Partea GENERALĂ · Titlul III Participanții în procesul penal · Capitolul II Competența organelor judiciare · Secțiunea a 6-a Incompatibilitatea și strămutarea
Art. 75 Codul de Procedură Penală — Alte dispoziții
Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal
(1) După strămutarea cauzei, contestațiile și celelalte căi de atac se judecă de instanțele corespunzătoare din circumscripția instanței la care s-a strămutat cauza.
(2) Prevederile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară.
(3) Când strămutarea se dispune în cursul procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei se efectuează de către instanța la care s-a strămutat cauza, iar procurorul căruia i-a fost restituit dosarul, dacă dispune din nou trimiterea în judecată, va sesiza tot instanța la care s-a strămutat cauza, cu excepția situației în care aceasta nu mai este competentă.
(4) În cazul în care se dispune strămutarea judecării căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desființare a sentinței cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de către instanța corespunzătoare în grad celei care a soluționat fondul din circumscripția celei la care s-a strămutat cauza, indicată prin decizia de desființare.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 75 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
23.05.2016 – prezentmodificat prin OUG 18/2016
Alte dispoziții
(1) După strămutarea cauzei, contestațiile și celelalte căi de atac se judecă de instanțele corespunzătoare din circumscripția instanței la care s-a strămutat cauza.
(2) Prevederile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară.
(3)
În cazul în care se dispune strămutareaCând strămutarea se dispune în cursul procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei se efectuează de către instanța la care s-a strămutatcauza.cauza, iar procurorul căruia i-a fost restituit dosarul, dacă dispune din nou trimiterea în judecată, va sesiza tot instanța la care s-a strămutat cauza, cu excepția situației în care aceasta nu mai este competentă.(4) În cazul în care se dispune strămutarea judecării căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desființare a sentinței cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de către instanța corespunzătoare în grad celei care a soluționat fondul din circumscripția celei la care s-a strămutat cauza, indicată prin decizia de desființare.
01.02.2014 – 23.05.2016modificat prin Legea 255/2013
Alte dispoziții
(1) După strămutarea cauzei, contestațiile și celelalte căi de atac se judecă de instanțele corespunzătoare din circumscripția instanței la care s-a strămutat cauza.
(2)
DispozițiilePrevederile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară.(3) În cazul în care se dispune strămutarea în cursul procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei se efectuează de
cătreinstanța la care s-a strămutat cauza.(4) În cazul în care se dispune strămutarea judecării căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desființare a sentinței cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de către instanța
inferioară în gradcorespunzătoare în grad celei care a soluționat fondul din circumscripția celei la care s-a strămutatcauza.cauza, indicată prin decizia de desființare.01.07.2010 – 01.02.2014text inițial
Alte dispoziții
(1) După strămutarea cauzei, contestațiile și celelalte căi de atac se judecă de instanțele corespunzătoare din circumscripția instanței la care s-a strămutat cauza.
(2) Dispozițiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară.
(3) În cazul în care se dispune strămutarea în cursul procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei se efectuează de către instanța la care s-a strămutat cauza.
(4) În cazul în care se dispune strămutarea judecării căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desființare cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de către instanța inferioară în grad din circumscripția celei la care s-a strămutat cauza.
Ai o întrebare despre art. 75 din Codul de Procedură Penală?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit