Art. 100 Codul de Procedură Penală — Administrarea probelor

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 100 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 01.02.2014 – prezentmodificat prin Legea 255/2013

   Administrarea probelor

   (1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

   (2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

   (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății de către persoanele îndreptățite se admite ori se respinge motivatrespinge, motivat, de către organele judiciare.

   (4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:

   a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză;

   b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;

   c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

   d) proba este imposibil de obținut;

   e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;

   f) administrarea probei este contrară legii.

2. 01.07.2010 – 01.02.2014text inițial

   Administrarea probelor

   (1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

   (2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

   (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății de către persoanele îndreptățite se admite ori se respinge motivat de către organele judiciare.

   (4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:

   a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză;

   b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;

   c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

   d) proba este imposibil de obținut;

   e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;

   f) administrarea probei este contrară legii.