Capitolul I Dispoziții generale · Secțiunea 1
Art. 2 Legea 119/1996
Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă · Dreptul Familiei
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4) Începând cu data de 31 martie 2025, Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronic de către ofițerii de stare civilă din cadrul unităților administrativ-teritoriale din România.
(4^1) După data prevăzută la alin. (4), constituirea în format electronic a Registrului de stare civilă exemplarul II se realizează prin procesul de verificare și validare a actelor de stare civilă întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3).
(4^2) Verificarea și validarea actelor de stare civilă în format scris întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3), precum și a celor prevăzute la alin. (5) reprezintă procesul de constituire a actelor electronice de stare civilă.
(4^3) La misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României din străinătate Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronic începând cu data de 24 septembrie 2025.
(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic sau în cazul unor limitări tehnice sesizate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.G.E.P., sau, după caz, de către Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore sau înlăturarea disfuncționalităților de ordin tehnic acestea să fie completate informatic și validate în Registrul de stare civilă exemplarul II.
(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) D.G.E.P. utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, denumit în continuare SIIEASC.
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.
(8^1) Începând cu data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3), activitățile de stare civilă se realizează exclusiv în SIIEASC și orice activitate de întocmire a actelor de stare civilă în registrele fizice sau în orice altă aplicație sau alt sistem informatic existente și funcționale la nivel local/județean încetează.
(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Potrivit alineatului (1) al articolului IV din LEGEA nr. 105 din 20 aprilie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 29 aprilie 2022, dispozițiile prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 2 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.03.2025 – prezentmodificat prin OUG 17/2025
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4) Începând cu data de 31 martie 2025, Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronic de către ofițerii de stare civilă din cadrul unităților administrativ-teritoriale din România.
(4^1) După data prevăzută la alin. (4), constituirea în format electronic a Registrului de stare civilă exemplarul II se realizează prin procesul de verificare și validare a actelor de stare civilă întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3).
(4^2) Verificarea și validarea actelor de stare civilă în format scris întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3), precum și a celor prevăzute la alin. (5) reprezintă procesul de constituire a actelor electronice de stare civilă.
(4^3) La misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României din străinătate Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronic începând cu data de 24 septembrie 2025.
(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic sau în cazul unor limitări tehnice sesizate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.G.E.P., sau, după caz, de către Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore sau înlăturarea disfuncționalităților de ordin tehnic acestea să fie completate informatic și validate în Registrul de stare civilă exemplarul II.
(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) D.G.E.P. utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, denumit în continuare SIIEASC.
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.
(8^1) Începând cu data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3), activitățile de stare civilă se realizează exclusiv în SIIEASC și orice activitate de întocmire a actelor de stare civilă în registrele fizice sau în orice altă aplicație sau alt sistem informatic existente și funcționale la nivel local/județean încetează.
(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
13.09.2024 – 27.03.2025modificat prin OUG 111/2024
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4) Începând cu data de
24 septembrie 2024,31 martie 2025, Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronicatâtde către ofițerii de stare civilă dințară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.cadrul unităților administrativ-teritoriale din România.(4^1) După data prevăzută la alin. (4), constituirea în format electronic a Registrului de stare civilă exemplarul II se realizează prin procesul de verificare și validare a actelor de stare civilă întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin.
(4).(4), respectiv la alin. (4^3).(4^2) Verificarea și validarea actelor de stare civilă în format scris întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), respectiv la alin. (4^3), precum și a celor prevăzute la alin. (5) reprezintă procesul de constituire a actelor electronice de stare civilă.
(4^3) La misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României din străinătate Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronic începând cu data de 24 septembrie 2025.
(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic sau în cazul unor limitări tehnice sesizate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.G.E.P., sau, după caz, de către Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore sau înlăturarea disfuncționalităților de ordin tehnic acestea să fie completate informatic și validate în Registrul de stare civilă exemplarul II.
(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) D.G.E.P. utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, denumit în continuare SIIEASC.
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.
(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
04.09.2023 – 13.09.2024modificat prin OG 38/2023
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4) Începând cu data de 24 septembrie
2023, exemplarul I al actelor2024, Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează înexemplarul I al registrelorRegistrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în formatelectronic,electronic atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic, actele(4^1) După data prevăzută la alin. (4), constituirea în format electronic a Registrului de stare civilă exemplarulI se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore acestea să fie completate informatic.(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerulII se realizează prin procesul de verificare și validare a actelor de stare civilă întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4).(4^2) Verificarea și validarea actelor de stare civilă
emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele deîn format scris întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data prevăzută la alin. (4), precum și a celor prevăzute la alin. (5) reprezintă procesul de constituire a actelor electronice de stare civilă.(7)(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic sau în cazul unor limitări tehnice sesizate de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.G.E.P.,utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, denumit în continuare SIIEASC.(la 03-11-2022,sintagma: Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022)(la 03-11-2022,sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022)sau, după caz, de către Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore sau înlăturarea disfuncționalităților de ordin tehnic acestea să fie completate informatic și validate în Registrul de stare civilă exemplarul II.(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) D.G.E.P. utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă, denumit în continuare SIIEASC.
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.
(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
03.11.2022 – 04.09.2023formă consolidată
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4) Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie, iar exemplarul II se întocmește numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.
(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore acestea să fie completate informatic.
(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor
și Administrarea Bazelor de Datedin cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuareD.E.P.A.B.D.,D.G.E.P., utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, denumit în continuare SIIEASC.(la 03-11-2022,
sintagma: Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(la 03-11-2022,
sintagma: D.E.P.A.B.D. a fost înlocuită de Alineatul (3), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 2 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 03 noiembrie 2022
)
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.
(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
29.08.2022 – 03.11.2022modificat prin OG 26/2022
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4)
De la data asigurării, la nivel național, a infrastructurii informatice necesare,Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie, iar exemplarul II se întocmește numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore acestea să fie completate informatic.
(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.E.P.A.B.D., utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, denumit în continuare SIIEASC.
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.
(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
02.05.2022 – 29.08.2022modificat prin Legea 105/2022
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
(4) De la data
asigurăriiasigurării, la nivel național, a infrastructurii informatice necesare,al doilea exemplar alexemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie, iar exemplarul II se întocmește numai în format electronic, atât de către ofițerii de stare civilă din țară, cât și de către cei de la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.(5) În caz de forță majoră care face imposibilă completarea în sistem informatic, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf, urmând ca după încetarea forței majore acestea să fie completate informatic.
(6) Mențiunile ulterioare se înscriu în exemplarul II în format electronic de către ofițerul de stare civilă emitent și se transmit informatic la primăria care are în păstrare registrele de stare civilă exemplarul I, pentru a fi operate pe actele de stare civilă.
(7) Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare D.E.P.A.B.D., utilizează și valorifică datele din registrele informatice, gestionează și administrează, potrivit legii, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, denumit în continuare SIIEASC.
(8) SIIEASC reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru dovedirea identității persoanei, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă,
precum și mențiunile ulterioare vor fi întocmite în format electronic.a modificărilor intervenite în statutul persoanei, necesare individualizării în familie, societate și relația cu statul.(9) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legislația specială și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta.
01.10.2011 – 02.05.2022modificat prin OUG 80/2011
(1) Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.
(2) De la data asigurării infrastructurii informatice necesare, al doilea exemplar al actelor de stare civilă, precum și mențiunile ulterioare vor fi întocmite în format electronic.
02.11.2009 – 01.10.2011republicare
Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în
douadouă exemplare, ambele originale, și se completează manual, cucernealacerneală specială de culoareneagra.neagră.16.10.1996 – 02.11.2009text inițial
Actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în doua exemplare, ambele originale, și se completează manual, cu cerneala specială de culoare neagra.
Ai o întrebare despre art. 2 din Legea 119/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit