Partea SPECIALĂ · Titlul I Urmărirea penală · Capitolul IV Efectuarea urmăririi penale · Secțiunea a 5-a Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror

Art. 324 Codul de Procedură Penală — Efectuarea urmăririi penale de către procuror

Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal

În vigoare din 01.07.2010Formă consolidată la 13.06.2026

(1) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile prevăzute de lege.

(2) Procurorul poate dispune preluarea oricărei cauze în care exercită supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmărirea penală.

(3) În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.

(4) Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3).

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Decizie de respingere: HP nr. 65/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 960 din 24 octombrie 2023.

Ai o întrebare despre art. 324 din Codul de Procedură Penală?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit