Partea GENERALĂ · Titlul III Participanții în procesul penal · Capitolul IV Inculpatul și drepturile acestuia

Art. 83 Codul de Procedură Penală — Drepturile inculpatului

Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală · Drept Penal

În vigoare din 01.02.2014Formă consolidată la 13.06.2026 2 versiuni

În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;

b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;

f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

h) alte drepturi prevăzute de lege.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 83 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.02.2014 – prezentmodificat prin Legea 255/2013

    Drepturile inculpatului

    În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

    a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

    a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;

    b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

    c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

    d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;

    e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;

    f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunicăcomunica în limba română;

    g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

    g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

    h) alte drepturi prevăzute de lege.

  2. 01.07.2010 – 01.02.2014text inițial

    Drepturile inculpatului

    În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

    a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

    b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

    c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

    d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;

    e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;

    f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunică în limba română;

    g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

    h) alte drepturi prevăzute de lege.

Ai o întrebare despre art. 83 din Codul de Procedură Penală?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit