Art. 438 Codul de Procedură Penală — Cazurile în care se poate face recurs în casație

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 438 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 13.06.2026 – prezentmodificat prin Legea 94/2026

   Cazurile în care se poate face recurs în casație

   (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

   1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

   2. abrogat;

   3. abrogat;

   4. abrogat;

   5. abrogat;

   6. abrogat;

   7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

   8. în mod greșit s-a dispus sau, după caz, nu s-a dispus încetarea procesului penal;

   9. abrogat;

   10. abrogat;

   11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

   12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

   13. abrogat;

   14. abrogat;

   (2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

   (3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

2. 01.02.2014 – 13.06.2026modificat prin Legea 255/2013

   Cazurile în care se poate face recurs în casație

   (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

   1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei;

   2. hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

   2. abrogat;

   3. instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;abrogat;

   4. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;abrogat;

   5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;abrogat;

   6. ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;abrogat;

   7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

   8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

   9. hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii;abrogat;

   10. instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;abrogat;

   11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

   12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

   13. instanța și-a întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancțiunea excluderii sau în mod greșit s-a aplicat sancțiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;abrogat;

   14. instanța nu s-a pronunțat asupra unuia sau mai multor motive de apel.abrogat;

   (2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

   (3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

3. 01.07.2010 – 01.02.2014text inițial

   Cazurile în care se poate face recurs în casație

   (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

   1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei;

   2. hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

   3. instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

   4. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

   5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

   6. ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

   7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

   8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

   9. hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii;

   10. instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

   11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;

   12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

   13. instanța și-a întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancțiunea excluderii sau în mod greșit s-a aplicat sancțiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;

   14. instanța nu s-a pronunțat asupra unuia sau mai multor motive de apel.

   (2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

   (3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.