Capitolul II Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național

Art. 12 Legea 143/2000

Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri · Drept Penal

În vigoare din 06.03.2014Formă consolidată la 29.03.2025 3 versiuni

(1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 și 9 se pedepsește.

(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1).

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 12 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 06.03.2014 – prezentrepublicare

    Dacă faptele (1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 2, 6-8 și 11 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 și 9 se pedepsește.

    (2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1).

  2. 01.03.2003 – 06.03.2014modificat prin Legea 39/2003

    (1) Se pedepsesc cu detențiunea pe viața sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturiDacă faptele prevăzute la art. 2, 3 și 5, dacă persoana care le-a săvârșit face parte dintr-o organizație sau asociație ori dintr-un grup de cel puțin 3 persoane, cu structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte și al obținerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

    (2) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 și 11, dacă au fost săvârșite în condițiile prevăzute la alin. (1).

    (3) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2), dacă faptele6-8 și 11 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detențiunea pe viața sau închisoarea de la 15 la 2510 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

  3. 26.07.2000 – 01.03.2003text inițial

    (1) Se pedepsesc cu detențiunea pe viața sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 și 5, dacă persoana care le-a săvârșit face parte dintr-o organizație sau asociație ori dintr-un grup de cel puțin 3 persoane, cu structuri determinate și care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte și al obținerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

    (2) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 și 11, dacă au fost săvârșite în condițiile prevăzute la alin. (1).

    (3) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2), dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detențiunea pe viața sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Ai o întrebare despre art. 12 din Legea 143/2000?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit