Partea GENERALĂ · Titlul II Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal · Capitolul II Acțiunea civilă
Art. 23 Codul de Procedură Penală — Tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile
Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal
(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile.
(3) În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.
Ai o întrebare despre art. 23 din Codul de Procedură Penală?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit