Partea GENERALĂ · Titlul IV Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii · Capitolul V
Art. 154 Codul de Procedură Penală — Conservarea datelor informatice
Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal
(1) Dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, în scopul strângerii de probe ori identificării făptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate dispune conservarea imediată a anumitor date informatice, inclusiv a datelor referitoare la traficul informațional, care au fost stocate prin intermediul unui sistem informatic și care se află în posesia sau sub controlul unui furnizor de rețele publice de comunicații electronice ori unui furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului, în cazul în care există pericolul pierderii sau modificării acestora.
(2) Conservarea se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, pe o durată de maximum 60 de zile, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului în posesia cărora se află datele informatice ori care le au sub control, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut, descrierea datelor ce trebuie conservate, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), durata pentru care a fost emisă, menționarea obligației persoanei sau furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului de a conserva imediat datele informatice indicate și de a le menține integritatea, în condiții de confidențialitate.
(3) Măsura conservării poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de procuror, o singură dată, pe o durată de maximum 30 de zile.
(4) Ordonanța procurorului se transmite, de îndată, oricărui furnizor de rețele publice de comunicații electronice ori furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului în posesia căruia se află datele prevăzute la alin. (1) ori care le are sub control, acesta fiind obligat să le conserve imediat, în condiții de confidențialitate.
(5) În cazul în care datele referitoare la traficul informațional se află în posesia mai multor furnizori de rețele publice de comunicații electronice ori furnizori de servicii de comunicații electronice destinate publicului, furnizorul în posesia sau sub controlul căruia se află datele informatice are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția organului de urmărire penală informațiile necesare identificării celorlalți furnizori, în vederea cunoașterii tuturor elementelor din lanțul de comunicare folosit.
(6) În termenul prevăzut la alin. (2) și (3), procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, să solicite unui furnizor de rețele publice de comunicații electronice ori unui furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului transmiterea datelor conservate potrivit legii ori poate dispune ridicarea acestei măsuri. Dispozițiile art. 170 alin. (2^1)-(2^5), alin. (4) și (5) și ale art. 171 se aplică în mod corespunzător.
(7) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmărire penală de transmitere a datelor, prin încheiere motivată, în camera de consiliu.
(7^1) Dispozițiile alin. (1)-(7) se aplică în mod corespunzător și cu privire la datele informatice, inclusiv la datele referitoare la traficul informațional, stocate prin intermediul unui sistem informatic care se află în posesia sau sub controlul altor persoane.
(8) Până la terminarea urmăririi penale, procurorul este obligat să încunoștințeze, în scris, persoanele față de care se efectuează urmărirea penală și ale căror date au fost conservate.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 154 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
02.05.2016 – prezentmodificat prin Legea 75/2016
Conservarea datelor informatice

01.02.2014 – 02.05.2016modificat prin Legea 255/2013
Conservarea datelor informatice
și a datelor privind traficul informațional(1) Dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, în scopul strângerii de probe ori identificării făptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul
poate dispune, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți,care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate dispune conservarea imediată adatelor informatice orianumitor date informatice, inclusiv a datelor referitoare la traficul informațional,încare au fost stocate prin intermediul unui sistem informatic și care se află în posesia sau sub controlul unui furnizor de rețele publice de comunicații electronice ori unui furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului, în cazul în care există pericolul pierderii sau modificării acestora.(2) Conservarea se dispune de procuror,
cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți,din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, pe o durată de maximum9060 de zile, prin ordonanță care trebuie săcuprindă: persoana sau furnizorul de servicii în posesia căruiacuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului în posesia cărora se află datele informatice ori care leareau sub control, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut, descrierea datelor ce trebuie conservate, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), durata pentru care a fost emisă, menționarea obligației persoanei saufurnizorului de servicii defurnizorilor de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului de a conserva imediat datele informatice indicate și de a le menține integritatea, în condiții de confidențialitate.(3)
Judecătorul de drepturi și libertăți acordă încuviințarea prin mențiune scrisă pe ordonanța procurorului.(4)Măsura conservării poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, deprocurorprocuror, o singură dată, pe o durată de maximum9030 de zile.(5)(4) Ordonanța procurorului se transmite, de îndată, oricărui furnizor deservicii sau oricărei persoane în posesia căreiarețele publice de comunicații electronice ori furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului în posesia căruia se află datele prevăzute la alin. (1) ori care le are sub control,aceasta fiind obligatăacesta fiind obligat să le conserve imediat, în condiții de confidențialitate.(6)(5) În cazul în care datele referitoare la traficul informațional se află în posesia mai multor furnizori deservicii, furnizorul de serviciirețele publice de comunicații electronice ori furnizori de servicii de comunicații electronice destinate publicului, furnizorul în posesia sau sub controlul căruia se află datele informatice are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția organului de urmărire penală informațiile necesare identificării celorlalțifurnizori de servicii,furnizori, în vederea cunoașterii tuturor elementelor din lanțul de comunicare folosit.(7)(6) În termenul prevăzut la alin. (2) și(4),(3), procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penalădispune ridicarea datelor conservate de la persoana sau furnizorul de servicii care le deține oripoate, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, să solicite unui furnizor de rețele publice de comunicații electronice ori unui furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului transmiterea datelor conservate potrivit legii ori poate dispune ridicarea acestei măsuri. Dispozițiile art. 170 alin. (2^1)-(2^5), alin. (4) și (5)oriși ale art. 171 se aplică în mod corespunzător.(7) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmărire penală de transmitere a datelor, prin încheiere motivată, în camera de consiliu.
(8) Până la terminarea urmăririi penale, procurorul este obligat să încunoștințeze, în scris, persoanele față de care se efectuează urmărirea penală și ale căror date au fost conservate.
01.07.2010 – 01.02.2014text inițial
Conservarea datelor informatice și a datelor privind traficul informațional
(1) Dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, în scopul strângerii de probe ori identificării făptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul poate dispune, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informațional, în cazul în care există pericolul pierderii sau modificării acestora.
(2) Conservarea se dispune de procuror, cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, pe o durată de maximum 90 de zile, prin ordonanță care trebuie să cuprindă: persoana sau furnizorul de servicii în posesia căruia se află datele informatice ori care le are sub control, numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), durata pentru care a fost emisă, menționarea obligației persoanei sau furnizorului de servicii de a conserva imediat datele informatice și de a le menține integritatea, în condiții de confidențialitate.
(3) Judecătorul de drepturi și libertăți acordă încuviințarea prin mențiune scrisă pe ordonanța procurorului.
(4) Măsura conservării poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de procuror o singură dată, pe o durată de maximum 90 de zile.
(5) Ordonanța procurorului se transmite, de îndată, oricărui furnizor de servicii sau oricărei persoane în posesia căreia se află datele prevăzute la alin. (1) ori care le are sub control, aceasta fiind obligată să le conserve imediat, în condiții de confidențialitate.
(6) În cazul în care datele referitoare la traficul informațional se află în posesia mai multor furnizori de servicii, furnizorul de servicii în posesia sau sub controlul căruia se află datele informatice are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția organului de urmărire penală informațiile necesare identificării celorlalți furnizori de servicii, în vederea cunoașterii tuturor elementelor din lanțul de comunicare folosit.
(7) În termenul prevăzut la alin. (2) și (4), procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală dispune ridicarea datelor conservate de la persoana sau furnizorul de servicii care le deține ori dispune ridicarea acestei măsuri. Dispozițiile art. 170 alin. (4) și (5) ori art. 171 se aplică în mod corespunzător.
(8) Până la terminarea urmăririi penale, procurorul este obligat să încunoștințeze, în scris, persoanele față de care se efectuează urmărirea penală și ale căror date au fost conservate.
Ai o întrebare despre art. 154 din Codul de Procedură Penală?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit