Partea SPECIALĂ · Titlul III Judecata · Capitolul II Judecata în primă instanță · Secțiunea a 2-a Deliberarea și hotărârea instanței
Art. 405 Codul de Procedură Penală — Pronunțarea hotărârii
Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal
(1) Hotărârea se pronunță, după redactare, în ședință publică de către președinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de președinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotărârii, sau se pronunță prin punerea acesteia la dispoziția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.
(2) În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, deliberarea și pronunțarea hotărârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, dacă legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în acest termen, instanța poate amâna pronunțarea o singură dată, pentru o durată de cel mult 15 zile. Președintele sau, după caz, alt membru al completului pronunță minuta hotărârii, în condițiile alin. (1), dacă legea nu prevede altfel.
(3) La pronunțarea hotărârii părțile și persoana vătămată nu se citează.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 405 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.05.2021 – prezentmodificat prin Legea 130/2021
Pronunțarea hotărârii
(1) Hotărârea se
pronunțăpronunță, după redactare, în ședință publică de cătrepreședintele completului de judecată, asistat de grefier.președinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de președinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotărârii, sau se pronunță prin punerea acesteia la dispoziția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.(2)
La pronunțarea hotărârii părțile nu se citează.(3) PreședinteleÎn cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, deliberarea și pronunțarea hotărârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, dacă legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în acest termen, instanța poate amâna pronunțarea o singură dată, pentru o durată de cel mult 15 zile. Președintele sau, după caz, alt membru al completului pronunță minutahotărârii.hotărârii, în condițiile alin. (1), dacă legea nu prevede altfel.(3) La pronunțarea hotărârii părțile și persoana vătămată nu se citează.
01.07.2010 – 15.05.2021text inițial
Pronunțarea hotărârii
(1) Hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată, asistat de grefier.
(2) La pronunțarea hotărârii părțile nu se citează.
(3) Președintele completului pronunță minuta hotărârii.
Ai o întrebare despre art. 405 din Codul de Procedură Penală?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit