Capitolul II Întocmirea actelor de stare civilă · Secțiunea a 3-a Întocmirea actului de deces
Art. 39^1 Legea 119/1996
Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă · Dreptul Familiei
(1) Înregistrarea decesului în situația prevăzută la art. 39 se face numai în baza hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte, în care este prevăzută data decesului în format an, lună, zi, precum și ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort.
(2) În cazul hotărârilor judecătorești incomplete, ofițerul de stare civilă sau, după caz, persoana interesată solicită instanței stabilirea datei decesului conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare și/sau stabilirea ultimului domiciliu cunoscut al celui declarat mort.
(3) Ofițerul de stare civilă are obligația să întocmească acte de deces în cuprinsul cărora să fie menționate data decesului în format an, lună, zi și ultimul domiciliu al defunctului.
(4) Locul decesului se consideră a fi locul înregistrării decesului, în situația în care acesta nu rezultă din dispozitivul hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 39^1 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
02.05.2022 – prezentmodificat prin Legea 105/2022
(1) Înregistrarea decesului în situația prevăzută la art. 39 se face numai în baza hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte, în care este prevăzută data decesului în format an, lună,
zi.zi, precum și ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort.(2) În cazul hotărârilor judecătorești incomplete, ofițerul de stare civilă sau, după caz, persoana interesată solicită instanței stabilirea datei decesului conform art. 49 alin. (2) din Legea nr.
287/2009,287/2009, republicată, cu modificărileulterioare.ulterioare și/sau stabilirea ultimului domiciliu cunoscut al celui declarat mort.(3) Ofițerul de stare civilă are obligația să întocmească acte de deces în cuprinsul cărora să fie menționate data decesului în format an, lună, zi și ultimul domiciliu al defunctului.
(4) Locul decesului se consideră a fi locul înregistrării decesului, în situația în care acesta nu rezultă din dispozitivul hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte.
05.07.2013 – 02.05.2022prima formă disponibilă
(1) Înregistrarea decesului în situația prevăzută la art. 39 se face numai în baza hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte, în care este prevăzută data decesului în format an, lună, zi.
(2) În cazul hotărârilor judecătorești incomplete, ofițerul de stare civilă sau, după caz, persoana interesată solicită instanței stabilirea datei decesului conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 287/2009
, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Ofițerul de stare civilă are obligația să întocmească acte de deces în cuprinsul cărora să fie menționate data decesului în format an, lună, zi și ultimul domiciliu al defunctului.
Ai o întrebare despre art. 39^1 din Legea 119/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit