Capitolul I Dispoziții generale · Secțiunea 1
Art. 10 Legea 119/1996
Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă · Dreptul Familiei
(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate/extrase multilingve de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele/extrasele multilingve de deces, membrilor familiei, persoanelor îndreptățite ori, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale care a înregistrat decesul, altor persoane care justifică un interes legitim. Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari, de către reprezentanții legali ai acestora sau, în cazul certificatului/extrasului multilingv de deces, de către persoanele îndreptățite ori membrii familiei, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. În certificatele/extrasele multilingve de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.
(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința persoanei interesate potrivit alin. (1).
(4) În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta solicită eliberarea certificatului/extrasului multilingv serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei competente, în termen de 3 zile.
(5) În situația în care exemplarul I al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrarea serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, a D.G.E.P.M.B. ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cererea structurilor de stare civilă și a celor competente ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și a altor autorități publice se face gratuit.
(6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (3), cererea privind eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se poate depune și soluționa de către D.G.E.P. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv D.G.E.P.M.B., pentru următoarele situații:
a) când se solicită eliberarea actului de identitate în condițiile art. 14 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) pentru soluționarea unor situații deosebite, legate de urgența demersului, cu aprobarea directorului general al D.G.E.P./ D.G.E.P.M.B./șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor.
(la 03-11-2022,
sintagma: directorului D.E.P.A.B.D a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(7) D.G.E.P. eliberează certificate de stare civilă în scopul sprijinirii activităților specifice desfășurate de către structurile cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, la solicitarea instituțiilor cu competențe în domeniu.

(8) Procedura eliberării certificatelor prevăzute la alin. (7) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(9) Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul D.G.E.P. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.

(10) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau Ministerului Afacerilor Interne, sunt soluționate de către D.G.E.P.

(11) Transmiterea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve se face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă acestea au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României sau prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România.
(12) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de primăria unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate. Extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părți ale Convenției nr. 16 a Comisiei internaționale de stare civilă.
(13) Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve se completează în sistem informatic sau, după caz, cu cerneală specială de culoare neagră, în condițiile legii.
(14) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă se eliberează în baza registrului de stare civilă exemplarul II, în baza cererii depuse la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor/primărie a unității administrativ-teritoriale sau la oricare misiune diplomatică/oficiu consular de carieră a/al României din străinătate.
(14^1) Dacă, după data prevăzută la art. 2 alin. (4), un act de stare civilă din registrul de stare civilă exemplarul II nu se identifică în SIIEASC, pentru eliberarea certificatului de stare civilă/extrasului multilingv al actului de stare civilă, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria, respectiv misiunea diplomatică/oficiul consular de carieră a/al României acreditată/acreditat în străinătate care primește cererea solicită ofițerului de stare civilă care are în păstrare registrul de stare civilă exemplarul I constituirea actului de stare civilă respectiv, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, urmând ca certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă să se elibereze pe baza acestuia.
(15) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatele/extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot emite, transmite și semna electronic.
(16) Pentru persoanele arestate preventiv sau care execută pedeapsa închisorii se pot elibera certificate de stare civilă în baza cererii formulate de acestea, avizată de conducerea arestului/penitenciarului, care o transmite pe bază de adresă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei competent/competente.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Potrivit articolului V din LEGEA nr. 105 din 20 aprilie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 29 aprilie 2022, ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 10 alin. (8) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se adoptă în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 10 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
07.11.2024 – prezentmodificat prin Legea 271/2024
(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate/extrase multilingve de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele/extrasele multilingve de deces, membrilor familiei, persoanelor îndreptățite ori, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale care a înregistrat decesul, altor persoane care justifică un interes legitim. Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari, de către reprezentanții legali ai acestora
sau de către persoanele îndreptățite,sau, în cazul certificatului/extrasului multilingv de deces, de către persoanele îndreptățite ori membrii familiei, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. În certificatele/extrasele multilingve de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința persoanei interesate potrivit alin. (1).
(4) În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta solicită eliberarea certificatului/extrasului multilingv serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei competente, în termen de 3 zile.
(5) În situația în care exemplarul I al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrarea serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, a D.G.E.P.M.B. ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cererea structurilor de stare civilă și a celor competente ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și a altor autorități publice se face gratuit.
(6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (3), cererea privind eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se poate depune și soluționa de către D.G.E.P. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv D.G.E.P.M.B., pentru următoarele situații:
a) când se solicită eliberarea actului de identitate în condițiile art. 14 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) pentru soluționarea unor situații deosebite, legate de urgența demersului, cu aprobarea directorului general al D.G.E.P./ D.G.E.P.M.B./șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor.
(la 03-11-2022,
sintagma: directorului D.E.P.A.B.D a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(7) D.G.E.P. eliberează certificate de stare civilă în scopul sprijinirii activităților specifice desfășurate de către structurile cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, la solicitarea instituțiilor cu competențe în domeniu.
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(8) Procedura eliberării certificatelor prevăzute la alin. (7) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(9) Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul D.G.E.P. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(10) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau Ministerului Afacerilor Interne, sunt soluționate de către D.G.E.P.
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(11) Transmiterea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve se face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă acestea au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României sau prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România.
(12) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de primăria unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate. Extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părți ale Convenției nr. 16 a Comisiei internaționale de stare civilă.
(13) Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve se completează în sistem informatic sau, după caz, cu cerneală specială de culoare neagră, în condițiile legii.
(14) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă se eliberează în baza registrului de stare civilă exemplarul II, în baza cererii depuse la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor/primărie a unității administrativ-teritoriale sau la oricare misiune diplomatică/oficiu consular de carieră a/al României din străinătate.
(14^1) Dacă, după data prevăzută la art. 2 alin. (4), un act de stare civilă din registrul de stare civilă exemplarul II nu se identifică în SIIEASC, pentru eliberarea certificatului de stare civilă/extrasului multilingv al actului de stare civilă, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria, respectiv misiunea diplomatică/oficiul consular de carieră a/al României acreditată/acreditat în străinătate care primește cererea solicită ofițerului de stare civilă care are în păstrare registrul de stare civilă exemplarul I constituirea actului de stare civilă respectiv, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, urmând ca certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă să se elibereze pe baza acestuia.
(15) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatele/extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot emite, transmite și semna electronic.
(16) Pentru persoanele arestate preventiv sau care execută pedeapsa închisorii se pot elibera certificate de stare civilă în baza cererii formulate de acestea, avizată de conducerea arestului/penitenciarului, care o transmite pe bază de adresă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei competent/competente.
03.11.2022 – 07.11.2024formă consolidată
(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate/extrase multilingve de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele/extrasele multilingve de deces, membrilor familiei, persoanelor îndreptățite ori, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale care a înregistrat decesul, altor persoane care justifică un interes legitim. Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari, de către reprezentanții legali ai acestora sau de către persoanele îndreptățite, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. În certificatele/extrasele multilingve de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.
(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința persoanei interesate potrivit alin. (1).
(4) În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta solicită eliberarea certificatului/extrasului multilingv serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei competente, în termen de 3 zile.
(5) În situația în care exemplarul I al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrarea serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, a D.G.E.P.M.B. ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cererea structurilor de stare civilă și a celor competente ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și a altor autorități publice se face gratuit.
(6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (3), cererea privind eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se poate depune și soluționa de către
D.E.P.A.B.D.D.G.E.P. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv D.G.E.P.M.B., pentru următoarele situații:a) când se solicită eliberarea actului de identitate în condițiile art. 14 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) pentru soluționarea unor situații deosebite, legate de urgența demersului, cu aprobarea directorului
D.E.P.A.B.D./general al D.G.E.P./ D.G.E.P.M.B./șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor.(7) D.E.P.A.B.D.(la 03-11-2022,sintagma: directorului D.E.P.A.B.D a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(7) D.G.E.P. eliberează certificate de stare civilă în scopul sprijinirii activităților specifice desfășurate de către structurile cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, la solicitarea instituțiilor cu competențe în domeniu.
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(8) Procedura eliberării certificatelor prevăzute la alin. (7) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(9) Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul
D.E.P.A.B.D.D.G.E.P. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(10) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau Ministerului Afacerilor Interne, sunt soluționate de către
D.E.P.A.B.D.D.G.E.P.(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(11) Transmiterea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve se face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă acestea au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României sau prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România.
(12) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de primăria unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate. Extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părți ale Convenției nr. 16 a Comisiei internaționale de stare civilă.
(13) Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve se completează în sistem informatic sau, după caz, cu cerneală specială de culoare neagră, în condițiile legii.
(14) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă se eliberează în baza registrului de stare civilă exemplarul II, în baza cererii depuse la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor/primărie a unității administrativ-teritoriale sau la oricare misiune diplomatică/oficiu consular de carieră a/al României din străinătate.
(14^1) Dacă, după data prevăzută la art. 2 alin. (4), un act de stare civilă din registrul de stare civilă exemplarul II nu se identifică în SIIEASC, pentru eliberarea certificatului de stare civilă/extrasului multilingv al actului de stare civilă, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria, respectiv misiunea diplomatică/oficiul consular de carieră a/al României acreditată/acreditat în străinătate care primește cererea solicită ofițerului de stare civilă care are în păstrare registrul de stare civilă exemplarul I constituirea actului de stare civilă respectiv, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, urmând ca certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă să se elibereze pe baza acestuia.
(15) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatele/extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot emite, transmite și semna electronic.
(16) Pentru persoanele arestate preventiv sau care execută pedeapsa închisorii se pot elibera certificate de stare civilă în baza cererii formulate de acestea, avizată de conducerea arestului/penitenciarului, care o transmite pe bază de adresă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei competent/competente.
29.08.2022 – 03.11.2022modificat prin OG 26/2022
(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate/extrase multilingve de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele/extrasele multilingve de
decesdeces, membrilor familiei, persoanelor îndreptățite ori, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale care a înregistrat decesul, altor persoane care justifică un interes legitim. Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de cătretitulari sautitulari, de către reprezentanții legali aiacestora,acestora sau de către persoanele îndreptățite, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. În certificatele/extrasele multilingve de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința persoanei interesate potrivit alin. (1).
(4) În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta solicită eliberarea certificatului/extrasului multilingv serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei competente, în termen de 3 zile.
(5) În situația în care exemplarul I al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrarea serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, a D.G.E.P.M.B. ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cererea structurilor de stare civilă și a celor competente ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și a altor autorități publice se face gratuit.
(6) Prin excepție de la dispozițiile alin.
(3)(3), cererea privind eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se poate depunela sediul D.E.P.A.B.D.,și soluționa de către D.E.P.A.B.D. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv D.G.E.P.M.B., pentru următoarele situații:a) când se solicită eliberarea actului de identitate în condițiile art. 14 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) pentru soluționarea unor situații deosebite, legate de urgența demersului, cu aprobarea directorului
D.E.P.A.B.D.D.E.P.A.B.D./ D.G.E.P.M.B./șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor.(7) D.E.P.A.B.D. eliberează certificate de stare civilă în scopul sprijinirii activităților specifice desfășurate de către structurile cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, la solicitarea instituțiilor cu competențe în domeniu.
(8) Procedura eliberării certificatelor prevăzute la alin. (7) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(9) Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul D.E.P.A.B.D. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.
(10) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau Ministerului Afacerilor Interne, sunt soluționate de către D.E.P.A.B.D.
(11) Transmiterea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve se face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă acestea au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României sau prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România.
(12) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de primăria unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate. Extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părți ale Convenției nr. 16 a Comisiei internaționale de stare civilă.
(13) Certificatele de stare civilă/Extrasele multilingve se completează în sistem informatic sau, după caz, cu cerneală specială de culoare neagră, în condițiile legii.
(14)
În situațiaÎncepând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă se eliberează în baza registrului de stare civilă exemplarul II, în baza cererii depuse laserviciuloricare serviciu public comunitar local de evidență apersoanelor/primăriapersoanelor/primărie a unității administrativ-teritoriale sau lamisiunile diplomatice/oficiile consulare de carieră aleoricare misiune diplomatică/oficiu consular de carieră a/al României din străinătate.(15) De la(14^1) Dacă, după data prevăzută la art. 2 alin. (4),certificatele/ extraseleun act de stare civilă din registrul de stare civilă exemplarul II nu se identifică în SIIEASC, pentru eliberarea certificatului de stare civilă/extrasului multilingv al actului de stare civilă, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria, respectiv misiunea diplomatică/oficiul consular de carieră a/al României acreditată/acreditat în străinătate care primește cererea solicită ofițerului de stare civilă care are în păstrare registrul de stare civilă exemplarul I constituirea actului de stare civilă respectiv, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, urmând ca certificatul de stare civilă/extrasul multilingv al actului de stare civilă să se elibereze pe baza acestuia.(15) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatele/extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot emite, transmite și semna electronic.
(16) Pentru persoanele arestate preventiv sau care execută pedeapsa închisorii se pot elibera certificate de stare civilă în baza cererii formulate de acestea, avizată de conducerea arestului/penitenciarului, care o transmite pe bază de adresă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei competent/competente.
02.05.2022 – 29.08.2022modificat prin Legea 105/2022
(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează
certificatecertificate/extrase multilingve de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iarcertificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptățite.certificatele/extrasele multilingve de deces membrilor familiei, persoanelor îndreptățite ori, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale care a înregistrat decesul, altor persoane care justifică un interes legitim. Certificatele de starecivilăcivilă/Extrasele multilingve se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari sau de către reprezentanții legali ai acestora, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea șifuncționareaexercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. Încertificatelecertificatele/extrasele multilingve de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a
persoanei îndreptățite.persoanelor prevăzute la alin. (1).(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința
petiționarului.persoanei interesate potrivit alin. (1).(4) În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta
îl solicităsolicită eliberarea certificatului/extrasului multilingv serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz,primarului unității administrativ-teritorialeprimăriei competente, în termen de 3 zile.(5) În situația în care exemplarul
1I al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrareaconsiliului județean, a Consiliului General al Municipiului Bucureștiserviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, a D.G.E.P.M.B. ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cerereaoficiilorstructurilor de stare civilă și astructurilorcelor competente ale MinisteruluiAdministrației și Internelor,Afacerilor Interne, precum și a altor autorități publice se face gratuit.(4) Eliberarea altor certificate în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate este supusă taxei de timbru, potrivit legii.(6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (3) cererea privind eliberarea certificatelor de stare civilă se poate depune la sediul D.E.P.A.B.D., pentru următoarele situații:a) când se solicită eliberarea actului de identitate în condițiile art. 14 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) pentru soluționarea unor situații deosebite, legate de urgența demersului, cu aprobarea directorului D.E.P.A.B.D.
(7) D.E.P.A.B.D. eliberează certificate de stare civilă în scopul sprijinirii activităților specifice desfășurate de către structurile cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale, la solicitarea instituțiilor cu competențe în domeniu.
(8) Procedura eliberării certificatelor prevăzute la alin. (7) se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(9) Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul D.E.P.A.B.D. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.
(5)(10) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de starecivilăcivilă/extraselor multilingve ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau MinisteruluiAdministrației și Internelor, vor fi soluționate de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.(6) Transmiterea acestor documente se vaAfacerilor Interne, sunt soluționate de către D.E.P.A.B.D.(11) Transmiterea certificatelor de stare civilă/extraselor multilingve se face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă
acteleacestea au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră aleRomâniei,României sau prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate înRomânia sau prin Ministerul Administrației și Internelor, potrivit convențiilor la care țara noastră este parte.România.(7)(12) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, deofițerul de stare civilă din cadrul primărieiprimăria unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate. Extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părți ale Convenției nr. 16 a Comisiei internaționale de stare civilă.(8)(13) Certificatele de starecivilă se completeazăcivilă/Extrasele multilingve se completează în sistem informatic sau, după caz, cu cerneală specială de culoare neagră,precum și, după caz, în sistem informatic, în condițiile legii.în condițiile legii.(14) În situația prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatul de stare civilă/extrasul multilingv se eliberează în baza registrului de stare civilă exemplarul II, în baza cererii depuse la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria unității administrativ-teritoriale sau la misiunile diplomatice/oficiile consulare de carieră ale României din străinătate.
(15) De la data prevăzută la art. 2 alin. (4), certificatele/ extrasele multilingve ale actelor de stare civilă se pot emite, transmite și semna electronic.
(16) Pentru persoanele arestate preventiv sau care execută pedeapsa închisorii se pot elibera certificate de stare civilă în baza cererii formulate de acestea, avizată de conducerea arestului/penitenciarului, care o transmite pe bază de adresă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei competent/competente.
26.09.2020 – 02.05.2022modificat prin Legea 208/2020
(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptățite. Certificatele de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură
specială.specială, precum și avocaților împuterniciți de către titulari sau de către reprezentanții legali ai acestora, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare. În certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.(2) În cazul în care certificatul de stare civilă nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanei îndreptățite.
(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința petiționarului. În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta îl solicită serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primarului unității administrativ-teritoriale competente, în termen de 3 zile. În situația în care exemplarul 1 al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrarea consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cererea oficiilor de stare civilă și a structurilor competente ale Ministerului Administrației și Internelor, precum și a altor autorități publice se face gratuit.
(4) Eliberarea altor certificate în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate este supusă taxei de timbru, potrivit legii.
(5) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de stare civilă ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau Ministerului Administrației și Internelor, vor fi soluționate de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
(6) Transmiterea acestor documente se va face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă actele au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România sau prin Ministerul Administrației și Internelor, potrivit convențiilor la care țara noastră este parte.
(7) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate.
(8) Certificatele de stare civilă se completează cu cerneală specială de culoare neagră, precum și, după caz, în sistem informatic, în condițiile legii.
18.05.2012 – 26.09.2020republicare
În(1) Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naștere și de căsătorie titularilor sau reprezentanților legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptățite. Certificatele de stare civilă se pot elibera și altor persoane împuternicite prin procură specială. În certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de noblețe, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă.(2) În cazul în care
ofițerulcertificatul de stare civilărefuză să întocmească un act sau să înscrie o mențiune ce intră în atribuțiile sale, persoana nemulțumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a persoanei îndreptățite.(3) Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reședința petiționarului. În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorității la care s-a depus cererea, aceasta îl solicită serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primarului unității administrativ-teritoriale competente, în termen de 3 zile. În situația în care exemplarul 1 al actului de stare civilă lipsește ori actele au fost predate Arhivelor Naționale, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competentă, care primește cererea, solicită extras, după caz, de pe actul ce se găsește în păstrarea consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București ori a Arhivelor Naționale, pe baza căruia întocmește și eliberează certificatul de stare civilă. Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naționale la cererea oficiilor de stare civilă și a structurilor competente ale Ministerului Administrației și Internelor, precum și a altor autorități publice se face gratuit.
(4) Eliberarea altor certificate în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate este supusă taxei de timbru, potrivit legii.
(5) Cererile privind procurarea și eliberarea certificatelor de stare civilă ale cetățenilor străini ale căror acte și fapte de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestor țări, acreditate în România, precum și ale cetățenilor români aflați în străinătate, adresate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României sau Ministerului Administrației și Internelor, vor fi soluționate de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
(6) Transmiterea acestor documente se va face, după caz, prin Ministerul Afacerilor Externe, dacă actele au fost solicitate prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România sau prin Ministerul Administrației și Internelor, potrivit convențiilor la care țara noastră este parte.
(7) Certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actele și faptele de stare civilă sunt valabile și în străinătate.
(8) Certificatele de stare civilă se completează cu cerneală specială de culoare neagră, precum și, după caz, în sistem informatic, în condițiile legii.
02.11.2009 – 18.05.2012republicare
InÎn cazul în care ofițerul de stare civilărefuza sarefuză să întocmească un act sausasă înscrie o mențiune ceintraintră în atribuțiile sale, persoananemultumitanemulțumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.08.09.2006 – 02.11.2009formă consolidată
ÎnIn cazul în care ofițerul de stare civilărefuză sărefuza sa întocmească un act sausăsa înscrie o mențiune ceintrăintra în atribuțiile sale, persoananemulțumitănemultumita poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.16.10.1996 – 08.09.2006text inițial
În cazul în care ofițerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o mențiune ce intră în atribuțiile sale, persoana nemulțumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.
Ai o întrebare despre art. 10 din Legea 119/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit