuințăLocuinta de serviciu

    Locuință destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agențiLocuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) Locuință de intervențieLocuinta de interventie

    Locuință destinată cazăriiLocuinta destinata cazarii personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența permanentăindeplineste activități sau functii ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgențăurgenta în cadrul unităților economice.

    f) LocuințăLocuinta de necesitate

    Locuință destinată cazăriiLocuinta destinata cazarii temporare a persoanelor și familiilor ale căror locuințecaror locuinte au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale căror locuințe sunt supuse demolăriicaror locuinte sunt supuse demolarii în vederea realizării de lucrărilucrari de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiricladiri ocupate de locatari.

    g) LocuințăLocuinta de protocol

    Locuință destinată utilizăriiLocuinta destinata utilizarii de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnitățifunctii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercităriiexercitarii acestora.

    h) Casă de vacanțăCasa de vacanta

    Locuință ocupată temporar, ca reședință secundară, destinatăLocuinta ocupata temporar, ca reședința secundara, destinata odihnei și recreerii.

  6. 31.12.1997 – 01.09.2001republicare

    Termenii utilizați în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:

    a) LocuintaLocuință

    Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotările și utilitatiledependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuinta convenabilaLocuință convenabilă

    LocuintaLocuința care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igiena, asigurindigienă, asigurând exigențele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) LocuintaLocuință socială

    LocuintaLocuința care se atribuie cu chirie subventionatasubvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuintalocuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    d) LocuintaLocuință de serviciu

    LocuintaLocuință destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) LocuintaLocuință de intervenție

    Locuinta destinată cazariiLocuință destinată cazării personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta permanentanecesită prezența permanentă sau în caz de urgentaurgență în cadrul unităților economice.

    f) LocuintaLocuință de necesitate

    Locuinta destinată cazariiLocuință destinată cazării temporare a persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale căror locuințe sunt supuse demolariidemolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari.

    g) LocuintaLocuință de protocol

    LocuintaLocuință destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnitatidemnități publice, exclusiv pe durata exercitării acestora.

    h) Casa de vacantaCasă de vacanță

    LocuintaLocuință ocupată temporar, ca reședințareședință secundară, destinată odihnei și recreerii.

  7. 11.10.1996 – 31.12.1997text inițial

    Termenii utilizați în cuprinsul prezentei legi au următorul înțeles:

    a) Locuinta

    Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotările și utilitatile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.

    b) Locuinta convenabila

    Locuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale de odihnă, preparare a hranei, educație și igiena, asigurind exigențele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.

    c) Locuinta socială

    Locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuinta în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

    d) Locuinta de serviciu

    Locuinta destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

    e) Locuinta de intervenție

    Locuinta destinată cazarii personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgenta în cadrul unităților economice.

    f) Locuinta de necesitate

    Locuinta destinată cazarii temporare a persoanelor și familiilor ale căror locuințe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale căror locuințe sunt supuse demolarii în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari.

    g) Locuinta de protocol

    Locuinta destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitării acestora.

    h) Casa de vacanta

    Locuinta ocupată temporar, ca reședința secundară, destinată odihnei și recreerii.

Ai o întrebare despre art. 2 din Legea 114/1996?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit