Partea SPECIALĂ · Titlul IV Proceduri speciale · Capitolul I Acordul de recunoaștere a vinovăției

Art. 483 Codul de Procedură Penală — Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției

Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal

În vigoare din 01.07.2010Formă consolidată la 13.06.2026

(1) După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală.

(2) În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.

(3) În cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Decizie de respingere - HP nr. 4/2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 217 din 20 martie 2019

Ai o întrebare despre art. 483 din Codul de Procedură Penală?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit