Partea SPECIALĂ · Titlul V Executarea hotărârilor penale · Capitolul II Punerea în executare a hotărârilor · Secțiunea a 3-a Punerea în executare a măsurilor de siguranță

Art. 571 Codul de Procedură Penală — Menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale

Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal

În vigoare din 15.05.2021Formă consolidată la 13.06.2026 2 versiuni

(1) Judecătoria, după primirea încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.

(2) Instanța se pronunță asupra sesizării prevăzute la art. 569 alin. (3) sau a încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în fața instanței este posibilă, ale avocatului său, precum și ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, atunci când consideră necesar, și dispune, după caz, menținerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical.

(3) Încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută și de persoana internată sau de procuror. În acest caz, judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozițiile art. 568 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(4) Dacă persoana internată nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.

(5) O copie a dispozitivului hotărârii definitive prin care s-a dispus menținerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale se comunică instanței de executare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 571 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.05.2021 – prezentmodificat prin Legea 130/2021

    Menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale

    (1) Judecătoria, după primirea încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.

    (2) Instanța se pronunță asupra sesizării prevăzute la art. 569 alin. (3) sau a încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în fața instanței este posibilă, ale avocatului său, precum și ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, atunci când consideră necesar, și dispune, după caz, menținerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical.

    (3) Încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută și de persoana internată sau de procuror. În acest caz, judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozițiile art. 568 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

    (4) Dacă persoana internată nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.

    (5) O copie de pe hotărârea definitivăa dispozitivului hotărârii definitive prin care s-a dispus menținerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale se comunică instanței de executare.

  2. 01.07.2010 – 15.05.2021text inițial

    Menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale

    (1) Judecătoria, după primirea încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.

    (2) Instanța se pronunță asupra sesizării prevăzute la art. 569 alin. (3) sau a încunoștințării prevăzute la art. 570 alin. (4), după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei față de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în fața instanței este posibilă, ale avocatului său, precum și ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, atunci când consideră necesar, și dispune, după caz, menținerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical.

    (3) Încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută și de persoana internată sau de procuror. În acest caz, judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozițiile art. 568 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

    (4) Dacă persoana internată nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.

    (5) O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus menținerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale se comunică instanței de executare.

Ai o întrebare despre art. 571 din Codul de Procedură Penală?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit